ȘtiriTech&IT

WhatsApp ar putea afișa alertele de notificare în stilul Facebook Messenger

Cine a folosit Facebook Messenger știe deja cum funcționează „bulele” de notificare testate acum cu cea mai recentă versiune WhatsApp beta. În loc să vezi informația afișată într-o listă continuă, la grămadă cu alte alerte de notificare, pe ecran apar un soi de cartonașe rotunjite care redau strict alerta care te interesează (sau nu).

Bazate pe o funcționalitate Android suportată încă de la versiunea Android 10, bulele de notificări WhatsApp ar putea dubla lista de notificări, eventual apărând în dreptul altei bule care servește drept scurtătură pentru chat-ul aflat în desfășurare.

WhatsApp testează noile bule de notificare în aplicația sa pentru Android. Vestea bună ar fi că funcționalitatea va părea perfect familiară oricui a folosit deja Facebook Messenger, așa că timpul necesar pentru acomodare va fi foarte scurt.

Presupunând că modificarea va fi implementată în versiunea oficială a aplicației WhatsApp, atunci când primești un mesaj de la o persoană sau dintr-un chat de grup, acesta va fi semnalat cu o bulă plutitoare pe ecran, vizibilă indiferent dacă te afli pe ecranul de pornire sau într-o aplicație terță.

Bula de notificare afișată de WhatsApp va include poza de profil a contactului respectiv sau grupul de WhatsApp, suprapuse unei pictograme WhatsApp a cărei rol este să-ți arate că ai de-a face cu o notificare a aplicației cu pricina.

WhatsApp

Dacă alegi să interacționezi cu respectiva bulă plutitoare, vei fi întâmpinat cu o versiune compactă a interfeței de chat WhatsApp, care îți va permite să citești și să răspunzi la mesaje fără să deschizi complet aplicația WhatsApp. Astfel, odată ce ai terminat îți poți vedea de treabă cu aplicația folosită anterior.

Bulele de notificare vor permite trimiterea eficientă a mesajelor și comutarea mai rapidă între diverse chaturi, aspect extrem de folositor atunci când discuți cu mai multe persoane/grupuri în același timp. De exemplu, dacă vizionezi un videoclip și vrei să discuți cu mai multe persoane pe WhatsApp, poți trimite rapid mesaje în ambele chat-uri fără a părăsi aplicația video pentru a maximiza interfața WhatsApp. De reținut, Meta încă testează această funcționalitate și nu este clar cât va dura până vom vedea implementată pentru utilizatorii de Android. De asemenea, nu este clar dacă noul sistem de bule va rămâne o exclusivitate pentru utilizatorii de Android, sau îl vom vedea implementat într-o formă sau alta și pe dispozitive iPhone.

Back to top button