Deoarece campania dusă împotriva utilizatorilor care folosesc AdBlock nu prea și-a atins scopul, Google pune acum presiune pe creatorii YouTube pentru educarea fanilor cu „alergie” la reclame, penalizându-i în mod direct pentru afișările din reclame nerealizate.
Am vorbit deja despre tacticile agresive prin care Google pedepsește utilizatorii YouTube care folosesc extensii sau aplicații pentru blocarea reclamelor, îngreunând încărcarea clipurilor sau blocând pur și simplu accesul pe platformă. Iar mecanismele pentru detecția AdBlock mai dau și rateuri, pedepsind și utilizatorii care respectă întru totul regulile YouTube, doar pentru că folosesc un alt browser decât Google Chrome.
Cum poate Google să penalizeze creatorii YouTube pentru urmăritorii care le vizionează clipurile apelând la soluții AdBlock? Simplu, prin asocierea reclamelor afișate în versiunea YouTube Free cu funcția de contorizare a afișărilor video. Dacă Google nu poate vinde reclama asociată acelei sesiuni de vizionare, atunci din perspectiva companiei afișarea „nu există”.
Și având în vedere cât de răspândită este practica blocării reclamelor YouTube folosind extensii și aplicații dedicate acestui scop, revelația adusă subtil la urechile creatorilor YouTube are în primul rând un scop psihologic, de a stârni panică în rândul influencerilor care ar trebui să facă campanie pentru Google. Cum? Păi spre exemplu incriminând folosirea extensiilor AdBlock, prezentând această practică ca pe o insultă la adresa creatorilor preferați. De asemenea, probabil că vei vedea mai mulți creatori solicitând în mod insistent dezactivarea extensiei AdBlock în semn de apreciere pentru munca depusă, permițând astfel monetizarea conținutului YouTube.
Lăsând la o parte corectitudinea sau legalitatea acestei practici, s-ar părea că penalizarea creatorilor YouTube pentru afișările din reclame nerealizate funcționa de ceva timp, chiar dacă în mod „silențios”, diminuând într-o proporție mai mare sau mai mică câștigurile acordate. Scopul păstrării acestei măsuri la secret ar putea fi evitarea unei furtuni mediatice iscată de creatorii YouTube care și-ar vedea afișările prăbușite imediat după anunțul oficial. Așa că declinul a început de fapt mai devreme, unii youtuberi observând încă de la jumătatea lunii august fluctuații inexplicabile în afișările generate. Conform unei postări de pe blogul lui Jeff Geerling , numărul de vizualizări pe desktop a scăzut cu aproximativ 50%, în timp ce vizionările pe mobil și la televizor au rămas constante. Și mai ciudat este că veniturile din publicitate și indicatorii de implicare, cum ar fi aprecierile, au rămas aproximativ la fel.
Confirmarea oficială a YouTube a fost inclusă într-o postare recentă apărută în pagina de asistență, în care se menționează că „spectatorii care utilizează soluții împotriva reclamelor și alte instrumente de blocare a conținutului pot afecta acuratețea numărului de vizualizări raportate”. Deși YouTube nu a oferit o confirmare explicită, momentul ales face ca legătura să fie evidentă.

