Tech&ITGamingPC&ConsolesRSS PaginaDeMedia

YouTube testează o metodă nouă de a inunda și Discord cu reclame

Trebuie să recunosc că am cedat și mi-am plătit taxa de protecție către YouTube ca să fiu lăsat în pace de reclamele agresive dinaintea, din timpul și de la finalul videourilor. Iar dacă reclamele de pe propria platformă nu erau destule, compania deținută de Google lucrează cu Discord pentru a strica experiența de utilizare a uneia dintre cele mai populare aplicații de socializare.

Această decizie vine după ce acum câteva zile vorbeam despre modul în care YouTube a luat măsuri împotriva boților pe care oamenii îi foloseau pentru a asculta muzică împreună cu prietenii pe servere de Discord. Iar acum pare că lăcomia platformei video a luat o nouă formă. Aceasta se numește Watch Together și va putea reda videouri într-un mod similar cu funcția de Share Screen, doar că există și diferențe.

Discord YouTube Watch Together

Diferența față de Rythm și Groovy este că noua funcție redă videoclipul cu totul, nu doar melodia. Pe lângă asta primești și reclame, deci pentru cei care foloseau un bot pentru muzică noua adiție va fi complet inutilă. În acest fel, mai dispare încă o parte frumoasă a experienței online din vina unei companii lacome care încearcă să stoarcă bani din orice sursă posibilă. Aplauzele mele YouTube și Google!

Marinake

Andrei mă numesc, dar lumea mă cunoaște drept Marinake. Am terminat ceva facultate de publicitate, însă drumurile mele nu au condus niciodată spre acest domeniu... așa că mă aflu aici și acum. După câțiva ani în care am tot migrat de pe o platformă pe alta și mi-am lăsat amprenta, scrisă, peste tot unde am apucat, am poposit la Zona. Scrierile mele includ recenzii de jocuri și hardware, cât și produse lifestyle. Când nu scriu review-uri, mă veți găsi adesea cu o cafea în mână, scriind despre ăle mai noi știri din industria tech și nu numai.

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button