Ca urmare a unor nemulțumiri pe care Warner Bros le au în legătură cu filmul Batgirl, aceștia au decis să renunțe la el pentru a se concentra pe alte proiecte mai importante. Filmul trebuia să apară în mod exclusiv pe HBO Max în cursul acestui an. Conform The Hollywood Reporter, Warner Bros Discovery au decis suspendarea proiectului, deci nu putem ști dacă studio-ul a renunțat total la acest film sau doar intenționează să îl păstreze pentru mai târziu, deoarece un aspect ciudat în toată această situație este faptul că actrița Leslie Grace, care a fost aleasă să o joace pe Batgirl, a finalizat deja filmările.
Decizia de a renunța la filmul Batgirl (temporar sau nu) a venit în urma dorinței CEO-ului Warner Bros. Discovery, David Zaslav, de a se concentra pe lansările în cinema-uri. Asta la doar câțiva ani după ce studio-ul a început să se axeze și pe lansarea filmelor pe HBO Max, înafara lansărilor pentru cinema-uri. Conform NY Post, filmul a fost atât de slab în ecranizările de test încât studio-ul a decis să oprească proiectul pentru a nu pierde și mai mult timp și bani decât au pierdut până în acel punct.
Actorii care fuseseră aleși pentru acest film sunt, printre alții, Leslie Grace în rolul supereroinei Batgirl, Michael Keaton în rolul lui Batman (din nou), J.K. Simmons în rolul Comisarului Gordon, rol pe care l-a jucat prima dată în Justice League, și Brendan Fraser în rolul antagonistului Firefly.