ȘtiriTech&IT

Xiaomi 18 Fold, prezentat oficial. Vine cu cipul Xring O3, baterie de 6000 mAh și camere Leica cu 200MP

Cu doar zile rămase până ce Apple va prezenta propriul model pliabil, Xiaomi 18 Fold este lansat pentru consumatorii din China încadrat la un preț greu de refuzat.

Disponibil în variantele de culoare Black, Warm Gold-White, Cabernet Red și versiunea Ceramic Special Edition  „Pale Pink Glaze”, Xiaomi 18 Fold costă echivalentul a 1640 dolari și nu face multe compromisuri la partea specificațiilor tehnice.

Principalul rival iPhone Fold vine cu un procesor dezvoltat in-house de Xiaomi, până la 16GB RAM și ecrane AMOLED cu 120Hz și până la 4000 niți de luminozitate.

Xiaomi descrie acumulatorul de 6000 mAh cu tehnologie siliciu-carbon ca o soluție pentru autonomie de o zi, oricât de intensiv ai folosi telefonul (1.43 zile de autonomie cu folosirea ecranului pliabil). Iar când se descarcă, ai de ales între încărcare la 67W prin USB-C și 50W în modul wireless (dacă folosești adaptorul recomandat de Xiaomi).

Ecranul exterior (secundar) are o dimensiune de 5,3 inci și este protejat de Xiaomi Dragon Crystal Glass 3.0, în timp ce ecranul interior este un AMOLED de 7,58 inci cu o rezoluție de 2364 x 1672 pixeli, susținut cu o balama Xiaomi Dragon Bone de „nouă generație” certificată IP58/IP59. Din nou, protecția la praf nu este completă, rating-ul acordat sugerând evitarea contactului cu particule fine de nisip. În schimb, certificarea IP59 presupune o construcție bine protejată chiar și împotriva jeturilor de apă sub presiune.

Revenind la cipul Xring O3 de la Xiaomi, acesta este obținut folosind un proces pe 3nm și include un CPU cu 10 nuclee (până la 4,35 GHz), respectiv GPU cu 16 nuclee și 24 de miliarde de tranzistoare. Opțiunile de memorie și stocare sunt 12 GB RAM LPDDR5X cu 256/512 GB de stocare, 16 GB RAM LPDDR5X cu 512 GB de stocare și 16 GB RAM LPDDR6 cu 1 TB de stocare.

Sistemul triple-camera este certificat de specialiștii Leica și include o cameră principală de 200MP cu stabilizare optică a imaginii (OIS). Aranjamentul este completat cu o cameră telefoto Leica Periscope de 50MP f/2.8, care acceptă zoom optic de 3.5x (zoom de calitate optică de 7x) și mod portret de 80 mm. Camera ultra-wide primește un senszor de 50MP, doar că de data aceasta cu o diafragmă f/2.4.

Xiaomi 18 Fold rulează HyperOS 4, software adaptat pentru multitasking pe telefoane pliabile. Spre exmplu, modul de afișare split-screen permite folosirea a până la șase aplicații de android simultan.

Vestea mai puțin bună ar fi că Xiaomi nu a comunicat niciun fel de planuri pentru lansarea acestui dispozitiv în piețele globale. Dar dacă o va face, putem fi siguri că nivelul dotărilor oferite va suferi unele modificări, la fel și prețul.

Autor

  • Aurelian Mihai

    Îmi place să fiu la curent cu ultimele inovații și gadgeturi high-tech. Când nu scriu articole pentru Zona IT, îmi ocup timpul cu seriale SF, documentare sau periind internetul după tot felul de știri sau informații care-mi captează atenția. În weekend mă găsești cu bicicleta în parc sau colindând prin țară cu familia.

Back to top button