Acum cu toții ați auzit despre brandul HONOR, suntem siguri despre asta, mai ales pentru că recent le-am testat telefoanele proaspăt lansate, adică seria Magic8, atât Lite-ul surprinzător de solid dar și Magic8 Pro-ul de care m-am bucurat încâ de anul trecut când l-am plimbat prin China, chiar pe la linia sa proprie de asamblare și diferite zone de testare ale celor de la HONOR.
Ei bine, într-o „demonstrație de forță”, HONOR ne-a propus o plimbare prin țară, cât să participăm la un seminar interesant în materie de fotografie. Ceea ce sună ok, întotdeauna sunt deschis să învăț lucruri noi, mai ales în acest domeniu al fotografiei și al video-ului, domeniu pe care în mare parte l-am evitat cam toată viața, eu fiind focusat pe producție de text :).
Dar nu doar despre asta este vorba, pentru că am avut surpriza să nu fie doar despre acest curs deplasarea. Hai să aflăm împreună cam care a fost parcursul celor 2 zile petrecute împreună alături de HONOR.
Prima zi a început de devreme exact cum (nu) îmi place mie, pentru că sunt o adevărată pasăre a nopții, dar hei, am zis ok, nu se întâmplă prea des să mă trezesc la 6 jumate, decât pentru când trebuie să zbor pe undeva sau să ajung la vre-un eveniment devreme, așa că o să trecem peste, se anunță o zi plină, am primit și un program detaliat pe ore, program care părea cam plin dar pe care recunosc că în zilele aglomerate care au precedat această deplasare l-am uitat complet. Oricum e mai amuzant de multe ori așa, să fii surprins.
Revenind, după ce am ajuns la punctul de întâlnire am realizat de ce era de fapt la Țiriac în parcare, pentru că un parteneriat HONOR anunțat în 2025 este acela cu producătorul chinez de mașini care are o creștere extraordinară la nivel global, BYD. Cum am ajuns la concluzia că este vorba despre BYD. Păi simplu: deplasarea nu se făcea cu toții îndesați în autobuze, ci comod, în BYD-uri, mai precis model SUV – Seal U DM-i, versiunea All Wheel Drive. E importantă această mențiune, veți afla ulterior de ce.
Am plecat ușor ușor, spre norocul meu nu a trebuit să conduc atât de dimineață, deși părea că mașina înghite kilometrii de asfalt destul de lejer, dar încă nu mă dezmeticisem așa că am stat pasager. Am testat recent fratele mai mic, BYD Sealion 5 DM-I și am for plăcut impresionat câtă mașină primești pentru 30 de mii de euro, atât în materie de dotări dar și ca range sau putere combinată a motoarelor.
Ei bine, recitind programul la primul pit stop de alimentare Just in Case am remarcat prima destinație, Amfiteatrul Transilvania, nu că ar fi avut nevoie mașina, că mai aveam 400 de km range estimat pe care nu l-am fi consumat oriunde mergeam, dar vorbaia, mai bine să fie decât să nu. Zic sună cunoscut acest Amfiteatrul Transilvania, știu că l-am reținut pentru că nu este un amfiteatru este mai mult o metaforă a locației. Acesta este un complex ecologic și punct de belvedere spectaculos, situat la aproximativ 1200 m altitudine în zona Moieciu (județul Brașov), oferind o panoramă unică asupra Munților Bucegi și Piatra Craiului și este și unde un prieten trebuia să ajungă acum vreo 3 ani dar era să se piardă pe drum din varii motive, povestea este mai lungă de atât și nu e neapărat relevantă deplasării, doar voiam să punctez de ce am reținut locația.
Bun, acum totul are sens, mergem cu niște telefoane foarte competente, anterior menționatul Magic8 Pro, într-o locație unde ar trebui să ne iasă poze excelente atât cu lentila wide dar și pe partea de zoom, exact zonele unde excelează Magic8 Pro.
Înapoi în mașini și cam la vreo 10-15 minute de destinație ne-am dat seama instant de ce au fost alese respectivele mașini pentru acea deplasare, pentru că partea finală, adică drumul de acces care duce la panorama respectivă este… well, cam impracticabil cu mașini normale, mai ales că totul era și piperat pe alocuri cu zăpadă și gheață rămasă de la ultima ninsoare.
