Xiaomi ia în calcul dezvoltarea de mașini electrice

După ce alți producători de tehnologii mobile au început să se gândească serios să aducă pe piață mașini electrice (vezi Apple sau Huawei), Xiaomi se pare că se alătură companiilor care iau în calcul și acest aspect. Conform surselor, mașinile electrice ar urma să fie adresate publicului larg, prin producția în masă. Xiaomi nu a menționat informații specifice cu privire la respectivele mașini electrice, dar intenționează să le integreze în rândul altor produse, cu scopul dezvoltării propriului ecosistem, iar producția ar urma să aibă loc în cadrul unei fabrici a gigantului auto Great Wall Motors.
Decizia Xiaomi de a se orienta către sectorul auto nu ar trebui să ne surprindă. La fel ca restul producătorilor de tehnologii mobile și nu numai, compania nu este ferită de criza chip-urilor. Da, este una din cele mai mari întreprinderi din China, dar asta nu înseamnă că producția de smartphone-uri nu poate suferi de pe urma acestei crize. Aici, Xiaomi este mai avantajat datorită flexibilității sale pe piață. Până va ajunge să își ducă la bun sfârșit planul, Xiaomi se bazează pe ecosistemul creat de linia sa diversă de produse, de la minunăția aceea de Mi Mix cu cameră foto pe lichid și până la televizoare inteligente.
Producția de mașini electrice este o cursă contra cronometru la care ar urma să participe și Xiaomi
După cum spuneam, Xiaomi nu este singurul care are în agenda sa producția de mașini electrice. La linia de start se află deja Huawei, Apple, chiar și Baidu. De aici, este vorba doar de timp și de resurse, de partenerii aleși pentru colaborare și de viteza dezvoltării. Dacă Apple, de exemplu, ar urma să înceapă să meșterească la EV-ul său revoluționar în 2024, atunci chinezii ar trebui să facă tot posibilul pentru a-i prinde pe americani din urmă. Până atunci, se spune că săptămâna următoare vom putea avea parte de un anunț oficial din partea companiei.