Un Nintendo Switch mai ieftin ar putea sosi la toamnă

Tot persistă de ceva vreme zvonuri conform cărora vom avea partea de o nouă variantă de Nintendo Switch în curând, iar cel mai recent dintre ele sugerează că în această toamnă vom vedea una din noile variante.
Însă nu va fi o variantă mai performantă a consolei existente, ci pur și simplu un Switch ieftin. Nu sunt detalii prea multe despre această variantă în momentul actual, zvonurile doar sugerând că va funcționa atât în modul portabil, cât și conectată la un televizor. Nu este clar nici cu cât mai ieftină ar putea fi față de un Switch normal, dar este cert că va fi mai ieftină decât varianta îmbunătățită a consolei, care ar trebui să sosească în viitorul nu foarte îndepărtat.
Aceasta ar urma să aducă hardware nou, performanță mai bună, putere de calcul superioară, un ecran mai generos, alături de numeroase alte îmbunătățiri care ar trebui să îi permită să țină oarecum pasul cu tehnologia ce se anunță a fi pe drum din partea celorlalți producători de console.
Nintendo nu a prea mizat pe hardware performant în ultimul deceniu și jumătate, iar în cazul a două din cele trei console pentru uz casnic lansate până acum această strategie a funcționat.