Business

Titluri de stat – ce sunt și care sunt avantajele lor

Cum toată lumea se pricepe la acțiuni și mai nou la criptomonede, asta bineînțeles între discuțiile despre politică și fotbal, sunt puțini cei care pot avea opinii fundamentate despre titluri de stat – un tip de investiții mai puțin prezent în peisajul financiar românesc de după anii 90. Preponderența emisiunilor de titluri destinate investitorilor instituționali dar mai ales lipsa educației financiare a făcut ca aceste titluri de stat să fie marginale în portofoliile personale ale românilor.

Până la momentul apariției primelor titluri de stat denumite Tezaur – în iulie 2018, unde subscrierile se fac prin intermediul Trezoreriei și Poștei Române și a celor denumite Fidelis – în august 2020, unde subscrierile se fac prin intermediul băncilor și a societăților de brokeraj și apoi sunt cotate la bursă, puteai cumpăra titluri de stat ca investitor de retail doar prin intermediul departamentul de Trezorerie al băncilor comerciale, banca acționând ca un dublu intermediar în sensul în care ea cumpăra titluri emise de statul român după care le revindea ulterior către cei interesați.

Pentru că acestea au intrat în cotidian, emisiunea de titluri Tezaur este acum lunară, iar cele de la Fidelis sunt emisiuni noi trimestrial, dar se pot tranzacționa oricând și prin intermediul Bursei de Valori București, foarte multă lume a devenit interesată de aceste instrumente de investiții. Sunt peste 50.000 de investitori noi la bursă, aproape unanim investitori în titluri de stat Fidelis; despre numărul de investitori în emisiunile Tezaur nu avem date centralizate de-a lungul timpului, dar și aici probabil cifra este undeva spre 70-80.000 de investitori având în vedere frecvența de emisiune mai ridicată.

Deci, un interes ridicat. Am explicat în articolele precedente ce sunt titlurile de stat dar și unele avantaje ale acestora. Astăzi aș vrea să aprofundăm aceste avantaje și să facem o paralelă între cele două tipuri de emisiuni de titluri de stat, dar și să explic procedurile de subscriere și diversele nelămuriri care au apărut în deținerea și tranzacționarea acestora.

 

Ce sunt aceste titluri de stat?

Titlurile de stat sunt instrumente financiare ce reprezintă împrumuturi de bani ale statului în lei sau în alte monede de largă circulație, de la populație și de la persoane juridice, fie că sunt firme sau instituții (bănci, fonduri mutuale, fonduri de pensii, alte entități române sau străine).

Toate titluri de stat au drept caracteristici principale următoarele:

  • o valoarea nominală, numită și principal – este valoarea unui singur titlu; spre exemplu, în cazul Fidelis, principalul titlurilor este de 100 de lei.
  • maturitatea, adică data la care vei primi înapoi suma investită. Titlurile pot fi emise pe o perioadă de minim 1 an până la diverse perioade (statul american se împrumută și la 30 de ani)
  • cuponul sau dobânda – este suma de bani pe care o primești garantat la momentul plății stabilit la momentul emisiunii titlurilor, de regulă anual.

 

Ce și cum câștig atunci când investesc în titluri de stat?

Investiția în titluri de stat îmi aduce garantat o dobândă pe care o încasez anual, în momentul în care a trecut un an de la emisiunea titlurilor de stat sau de la data cuponului precedent. Randamentul este garantat la scadență, adică la finalul perioadei pentru care au fost emise aceste titluri. Dacă acestea au o maturitate de 3 ani sau de 5 ani spre exemplu, în fiecare an eu încasez dobânda respectivă, iar la final ultima dobândă aferentă acelui ultim an și principalul, adică suma pe care am investit-o. Toate aceste date le regăsim în cazul titlurilor Fidelis pe site-ul BVB sub formatul următor:

A doua modalitate prin care se poate câștiga din titluri de stat este prin tranzacționarea acestora. Prețul unui titlu de stat variază în funcție de dobânda cu care se împrumută statul la titlurile de stat nou emise și de perioada de timp scursă de la data emisiunii. Să luăm cazul acelorași titluri de stat de mai sus, cele cu simbolul R2307A – unde 23 și 07 reprezintă anul respectiv luna maturității, iar litera A ne relevă moneda în care au fost emise, în acest caz lei (emisiunile în euro se termină cu literele AE). Prețul pe care îl vedem în pagina BVB reprezintă valoarea procentuală a titlului față de valoarea nominală de 100 de lei.

