Anunțată încă din anul 2022, o nouă lege europeană părea că îi va forța pe producătorii de telefoane să proiecteze dispozitive cu baterii ușor detașabile, Iar Apple s-a conformat… oarecum.
Mulți s-au mirat când au văzut că noile modele iPhone nu mai au capacul din sticlă fixat la partea din spate cu un adeziv tip-ciment, atât de puternic încât ai nevoie de instrumente laser specializate (foarte costisitoare) pentru a putea realiza o reparație până la urmă banală pentru orice alt telefon cu Android. Evident că Apple nu am făcut acest pas înapoi din generozitate, proiectând seriile iPhone 16-17 astfel încât capacul din spate să poată fi îndepărtat mai ușor, facilitând extragerea acumulatorului cu ajutorul unei banale baterii de 9 volți, respectiv folosind doar șuruburi obișnuite pentru fixarea diverselor subansamble.
Însă legea la care autoritățile UE au lucrat ani de zile încercând să închidă orice posibilă slăbiciune pe care producătorii de telefoane să o exploateze a dat greș într-un aspect esențial. Folosirea conectorului USB-C ca și interfață unică de încărcare, permiterea instalări de aplicații prin metoda sideloading, toate acestea sunt reguli pe care companiile axate pe consumerism și înlocuirea cât mai rapidă a dispozitivelor le urăsc pur și simplu. Dacă standardizarea USB-C poate fi considerată un succes, Google a transformat sideloading-ul de aplicații aproape într-un coșmar pentru utilizatorii de Android. Iar pe lista semi-eșecurilor intră și cea mai perisabilă componentă din echiparea oricărui telefon.
Trecând aproape neobservată, cerința care obligă folosirea acumulatorilor detașabili în echiparea noilor modele de telefoane, până în februarie 2027, ar trebui să dea mari emoții producătorilor de dispozitive care se întrec cu producătorii de telefoane din China, cei din urmă oferind dispozitive cu acumulatori de capacitate mai mare și aspect exterior mai extravagant decât majoritatea produselor livrate de brandurile occidentale arhicunoscute.
Doar că nu se întâmplă așa, iar asta dintr-un motiv foarte simplu: cerințele trasate în lege s-au dovedit până la urmă suficient de ambigue încât producătorii vizați să poată găsi modalități de ocolire.
Ce anume prevăd noile reglementări UE
Începând cu 18 februarie 2027, orice telefon vândut în UE va avea nevoie de o baterie pe care utilizatorii o pot schimba folosind „unelte disponibile în comerț”. Vechile capace pe care le poți extrage cu unghia nu vor reveni, dar producătorii de telefoane sunt de acum obligați nu incomodeze în mod nejustificat accesul la componentele interne. Altfel spus, capacul trebuie să poată fi îndepărtat fără a fi nevoie de forță excesivă, eventual riscând spargerea acestuia sau deteriorarea intenționată a altor componente din carcasa telefonului. În plus telefoanele nu pot ascunde bateria în spatele unor șuruburi speciale și nu o pot „îngropa” sub atât de mulți conectori și subansamble, încât doar un profesionist să o poată accesa.
Regulile descrise mai sus se aplică pentru orice dispozitiv prevăzut cu acumulatori: tablete, consolele de jocuri, ochelarii inteligenți, bicicletele electrice. Chiar și jucăriile sunt vizate, singurele excepții acceptate fiind dispozitivele medicale și echipamentele subacvatice a căror funcționalitate ar fi compromisă prin facilitatea unui acumulator detașabil.
Acum și portița din legislație exploatată de Apple: telefoanele ale căror baterii își mențin 80% din capacitate după 1.000 de cicluri complete de încărcare sunt exceptate complet de la cerința pentru implementarea unui acumulator detașabil. Iar Apple a atins acest prag încă de la generația iPhone 15 , barem respectat inclusiv cu actualul vârf de gamă iPhone 17 Pro Max. Telefoanele Samsung Galaxy S26 sunt certificate pentru 1200 de cicluri de încărcare. Eventual, sunt lăsate în așteptarea unor certificări pentru punerea în vânzare doar dispozitivele producătorilor chinezi, echipate cu acumulatori siliciu carbon. Nu că această tehnologie de acumulator nu ar fi bună, dar hârțogăraia ar putea ține departe competitorii incomozi.

