ChatGPT are acum de patru ori mai mulți utilizatori decât în urmă cu un an, creșterea având un momentum atât de mare încât ascensiunea chatboților pare neoprit, înlocuind surse tradiționale de informare precum Google Search și site-urile de conținut.
Orice curiozitate ai avea, e de ajuns să pornești ChatGPT și să întrebi direct, răspunsul apărând instantaneu și de regulă centrat direct pe informația dorită de tine. Gata cu listele de rezultate pe Google Search și orele pierdute bâjbâind pe diverse site-uri.
În loc să spui “Caut pe Google” și revin, doar scoți telefonul din buzunar și vorbești ca în StarTrek, AI-ul atotștiutor oferindu-ți răspunsul pe loc, încât pare aproape magie.
Doar că în locul vocii materne folosită în seria de filme Alien pentru AI-ul ”Mother”, ChatGPT îți vorbește într-o voce sexy și stăpânește simțul umorului. Așa că nu e de mirare să vezi că toată lumea fuge de Google Search. Iar OpenAI nu pierde timpul, compania lansând recent și ChatGPT Search. Împreună cu versiunea normală de ChatGPT, acoperirea serviciului s-a dublat în mai puțin de 6 luni și pare că se îndreaptă spre o multiplicare de 4 ori a numărului de utilizatori, comparat lunii august 2024.
Iar creșterea este, cum ar spune unii… organică. Adică, după epuizarea valului inițial de entuziasm iscat în urma lansării din noiembrie 2022, creșterea numărului de utilizatori ChatGPT părea că se opintește, apărând și „necredincioșii” foarte grăbiți să strige că „bula AI” este pe cale să se spargă.
Dar ce să vezi, bula se tot umflă și umflă, industria AI începând să aibă o contribuție semnificativă la PIB-ul unor țări precum SUA, sau China. Și privind la cifrele actuale comunicate de Open AI, cu 700 milioane de utilizatori care folosesc ChatGPT în fiecare săptămână, cam începe să te ia amețeala. Tendința este clară. Chiar dacă probabil există un sâmbure de adevăr în ce privește partea de bulă speculativă, acesta este mai degrabă doar o etapă de dintr-o tranziție cu bătaie pe termen lung, care va redefini din temelii modul în care lucrăm și interacționăm cu tehnologia. Și aș îndrăzni să spun, chiar modul în care gândim, AI-ul devenind aproape ca o extensie a intelectului propriu.
Dincolo de uz personal, instrumentele din „specia” ChatGPT sunt deja puternic integrate în activitățile companiilor, instituțiilor și chiar a guvernelor unor țări. Ceea ce a început ca inovație tehnologică s-a transformat într-o veritabilă revoluție, deghizată într-o cursă între companii și chiar națiuni. Iar pentru cele din urmă este o cursă a înarmării, nu pentru a vedea care asistent AI este mai performant ci pentru da națiunilor respective eticheta unui nou tip de ”superputere”, măsurată nu după tipul sau numărul armelor deținute, ci după dezvoltarea sectorului AI.
Urmând lansării din luna noiembrie 2022, ChatGPT număra 100 milioane de utilizatori activi în doar două luni de activitate. Dar de aici, pragul de 300 milioane utilizatori a fost atins abia în luna decembrie 2024. Însă creșterea a accelerat de atunci, pragul de 400 milioane utilizatori fiind atins în februarie 2025, de unde rezultă că ChatGPT și-a dublat numărul de utilizatori în doar 6 luni. Iar din februarie și până în august vedem aproape încă o dublare, la 700 milioane de utilizatori.
Și dacă te gândești că în medie fiecare utilizator petrece câte 16 minute pe zi în aplicație, aproape că putem trece ChatGPT în aceeași ligă cu Instagram sau YouTube, din punct de vedere al timpului iros.. pardon, folosit în mod constructiv. Tot OpenAI ne spune că sunt procesare între 2,5 și 3 miliarde de solicitări zilnic. Și tare aș fi curios să aflu câtă energie este consumată la nivel global cu procesarea acestora.
Iar de aici cerul este limita, OpenAI urmând să lanseze ChatGPT-5, un model AI și mai avansat despre care se spune că este capabil să-ți „citească” starea de spirit, schimbând tonul atunci când ești supărat sau nervos. Ba chiar ti-ar putea spune să iei o pauză dacă te-ai întins la prea multă vorbă.

