ȘtiriTech&IT

WhatsApp primește protecție anti-SPAM îmbunătățită

Mesajele SPAM pe WhatsApp nu sunt folosite doar pentru a trimite reclame nesolicitate, ci și pentru atragerea utilizatorilor creduli în scheme de fraudare, sau infectarea dispozitivelor cu malware. Așa că orice măsură în plus pentru blocarea acestor mesaje este binevenită, cu condiția să nu interfereze cu buna funcționare a aplicației și recepționarea mesajelor importante.

Problema pentru dezvoltatorul WhatsApp este că nu toate mesajele primite din partea unor contacte cu care nu ai mai interacționat până acum sunt din categoria SPAM. De asemenea, nu toate conturile de pe care sunt trimise frecvent mesaje către persoane necunoscute sunt conturi de SPAM, WhatsApp având o misiune grea cu trierea conturilor legitime (ex. cele folosite de firme sau reprezentanți ai unor instituții) de cele folosite cu adevărat în scop abuziv.

WhatsApp

Disponibilă deocamdată pentru utilizatorii care folosesc versiunea WhatsApp beta, o nouă opțiune ”Block unknown account messages” poate fi bifată pentru a beneficia de protecție sporită împotriva mesajelor nedorite. Opțiunea nou adăugată în meniul Settings la secțiunea Advanced vine în completarea altor setări pe care le poți bifa pentru a beneficia de protecție sporită:

  • Disable Link previews – împiedică previzualizarea automată a link-urilor pe care le inserezi în chat-urile tale, cu scopul ascunderii adresei reale de IP a dispozitivului tău. Spre exemplu, un hacker bine motivat ar putea folosi această informație pentru a-ți ataca telefonul în mod direct.
  • Protect IP address in calls – îngreunează aflarea adresei tale reale de IP de către persoana cu care comunici prin apeluri video sau de voce.
  • Block unknown account messages – nou adăugat, acest filtru intervine asupra expeditorilor despre care WhatsApp a determinat că trimit un volum de mesaje suspect de mare, blocând recepționarea acestora pe dispozitivul tău, precum și pe dispozitivele altor utilizatori care au bifat această opțiune.

Bine de știut, această funcție nu blochează toate mesajele primite de la contacte necunoscute, lăsându-le să treacă pe cele care ar putea proveni din surse legitime, sau autori care nu au atras încă atenție nedorită asupra lor. Altfel spus, mesajele cu autor necunoscut ar trebui tratate în continuare cu precauție.

Aurelian Mihai

Îmi place să fiu la curent cu ultimele inovații și gadgeturi high-tech. Când nu scriu articole pentru Zona IT, îmi ocup timpul cu seriale SF, documentare sau periind internetul după tot felul de știri sau informații care-mi captează atenția. În week-end mă găsești cu bicicleta în parc sau colindând prin țară cu familia.

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button