Auto

Mercedes-AMG One continuă să doboare recorduri pe cele mai celebre circuite din lume

Mulți dintre cititorii noștri probabil știu de existența lui Mercedes-AMG One din Forza Horizon 5, mai ales că este mașina de pe coperta jocului. Dar știați că naveta spațială pe roți este de fapt reală și doboară recorduri de viteză pe cele mai populare circuite din lume? După ce a cucerit Nürburgring, Red Bull Ring și Hockenheim, hypercar-ul a ajuns pe Monza. La volan a fost Maro René Engel, unul dintre șoferii „de fabrică” ai producătorului neamț.

Precedentul record pe Monza era deținut de Porsche 911 GT3 RS, care a terminat o tură în doar un minut și 55.30 secunde. Dar acest timp a pălit în comparație cu ce a putut face Mercedes-AMG One, bestia hibridă ajungând la linia de finish cu 12 secunde mai rapid: un minut și 43.902 secunde. Iar pentru cei curioși, mașina era într-o echipare road-legal, deci fără modificări speciale aduse pentru acest traseu.

Pentru cei care nu știu de ce este în stare această mașină, Mercedes-AMG One poate atinge suta la oră în numai 2.9 secunde, iar pentru 200km/h trebuie să te ții tare de volan timp de 7 secunde. Viteza maximă pe care o poate atinge este de 352km/h. Asta este posibil grație motorului V6 de 1.6L cu turbocharger, care este însoțit de alte patru motoare electrice pentru un total de 1.048 cai putere.

Din nefericire, o astfel de mașină nu va duce o viață prea lungă pe drumuri normale. Motorul lui Mercedes-AMG One atinge până la 11.000 de turații, ceea ce îi scade drastic durata de viață și trebuie reconstruit odată la 50.000 de kilometri. Pentru viața pe circuit este în regulă, mai ales că pentru asta este gândită mașina, iar numărul total este limitat la numai 275 de unități, deci este și destul de exclusivistă. Și ca să înțelegeți de ce au fost produse doar atâtea, trebuie să știți că fiecare mașină trece prin nu mai puțin de 16 stații de asamblare și testare.

Marinake

Andrei mă numesc, dar lumea mă cunoaște drept Marinake. Am terminat ceva facultate de publicitate, însă drumurile mele nu au condus niciodată spre acest domeniu... așa că mă aflu aici și acum. După câțiva ani în care am tot migrat de pe o platformă pe alta și mi-am lăsat amprenta, scrisă, peste tot unde am apucat, am poposit la Zona. Scrierile mele includ recenzii de jocuri și hardware, cât și produse lifestyle. Când nu scriu review-uri, mă veți găsi adesea cu o cafea în mână, scriind despre ăle mai noi știri din industria tech și nu numai.

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button