ȘtiriTech&IT

Aplicația Gmail primește un buton Unsubscribe mai accesibil pe Android

Google a simplificat de ceva timp dezabonarea și blocarea e-mailurilor nedorite, însă doar în versiunea Gmail pentru desktop, accesarea opțiunilor relevante în aplicația de mobil rămânând la fel de greoaie.

Pe lângă facturi și mesaje legitime, conturile de e-mail sunt „bombardate” și cu nenumărate newslettere și mesaje nesolicitate. Etichetarea celora nedorite drept spam și dezabonarea de la listele de mesaje este esențială pentru obținerea unui Inbox curat. Însă prin modul în care interfața Gmail a fost concepută, blocarea mesajelor nedorite nu este un proces intuitiv, foarte mulți utilizatori transformând ștergerea manuală a fiecărui e-mail nedorit într-o rutină zilnică. În cele din urmă inbox-ul ajunge să fie inundat cu sute de mesaje pentru fiecare website sau magazin online, pe care poate l-ai vizitat o singură dată.

Google țintește să rezolve această problemă adăugând în clientul Gmail pentru Android un nou buton Unsubscribe, clar vizibil în interfața aplicației. Scopul acestui buton este de a-ți permite să te dezabonezi de la orice newsletter de care nu mai ești interesat fără să părăsești inbox-ul Gmail, sau să ai de completat formulare pe site-uri poate nu chiar de încredere. Desigur pentru ca procesul să funcționeze este nevoie ca și expeditorul mesajului să coopereze. Potrivit regulilor pe care Google le-a stabilit la începutul acestui an, e-mailurile comerciale vor trebui să aibă un buton de dezabonare cu un singur clic, clar vizibil în corpul mesajului, iar procesul de dezabonare va trebui finalizat în termen de două zile.

În mod evident, nu poți da Unsubscribe la mesaje SPAM care nu țin de site-uri sau servicii legitime. Pe acestea poți doar să le deblochezi marcându-le ca atare. În mod normal, Gmail dispune de filtre automate care ar trebui să facă asta pentru tine însă lupta cu autorii de spam este una continuă.

Identificat în codul aplicației, noul buton încă nu este afișat în interfață, dar probabil că va fi activat într-una din versiunile viitoare ale clientului Gmail.

Aurelian Mihai

Îmi place să fiu la curent cu ultimele inovații și gadgeturi high-tech. Când nu scriu articole pentru Zona IT, îmi ocup timpul cu seriale SF, documentare sau periind internetul după tot felul de știri sau informații care-mi captează atenția. În week-end mă găsești cu bicicleta în parc sau colindând prin țară cu familia.

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button