Odată ajunși sus ne-am făcut refuel cu niște mâncare la restaurant și după am început un curs interesant de fotografie susținut de maestrul fotograf Mihai Moiceanu. Acum ca să fiu cârcotaș puțin știam totuși majoritatea elementelor prezentate deja pentru că erau cât de cât axate pentru începători. Termenul de ISO, Shutter, deschiderea diafragmei și altele similare sunt lucruri de care mă lovesc constant la fiecare telefon testat, dar spre sfârșit lucrurile au luat o întorsură spre bine, cel puțin din punctul meu de vedere, pentru că am intrat într-o discuție mai complexă despre cum să încadrezi o poză sau chiar cum să o modifici ulterior.
Teoria ca teoria dar nimic nu întipărește mai bine aceste cunoștințe împărtășite de domnul expert decât niște practică, iar noi, după cum deja știți, eram în cam cel mai bun loc pentru a ne juca de-a fotografii.
Așa că ne-am îmbrăcat bine, pentru că deși era începutul lui Martie, vremea de afară nu era prietenoasă cu noi, chiar și la doar 1200 de metri altitudine. Aveai ceva grade pe plus, dar vântul ne punea bețe în roate tuturor. Nu ne-am lăsat descurajați așa că am găsit câteva locații unde s-au produs câteva cadre absolut magice. Acum vă las din operele personale, făcute toate cu Magic8 Pro, ne-editate, tăiate, sau orice fel de modificare de culori.
Să faci o poză este doar primul pas, pentru că de multe ori nu îți poți imagina cadrul perfect sau pur și simplu circumstanțele nu îți permit să îl faci. Poate nu ai timp suficient, poate nu te poți apropia destul sau poate pur și simplu ai greșit și vrei să vii ulterior cu corecții. Asta înainte de o eventuală șurubăreală în materie de culori și zone de detalii.
Nu o să vă plictisesc cu toate detaliile despre ce poți face, ce nu, multe țin și de creativitatea și stilul fiecăruia. Cert e că am învățat destule lucruri care, sper eu, vor duce la poze ceva mai bune pe viitoare review-uri de telefon. Acum este și aici un subiect de discuție, pentru că atunci când fac un review de telefon eu evaluez și culorile reproduse de acesta și cât de fidele sau nu sunt realității, iar asta cumva s-ar contrazice cu modificarea și recolorizarea pozelor. Așa că pot păstra acest knowledge pentru mine atunci când fac poze menite să fie postate în social media, utilizate ulterior etc.
Bine, acum când am gafat un cadru e ok dacă intervin rapid cu un crop cât să mai salvez situația, acolo nu am nici o problemă și nu ar schimba cu nimic de ce este capabil acel telefon. Deci crop-uri și reîncadrări voi continua să fac. Dar folosiți ca exemplu de reîncadrare a subiectului și de ușoară recolorizare portretul prezentat mai sus al lui Mihnea. În esență nu par modificări consistente, dar rezultatul vorbește de la sine.
Au mai fost câteva poze editate dar asta mi-a plăcut mie cel mai mult și pe aceasta am ales să o împărtășesc cu voi.
Am plecat către hotelul unde eram cazați pentru cină și un foc de tabără cinstit, foc unde s-au spus povești, s-au discutat lucruri amuzante și bineînțeles, s-a mai chinuit puțin telefonul.
Unul din parteneriatele interesante pe care le are HONOR este acela cu Salvamontul de la Zărnești. Da, știu, poate părea așa, de nicăieri, dar are sens, în anumite contexte. În primul rând pentru că HONOR produce niște telefoane extrem de solide, cap de serie fiind noul Magic8 Lite, telefon pe care l-am scăpat „din greșeală” de la fix 5 metri înălțime pe holul de la Zona, asta după ce ne-am asigurat că sunt fix 5 metri înălțime, direct pe ecran, fără a suferi vre-un fel de damage vizibil. Telefonul s-a comportat bine și după ce am trecut cu mașina peste el, ba chiar a rezistat și la toate scufundările posibile care ne-au trecut prin minte, deci un scenariu precum mersul pe munte, excepție fiind poate dacă-l scapi pe marginea unei prăpăstii adânci de unde oricum nu îl mai recuperezi, ar trebui să fie ca la el acasă.
