Filme

A apărut primul trailer al filmului horror Winnie the Pooh: Blood and Honey

După ce Winnie the Pooh a intrat în domeniul public, niște oameni s-au gândit că ar fi o idee bună să creeze un film unde personajul principal nu mai este ursulețul blând și galben cu tricou roșu a cărui singură grijă este faptul că își blochează mâna în borcanul cu miere.

Acum, tricoul roșu s-a transformat într-o cămașă roșie cu carouri iar ursul care are acum doi metri a primit și un topor pentru a se asorta cu cămașa. În povestea asta vremurile au trecut, iar Winnie The Pooh și Piglet au fost părăsiți de către Christopher Robin, ceea ce a transformat cei doi protagoniști în niște ucigași psihopați. Mișto, nu?

Acest film este regizat de Rhys Frake-Waterfield în cadrul studio-ului Jagged Edge Productions (care a produs filme precum The Curse of Humpty Dumpty și The Legend of Jack and Jill) și a devenit viral (era imposibil să nu se întâmple) după ce a fost anunțat în cursul anului trecut.

Într-un interviu pentru publicația Variety, regizorul a oferit detalii în legătură cu plot-ul filmului:

Christopher Robin a fost luat de lângă Pooh și Piglet, iar acesta nu a mai reușit să le dea de mâncare, lucru care a făcut viața celor doi foarte complicată. […] Din cauza faptului că au fost nevoiți să se descurce singuri atât de mult timp, cei doi au devenit sălbatici. […] Acum, aceștia nu mai sunt domestici. Sunt ca niște animale sălbatice, un porc și urs care vor să găsească pradă pentru a supraviețui.

– Rhys Frake-Waterfield, regizorul filmului Winnie the Pooh: Blood and Honey

Regizorul a vorbit și despre cât de în serios se va lua acest film:

Atunci când încerci să faci un astfel de film, și este un concept foarte ciudat, este foarte ușor să te duci pe un drum în care nimic nu mai este înfricoșător și totul devine foarte ridicol și stupid, iar noi vrem să ne situăm undeva între cele două extreme.

– Rhys Frake-Waterfield, regizorul filmului Winnie the Pooh: Blood and Honey

Ce se va întâmpla în acest film?

Trailer-ul începe cu Christopher Robin care se întoarce împreună cu prietena lui în pădurea numită „100 Acre Woods„, locul unde și-a văzut prietenii cu blană ultima dată. Avem apoi un cadru unde îl vedem pentru prima dată pe Winnie the Pooh cum omoară pe cineva, iar a doua jumătate a trailer-ului ne arată un grup de fete care ajung la ceea ce pare a fi o cabană de vacanță. Acolo, acestea sunt terorizate de către Pooh și Piglet în diverse feluri, iar apoi trailer-ul ne arată mai multe secvențe din film în succesiune rapidă. La final, avem un cadru cu cei doi protagoniști care toarnă într-un recipient un borcan cu miere și unul cu sânge, aceasta fiind o aluzie pentru titlul filmului.

Din păcate, data de lansare a filmului nu a fost anunțată, dar pot spune că sunt nerăbdător să-l văd. Nu sunt și nu am fost niciodată un fan al filmelor care se încadrează exclusiv în genul horror, motiv pentru care mă distrez de minune atunci când genul ăsta este amestecat cu comedie, dacă acest lucru este făcut cum trebuie. De aceea sper că și filmul ăsta va fi la fel.

Matei Pană

Mereu am fost o persoană creativă, iar odată aterizat la Zona m-am trezit într-un mediu foarte prietenos în care mă pot defășura liber. Fie că vorbim despre redactat de știri și recenzii, ori editare video, filmat sau diverse treburi mici de prin birou, sunt mereu dispus să mă implic și să învăț lucruri noi. Iar când nu fac asta, fie sunt cu chitara în brațe repetând, fie mă delectez cu vreun joc.

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button