ȘtiriTech&IT

Apple ar putea fi obligat să permită dezinstalarea aplicației Photos de pe dispozitivele iPhone și iPad

Așa numitul Digital Markets Act, adoptat de Uniunea Europeană pentru combaterea practicilor anticoncurențiale în rândul giganților tehnologici, dă noi bătăi de cap pentru Apple, obligând creatorul iPhone să permită dezinstalarea aplicației Photos de pe dispozitivele vândute în spațiul comunitar.

La fel ca Microsoft în ultimii cel puțin 10 ani, Apple trebuie de acum să arate utilizatorilor un ecran din care aceștia să-și poată alege browser-ul preferat, selectând dintr-o listă în care opțiunile sunt afișate în mod aleatoriu, fără a avantaja un furnizor sau altul. Dar pentru Apple „coșmarul” abia acum începe, prevederile legislației DMA fiind aplicabile oricărui produs sau serviciu asupra căruia planează suspiciuni de monopolizare a pieței. Iar aplicația Photos, preinstalată pe dispozitivele bazate pe iOS, este suspect principal.

Element central în ecosistemul Apple, aplicația Photos este strâns legată de serviciul iCloud și aduce venituri consistente pentru compania americană, atrăgând în mod inevitabil utilizatorii iPhone către abonamentele pentru extinderea spațiului de stocare iCloud, pe care Apple îl limitează cu zgârcenie la doar 5GB în versiunea gratuită a serviciului.

Dar dacă utilizatorii pot dezinstala pur și simplu aplicația Photos, atunci pot instala cealaltă aplicație Photos, dar de la Google, primind de trei ori mai mult spațiu de stocare gratuit. Și uite așa ajungem să vorbim despre competiție reală Apple Vs Google în piața soluțiilor de stocare cloud.

Apple Photos

Primele semne au apărut de la comentariile lui Margrethe Vestager, care conduce inițiativa CE „Europe Fit for the Digital Age”, sugerând că Apple trebuie să permită nu doar alegerea aplicațiilor de instalat și utilizat, ci și a aplicațiilor de dezinstalat. Vestager a evidențiat în special aplicația Photos, dar există câteva astfel de aplicații profund integrate cu iOS.

De partea sa, Apple ar putea trage te timp susținând că Photos nu este doar aplicația pentru Galerie, dar funcționează și ca selector de fișiere atunci când utilizatorii încearcă să dea share unei poze sau clip video. Prin urmare, dacă aplicația Photos este dezinstalată pur și simplu, măsura ar strica funcționalitatea iOS. Desigur, problema poate fi rezolvată cu o actualizare de iOS care să separe selectorul de fișiere de aplicația Photos. Dar să vezi coincidență, tot legislația DMA cere ca Apple să ofere acces deplin la API-urile și funcțiile iOS – totul, inclusiv plățile mobile, instalarea de aplicații și (aparent) tot ceea ce are acces Photos (ex. selectorul de fișiere).

Pentru cei cu memorie bună, aceasta este aproape aceeași situație în care s-a aflat și Microsoft la începutul anilor 2000, când Internet Explorer era o componentă de bază a Windows, așa că utilizatorii nu îl puteau dezinstala. Departamentul de Justiție american a contestat acest lucru și a intentat un proces împotriva Microsoft. În cele din urmă compania din Redmond a cedat, deschizând nucleul Windows pentru acomodarea aplicațiilor software create de terți. Ecranul de alegere a browser-ului au venit mai târziu (la presiunea autorităților UE).

Cu versiunea actuală de iOS nu puteți dezinstala următoarele aplicații: App Store, Camera, Messages, Phone, Photos, Safari, Settings. Dacă pentru Settings și App Store putem rezona cu narativul Apple cum că acestea sunt esențiale pentru funcționarea sistemului iOS, pentru celelalte există alternative, Doar că nu le poți aplica pe dispozitive Apple, deocamdată.

Aurelian Mihai

Îmi place să fiu la curent cu ultimele inovații și gadgeturi high-tech. Când nu scriu articole pentru Zona IT, îmi ocup timpul cu seriale SF, documentare sau periind internetul după tot felul de știri sau informații care-mi captează atenția. În week-end mă găsești cu bicicleta în parc sau colindând prin țară cu familia.

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button