De ce e relevant asta? Pentru că a doua zi am ajuns în vizită pe la sediul lor ca să cunoaștem echipa și să stăm puțin la discuții despre activitatea lor.
Și destul de rapid discuția a plecat de la întrebări simple precum: cât de mare este echipa, ce înseamnă să te antrenezi pentru a deveni salvamont, cât durează școala, cât de ușor sau greu este, câte intervenții sunt în timpul anului, care este distribuția iarnă vs vară (și da, culmea, vara sunt mai multe probleme decât iarna, în mare parte pentru că mai puțină lume se aventurează când temperatura scade și apare zăpada) și am ajuns să discutăm despre cazuri concrete și greșeli pe care le face lumea pe munte.
Înainte să ajungem la informația Juicy am reținut niște statistici interesante: Pregătirea pentru examen durează minim 400 de ore din care 165 sunt pe timp de vară, 205 iarna și 30 de teorie, baza de training este la cazanele zarneștiului, în 2025 muntele unde intervin cei de la zărnești a fost gazdă pentru 91 de victime cu luna cea mai grea fiind Octombrie, de departe. Cursul dar și examenul în sine sunt foarte dure, de aceea nu trece oricine din prima. Dar poți relua toată procedura de oricâte ori este nevoie până întrunești standardele necesare să poți purta badge-ul de salvamont.
Acum de ce se pierde lumea pe munte? Sau de fapt ce se tot întâmplă dar mai ales DE CE? Cred că asta este cea mai arzătoare întrebare pe care ne-o punem cu toții.
Cap de listă este fără îndoială nivelul de pregătire inadecvat pentru nivelul traseului care se vrea a fi parcurs. Asta presupuneam cu toții și da, se întâmplă în continuare.
Al doilea este researchul făcut înainte. Deși au un centru de salvamont dotat și cu linie telefonică unde te poți conversa cu oameni care știu zona, știu vremea, mă rog, orientativ măcar și diferitele pericole care pot apărea pe traseu și te pot îndruma ce măsuri de siguranță să-ți iei, nimeni nu apelează la ei.
Ar mai fi de menționat și cazurile în care se aleg trasee prea grele tehnic și fizic iar momentul în care oboseala își spune cuvântul îi ia prin surprindere așa că urmează câteva scenarii: Ori 1: se ambiționează până la epuizare și/sau accidentare pe traseu, moment în care apelează la salvamont dar asta implică o durată mai lungă de salvare în mare parte pentru că echipa trebuie să care și echipament mai greu sau anevoios precum tărgi, aparatură etc. Sau 2: încearcă să se întoarcă pe unde au venit pentru cel mai hilar motiv: ca să ajungă la mașină. Da, ați citit bine, de multe ori ignoră exit-urile traseului care sunt mai ușoare pentru că nu ajung de unde au plecat, iar asta ar însemna să comande un taxi, uber etc. nu se poate așa ceva.
Bine, și clasicul m-a prins noaptea pe traseu pentru că nu s-a gândit nimeni la întuneric când am plecat sau acel turist care ignoră cu desăvârșire traseul și o ia pe unde apucă, că știe el mai bine, și care ajunge ulterior prins de marginea versantului așteptând elicopterul timp de 2 ore să-l salveze, agățat de munte. Și da, au filmări destule cu astfel de aventurieri. Lumea nu pare că ia suficient de în serios muntele și cât de periculos poate fi.
O altă dificultate la care nu se gândește lumea în general este poziționarea. Pentru că 112 încă nu stă excelent la asta, există o aplicație dar și aia cam gâfâie pe munte, iar aici intervine aplicația Salvamont, bine asta dacă o ai instalată desigur. Semnalul 3G sau datele în general pot fi un adevărat life-saver, pentru că au diferite tehnici de a te localiza inclusiv ei prin diferite linkuri accesibile pe care ți le pot da ca să-ți poată prelua locația. Asta este scenariul ideal și cel mai simplu, la care se aspiră de fiecare dată. Pentru că în realitate se întâmplă foarte des ca această comunicare să fie extrem de greoaie și găsirea victimelor să fie îngreunată de tot felul de condiții extreme, de la vremea care s-a înrăutățit până la lipsa coordonatelor exacte, a orientării în spațiu, a bateriei la telefon și multe, multe alte lucruri care le fac misiunea exponențial mai grea.
