xMEMS, o companie cu vastă experiență în domeniul senzorilor pentru smartphone, a brevetat o versiune modificată a difuzoarelor piezoelectrice folosite în mod normal pentru a reda tonuri de alarmă, astfel încât vibrațiile de înaltă frecvență să „mute” aerul din jur. Iar asta în mod complet silențios și fără componente în mișcare
Am văzut deja cum telefoane de gaming precum Nubia Red Magic 9 Pro au „rezolvat” problema supra încălzirii cu care se confruntă chipset-ul Snapdragon 8 Gen 3 augmentând sistemul de răcire pasiv cu un ventilator. Deși oferă rezultate excelente, soluția are și dezavantaje cât se poate de evidente, începând cu zgomotul audibil produs de ventilator și spațiul relativ mare ocupat de acesta în carcasa telefonului, până la compromiterea protecției la apă și praf. Altfel spus, altfel de soluții nu se pretează pentru telefoane compacte și elegante, precum Galaxy S24 sau chiar modele flagship de dimensiuni mai mari. Cum ar fi să elimini două dintre cele patru camere foto ale lui S24 Ultra, doar pentru ca telefonul răcit de un ventilator să funcționeze ceva mai bine în jocuri?
Puțin costisitoare, soluția celor de la xMEMS ar putea complementa sistemele vapor-chamber întâlnite deja în aproape orice smartphone din gama flagship. Dar cum funcționează, exact?
La o privire de ansamblu, modulul XMC-2400 de la xMEMS este un ventilator de micro-răcire fără componente în mișcare, cu o grosime de 1 mm și conceput pentru a fi integrat în pachetul cip-urilor care au nevoie de răcire suplimentară, cum ar fi modem-uri 5G și chipsetul telefoanelor inteligente. La fel ca difuzoarele audio audio cu tehnologie solid-state (piezoelectrice), noul modul de răcire este în esență un cip de siliciu modificat.
Răcire activă este facilitată prin aplicarea unui curent electric cu frecvență de ordinul kilohertzilor, pentru a vibra „aripioarele” ventilatorului într-un mod care permite generarea unui flux considerabil de aer. XMC-2400 este capabil să furnizeze un flux de aer de 39 cc/sec și o presiune inversă de 1.000 Pa și, în mod esențial, este rezistent la praf și apă (protecție de nivel IP58), permițându-i să fie utilizat pe dispozitive sigilate precum telefoanele. Este disponibil în două variante: configurații cu ventilație superioară sau laterală.
Așa zisul ventilator măsoară 9,26 x 7,6 x 1,08 milimetri, cântărește mai puțin de 150 de miligrame și consumă aproximativ 30 mW în timpul funcționării. Tehnologia are multe asemănări cu sistemul AirJet de la Frore System, dar este considerabil mai subțire, iar xMEMS o poziționează ca o soluție viabilă pe telefoane, precum și pe tablete, căști VR, notebook-uri și dispozitive portabile pentru jocuri.
Deoarece este construit pe un cip de siliciu, dispozitivul nu emite niciun sunet și nu există vibrații, modul de funcționare la frecvențe ultrasonice asigurând că efectul dorit, mutarea moleculelor de aer, este obținut fără efecte adverse neintenționate.
Probabil că inovația celor de la xMEMS ar putea fi adaptată la carcasa telefoanelor mobile după exemplul difuzorului pentru apeluri, abia vizibil printr-o fantă aplicată la partea de sus a ecranului, viitoarele telefoane de gaming urmând să expire aer fierbinte prin fante abia sesizabile, prevăzute în zone „fierbinți” de pe carcasă.