Vedem că ultimul preț de tranzacționare a fost de 98,76. Acesta se calculează empiric astfel: statul se împrumută acum la titlurile de 1 an de zile cu o dobândă de aproximativ 7%, deci cu 3,75% mai mult decât la data emisiunii. Dobânda acumulată (vezi mai jos) este de aproximativ 2,43% de la data cuponului. Formula de calcul este mult mai complexă și vă invit să o căutați dacă doriți să aprofundați mai mult tranzacționarea titlurilor de stat. Deci prețul ar trebui să fie aproximativ de 100 – 3,75 + 2,43 = 98,68

 

Pot vinde titluri de stat înainte de scadență sau trebuie să stau până la finalul contractului?

Dacă am nevoie de bani înainte de scadență pot vinde o parte din titluri sau chiar întreaga cantitate la prețul cu care sunt cotate aceste titluri pe bursă în momentul respectiv, preț care poate fi mai mare sau mai mic decât cel plătit de mine. Am văzut că pot cumpăra titluri de stat nu numai la emisiunea inițială, ci și ulterior de pe bursă, și le pot vinde oricând până la maturitate. În momentul vânzării, prețul pe care îl încasez conține și dobânda acumulată de la data emisiunii titlurilor și pâna la momentul vânzării.

În cazul acelorași titluri R2307A, am încasat o dobândă în 15 iulie 2022 dar acum am nevoie de bani și vreau să vând titlurile. Pentru că au trecut 9 luni aproximativ de la data cuponului, dobânda acumulată se calculează empiric astfel: dobânda de emisiune de 3,25% o împart la 12 luni și rezultatul îl înmulțesc cu 9 și obțin 2,43%. Astfel, prețul de vânzare (în condițiile în care dobânda cu care se împrumută statul acum este relativ aceeași ca la momentul emisiunii 15 iulie 2021) ar trebui să fie mai mare cu aproximativ 2,43% față de suma investită.

Asta pentru titluri de stat Fidelis, caz în care trebuie să mă îndrept către un intermediar ce poate tranzacționa aceste instrumente – acesta poate fi altul decât cel care prin care le-am cumpărat. Pentru titluri de stat Tezaur, pot solicita răscumpărarea totală sau parțială la Trezoreria statului, caz în care primesc înapoi suma investită fără nicio dobândă.

 

Ce impozit trebuie să plătesc pentru titluri de stat?

Aici avem frumusețea acestui tip de investiții în Romania, pentru că, atât în cazul venitului din dobânzii dar și în cazul veniturilor obținute din tranzacționare, acestea sunt scutite de impozit conform Codului Fiscal. Ele nu trebuie nici măcar declarate în totalitatea veniturilor pe Declarația Unică. Totodată, aceste venituri nu intră nici în calculul contribuției la asigurările sociale de sănătate (CASS).

Vom continua în articolul de mâine.

Adrian Barbu

Eram student acu vreo douăzeci și ceva de ani și mă gândeam cum să fac bani mulți fără bătaie multă de cap (ceva legal totuși, nu vă gândiți la prostii...). Așa că m-am apucat să investesc la bursă, tocmai ce se apăruse bursa în Romania în iarna lui 1995. Și cum, evident, norocul începătorului a fost de partea mea, am zis că gata, asta vreau să fac în viața! Ulterior, din investitor am devenit și broker/trader în cadrul a două bănci importante din România, unde am ajutat clienți să tranzacționeze la bursă. Când nu citesc știri despre companii sau cărți din domeniu, fotbalul îmi produce cel mai mult stress...

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button