Uncharted: Legacy of Thieves Collection se va lansa pe PC în iulie
Uncharted 4: A Thief’s End și Uncharted: The Lost Legacy se numără printre cele mai populare jocuri de pe generația trecută de console PlayStation. Acestea au făcut pasul spre hardware-ul actual, adică PS5, sub forma pachetului Uncharted: Legacy of Thieves Collection. Doar că Sony a început să se simtă mai darnic, așa că a trecut și acest nume pe lista lansărilor care vor ajunge și pe PC-uri.
Uncharted: Legacy of Thieves Collection arată și se mișcă fenomenal pe PlayStation 5 (review)
O schimbare recentă a unui API Steam a dezvăluit din greșeală datele de lansare pentru mai multe jocuri. În general, aceste perioade de lansare sunt ținute secrete, iar dezvoltatorii și publisherii le pot programa „pe ascuns” pe Steam înainte de a le anunța oficial. Multe dintre acestea sunt cu dus și întors, pentru că este vorba despre leak-uri și zvonuri, dar există cazuri când unele chiar sunt oficiale și s-au scurs pe net.
Sony a anunțat anul trecut că va lansa Uncharted: Legacy of Thieves Collection pe PC pe undeva prin 2022. Colecția este deja listată pe Steam, doar că API-ul cu pricina a dezvăluit și data exactă de lansare. Din câte se pare, Legacy of Thieves va face ochi pe PC de pe 15 iulie. Descoperirea a fost făcută de Pavel Djundik de la SteamDB.
Valve added release timestamps in the API, and they are visible even for unreleased games.
Steam requires setting a planned release date (even if the page says coming soon) for games to have a store page.
I tracked them all on @SteamDB. https://t.co/KhCyHOLrAz
— Pavel Djundik (@thexpaw) March 16, 2022
Iron Galaxy se va ocupa de această portare, deci uite că a fost și este o perioadă prolifică pentru fanii francizelor Sony care n-au apucat să-și securizeze o consolă. Horizon Zero Dawn a ajuns pe PC în 2020, Days Gone în 2021 iar noul an ni l-a adus pe Kratos din God of War. După Uncharted, se preconizează că Sony va pune la dispoziția fanilor PC chiar și The Last of Us și Ghost of Tsushima, dar până atunci haideți să aruncăm un ochi și peste alte jocuri ale căror perioade de lansare au fost dezvăluite prin API-ul Steam, potrivit Tech Raptor:
- Stray – 19 aprilie;
- Bomb Rush Cyberfunk – 26 mai;
- Oxenfree II: Lost Signals – 30 iunie;
- Sonic Frontiers – 1 septembrie;
- Test Drive Unlimited Solar Crown – 22 septembrie.