ȘtiriTech&IT

Uniunea Europeană obligă producătorii de dispozitive să asigure 5 ani de actualizări Android

Ceea ce a început ca un privilegiu oferit doar pentru anumite modele de telefoane premium va deveni obligatoriu pentru toți producătorii de dispozitive cu Android, noile reguli UE pentru combaterea „E-waste” impunând companiilor de tehnologie să asigure minim 5 ani de suport software garantat pentru toate dispozitivele comercializate, începând cu data primei puneri în vânzare.

Prevederea inclusă în pachetul legislativ Energy Labelling and Ecodesign Regulation va intra în aplicare chiar din această lună și va pedepsi cu amenzi producătorii de electronice care abandonează utilizatorii dispozitivelor ieșite din fabricație, sau care nu întrunesc vânzări suficient de mari pentru a justifica (pe criterii economice) menținerea suportului la partea de software. Și se întâmplă asta mai des decât ți-ai închipui. Spre exemplu, ți-ai cumpărat un model de router WiFi care nu s-a vândut foarte bine, iar compania producătoare a „uitat” să mai lanseze actualizări de securitate pentru partea de firmware, echipamentul tău devenind parte a unei rețele botnet prin exploatarea vulnerabilităților rămase neremediate. Sau poate deții un smartphone mai de buget, care nu a „văzut” niciodată o actualizare adusă versiunii de Android aplicată din fabrică.

Vestea bună este că legislația actualizată care trasează criteriile de aprobare a telefoanelor și tabletelor cu Android pentru comercializare pe teritoriul Uniunii Europene conține și alte cerințe care avantajează consumatorul final:

  • Rezistență la căderi sau zgârieturi accidentale și protecție împotriva prafului și a apei
  • Baterii suficient de durabile, care pot rezista la cel puțin 800 de cicluri de încărcare și descărcare, păstrând în același timp cel puțin 80% din capacitatea lor inițială
  • Norme privind dezasamblarea și repararea, inclusiv obligațiile producătorilor de a pune la dispoziție piese de schimb critice în termen de 5-10 zile lucrătoare și timp de 7 ani de la încheierea vânzărilor modelului de produs pe piața UE
  • Disponibilitatea upgrade-urilor sistemului de operare pentru perioade mai lungi ( cel puțin 5 ani de la data încheierii plasării pe piață a ultimei unități a unui model de produs)
  • Acces nediscriminatoriu pentru reparatorii profesioniști la orice software sau firmware necesar pentru înlocuire

 

În ce privește protecția la intemperii, aproape toate telefoanele de gamă mid-range și high-end includ măcar un rating IP la nivel de bază, întrunind cu ușurință noua directivă de design a UE. Însă pentru furnizarea pieselor de schimb esențiale în termen de 10 zile lucrătoare ar putea fi nevoie de investiții serioase, mai ales din partea brandurilor chinezești care ar dori să exporte consumatorilor europeni dispozitivele cu minim de cheltuieli suplimentare. La fel poate fi spus și despre cerința care prevede asigurarea „de până la șapte ani” actualizări de securitate de la încetarea vânzării unui dispozitiv. Respectarea acestei cerințe ar trebui să prelungească semnificativ durata de viață a unui telefon sau a unei tablete, sigură de folosit și accesibil de reparat mult timp după la momentul lansării.

Regulamentul privind designul ecologic impune, de asemenea, companiilor să furnizeze actualizări de software timp de cel puțin cinci ani de la ultima zi de disponibilitate a produsului în comerțul cu amănuntul. În timp ce Google și Samsung oferă actualizări de sistem de operare pentru șapte ani pentru telefoanele lor emblematice, calendarul lor începe de la data lansării dispozitivului. Altfel spus, conform noilor reguli UE majoritatea producătorilor de dispozitive cu Android vor fi nevoiți să extindă și mai mult perioada de asistența software garantată.

Vestea proastă ar fi că unii producători ar putea alege pur și simplu să întrerupă vânzările modelelor emblematice mai vechi după doi ani, chiar dacă acestea încă sunt cerute de piață și disponibile la vânzare în alte regiuni. Spre exemplu, telefoane cu Android lansate în urmă cu mai mult de doi ani ar putea dispărea pur și simplu din ofertele magazinelor europene, dacă producătorii acestora nu doresc să asigure suportul software extins, așa cum prevăd reglementările UE. Mărci precum Xiaomi și Honor vor fi afectate semnificativ de noua directivă, deoarece în prezent oferă doar maximum cinci ani de actualizări de la data lansării dispozitivului.

Bine de știut noile reguli se vor aplica noilor smartphone-uri și tablete care vor fi puse în vânzare începând cu 20 iunie 2025, dispozitivele existente nefiind vizate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Back to top button