Gaming

Ubisoft pregătește un showcase masiv, iar printre cele 20 de jocuri se numără niște nume importante

Ne aflăm în primăvara lui 2022 și chiar dacă lumea începe s-o lase mai moale cu restricțiile, unele evenimente importante precum E3 vor continua să se desfășoare online. Tocmai de aceea, pasionații de gaming sunt numai ochi și urechi la orice anunț din partea marilor dezvoltatori și publisheri. Aceștia vor fi responsabili cu umplerea gap-ului lăsat de reprogramarea evenimentelor dedicate și este normal ca lumea să aibă așteptări destul de mari, în special dacă te numești Ubisoft și pregătești un showcase imens în care vei prezenta multe jocuri.

Potrivit informațiilor adunate de Tom Henderson, Ubisoft are în traistă în jur de douăzeci de jocuri gata să fie anunțate în viitorul apropiat. O parte dintre acestea ne sunt cunoscute, iar aici amintim Assasin’s Creed Infinity, Mario + Rabbids Sparks of Hope, The Division Heartland și Beyond Good and Evil 2. Cât despre celelalte jocuri, ele vor mai fi ținute sub cheie o perioadă pân când Ubisoft va decide să le anunțe oficial, dar haideți să le trecem în revistă pe cele cu șanse mari de a fi lansate.

Assassin’s Creed Rift este un nume care continuă să-i ațâțe pe fanii seriei, chiar dacă jocul nu a fost confirmat oficial. Alături de acesta, producătorul ar avea în lucru și cel de-al treilea titlu din seria The Crew (pe numele de cod Project Orlando), dar lucrurile devin mai interesante pe parcurs. Henderson afirmă că vom avea parte de o continuare pentru Immortals Fenyx Rising, care se află momentan în faza de pre-production pentru care Ubisoft caută oameni.

Cireașa de pe tort, aș putea spune, este zvonul că divizia Ubisoft Montpellier lucrează la un nou Prince of Persia. Și chiar dacă mulți am fi tentați să-l asociem cu remake-ul lui Sands of Time sau Forgotten Sands, el este de fapt un adventure 2.5D care se inspiră din aventurile lui Ori.

Ubisoft Prince of Persia

Întrebarea este când anume vor fi anunțate acestea, pentru că Henderson are în agenda sa trecute mai multe perioade orientative. Unele titluri precum The Division Heartland vor fi, în principiu, dezvăluite în următoarele 12 luni, în vreme ce altele vor mai fi acoperite cu prelata pentru mai mult timp. Chiar și așa, Henderson este convins că cel puțin unele dintre ele și-ar putea face loc în cadrul evenimentului bombastic pe care Ubisoft îl pregătește.

Carol Zafiriadi

"Am crescut inconjurat de pop culture, muzica si jocuri video..." Da, cunoastem explicatia pe care o poate oferi cineva care scrie despre gaming si tehnologie. Evident, nici eu nu sunt o exceptie. Cunoscutii ar putea spune ca in scrierile mele se pot regasi convingerile si esteticile care il fac pe Carol sa fie...Uhh...Carol. Scriu cu drag, alaturi de colegii mei, si disec filosofic si estetic jocurile video si smecheriile aduse de tehnologie.

Articole asemanatoare

Back to top button