GamingPC&ConsolesTech&IT

XCOM 2 poate fi jucat gratuit chiar acum

Timp de o săptămână

Hei, tu! Da, TU! Vrei să aperi omenirea de o invazie extraterestră? Eh, ai venit prea târziu. Vrei să conduci o forță de gherilă ce luptă împotriva ocupației ce ține omenirea sub bocancul ei tentacular? Atunci ai nimerit unde trebuie.

Varianta de bază a lui XCOM 2 (fără cratimă) este disponibilă gratuit pe Steam pentru o săptămână întreagă. Jocul NU va rămâne al vostru după ce expiră această promoție, dar într-o săptămână aveți timp să îl jucați foarte, foarte mult. Apoi, ori puteți să îl cumpărați pentru vreo 13 euro, ori puteți lua și expansion-ul său într-un pachet de vreo 29 de euro.

Cu expansion, jocul va fi extins și îmbunătățit în numeroase moduri. Dar chiar și fără el, XCOM 2 este suficient de divers încât să compenseze pentru faptul că mecanica sa principală de funcționare continuă să fie fundamental defectă și o trădare completă a ideii originalului. Cea că te luptai folosind aceleași reguli cu in inamic ce era numeric, tactic și tehnologic superiorul tău. Aici inamicul tot trebuie să primească o rundă gratuită ca să aibă o șansă, iar forțele extraterestre sunt separate în grupuri mici pe care le „declanșezi”. Totuși, măcar sistemul de furișat mai îți dă senzația că nu joci un MMO pe ture.

Oricum, jocul chiar este bun. Spun asta cu toată sinceritatea. M-am distrat în el. Nu recomand să îl jucați însă în Iron Man Mode, fiindcă… stai puțin, n-am făcut o recenzie la jocul ăsta pe aici? Ah, da, acilea e.

Iulian Mocanu

Redactor Știri

Articole asemanatoare

Back to top button