ȘtiriTech&IT

Motivul neașteptat pentru care Apple ar putea integra camere video în căștile AirPods

Deși este una dintre companiile care se mândrește cu securitatea produselor pe care le dezvoltă, Apple ar putea integra camere video în căștile AirPods, folosite pentru a filma împrejurimile utilizatorului.

Vision Pro și noua strategie Apple pe direcția spatial computing ar putea avea consecințe dramatice în ce privește proiectarea viitoarelor generații de accesorii iPhone. Concret, Apple are nevoie să extindă capabilitățile acestora pentru spatial computing și cel mai probabil utilizatorii vor plăti pentru hardware-ul necesar.

Descris pe blogul celebrului analist Ming-Chi Kuo, noul plan Apple va lua avânt în preajma anului 2026 prin integrarea de camere video cu infraroșu în căștile AirPods. Tehnologia similară Face ID va fi utilizată pentru scanarea în timp real a împrejurimilor, cu scopul de a stabili cu acuratețe poziția și mișcările utilizatorului. Altfel spus, pornind de la ideea că vei avea nevoie să le porți în timp ce folosești Vision Pro sau una dintre versiunile mai ieftine ale căștilor pentru realitate augmentată de la Apple, noii senzori încorporați în căștile AirPods vor funcționa ca o extensie a acestora, îmbunătățind acuratețea cu care sunt reprezentate elementele VR/AR privite de utilizator. Din punct de vedere tehnic argumentul ar fi că respectivele camere infraroșu ar fi mai eficiente dacă ar fi poziționate cât mai în lateral, separat de senzorii similari încorporați în headset-ul AR și orientați către partea din față.

Cert este că vei beneficia de această tehnologie chiar dacă nu ești un adept al experiențelor VR/AR, noii senzori facilitând suportul spatial audio deja oferit de căștile AirPods, funcția responsabilă cu aproximarea locației în spațiu a surselor audio pe baza mișcărilor capului devenind mai precisă.

Un alt element de noutate ar putea fi comenzile prin gesturi. Cum ar fi, ajustarea volumului sonor și schimbarea melodiilor trecând degetele sau palmele pe deasupra urechii, fără a exista contact fizic cu acestea. Probabil că vor apărea tot felul de situații amuzante cu utilizatori Apple AirPods dând din mâini sau gesticulând neinteligibil în fața altor persoane.

Aurelian Mihai

Îmi place să fiu la curent cu ultimele inovații și gadgeturi high-tech. Când nu scriu articole pentru Zona IT, îmi ocup timpul cu seriale SF, documentare sau periind internetul după tot felul de știri sau informații care-mi captează atenția. În week-end mă găsești cu bicicleta în parc sau colindând prin țară cu familia.

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button