Printre altele am văzut și un clip nepublicat, cel puțin nu încă, cu diferite operațiuni pe aer efectuate de aceștia, da, adică cu elicopterul, pentru cazuri unde era nevoie de o intervenție cât mai rapidă și vremea permitea acest lucru dar și un alt clip despre un alt tip de operațiune complexă care a presupus coborârea victimei într-o crevasă gigant. Băi, sincer nu îmi imaginam cât de puțin se știe despre cât de pregătiți sunt și cât de complexă este de fapt munca pe care o depun acești oameni.
Și tocmai ca să ne facem o imagine asupra a ce înseamnă să salvezi un om prins pe munte, am avut și o demonstrație de forță care a implicat un voluntar să joace pe victima. Norocul nostru a fost că s-a găsit rapid un adolescent dornic să vadă ce înseamnă să fie salvat de salvamont dintr-o locație foarte nasoală cam pe lângă cazanele zărneștiului. Am ajuns la zona designată pentru „salvare” și am văzut de fapt cât echipament este necesar pentru o astfel de operațiune, zeci de cârlige, sute de metri de funie, pioleți, bocanci cu țepi, tot felul de menghine, scripeți complecși, chingi și diferite alte catarame și sisteme de prindere, asta pe lângă targa în sine, pături termice și naiba știe ce alte lucruri mai cară oamenii ăștia după ei plus nelipsitul 4×4 și nebunii de mici mașinării specializate care să ajungă pe trasee cât mai dure și anevoioase.
Așadar am avut ocazia să vedem cum acționează băieții de la Salvamont în situații precum salvarea unei victime care, pentru un motiv sau altul, nu se poate deplasa pe picioarele propri, salvare care a inclus transportul acesteia din zona periculoasă dar și aducerea la drum cu ajutorul unei tiroliene instalate temporar fix pentru acest scop. Da, oamenii au făcut o tiroliană temporară care se întindea pe minim 50 de metri, dacă nu mai mult și care mai mult demonstra ce pot să facă, pentru că distanța parcursă poate varia în funcție de situație, desigur. În exemplul nostru aceasta a transportat pacientul și un salvamar care se ocupa de siguranța acestuia până la drum, dar poate fi folosită și pentru trecerea unui râu, a unei crevase etc.
După succesul demonstrației, de fapt cam pe tot parcursul acesteia, șeful Salvamontului Zărnești, Ciprian Lolu, a rezistat eroic la asaltul de întrebări puse de toată lumea, de parcă ora de Q&A avută înainte la sediu, la căldurică nu a fost destul. Totul de la ce echipament folosesc, până la cele mai mici detalii pe care le-am cam uitat pentru că frigul din zonă mi-a afectat memoria, îmi pare rău. Am reținut însă că funiile folosite au în general o durată de viață de minim 5 ani, după care se supun unor verificări minuțioase ca să evalueze dacă mai sunt utilizabile în siguranță și am aflat de la victimă că păturica termică folosită de ei era extraordinar de călduroasă.
Mie personal mi s-a părut interesant că într-un interval destul de scurt, ceva de genul jumătate de oră, au reușit să construiască o tiroliană foarte complexă care a „CĂrat” nu numai victima cu tot echipamentul aferent precum targă, pături atele, siguranțe și ce o mai fi nevoie, dar și un extra salvamontist care are grijă de respectiva victimă pe tot traseul tirolienei.
Bineînțeles, către final, înainte de plecare, s-a mai chinuit puțin și un Magic8 Lite, au dat cu el de pământ, l-au băgat prin apă înghețată, știți voi, iar telefonul a rezistat cu brio.
Cam atât pentru azi, mulțumesc pentru experiență celor de la HONOR în combinație cu Salvamontul Zărnești, poveștile auzite au cam reconfirmat că muntele nu este pentru mine, cel puțin expedițiile hardcore în condiții extreme, așa că te duci să bei o bere pe marginea unui view fantastic, cu asta sunt ok, sau șă te plimbi în niște zone prin care te poți împiedica sau prin care poți călca greșit fără frica de moarte, din nou ok 🙂
