După Titanfall și Apex Legends, Respawn începe să dezvolte un joc nou

Cei care au jucat cele două Titanfall, alături de Apex Legends, știu de ce sunt capabili cei de la Respawn Entertainment. Studioul s-a trezit peste noapte cu revitalizarea fanbase-ului Titanfall 2, după ce „succesorul spiritual” al acestuia, Apex Legends, s-a legat într-un mod foarte interesant de povestea celui din urmă.
Deși mulți fani încă speră la un Titanfall 3, Respawn nu pare că are de gând să onoreze astfel de rugăminți. De fapt, dezvoltatorii au decis să aducă un titlu cu totul nou în catalogul său, iar vestea vine din partea programatorului Steven Kah Hien Wong. Pe Twitter, acesta este în căutare de un nou membru care să se alăture echipei responsabile cu dezvoltarea unui IP (intellectual property) unic. Potrivit descrierii, noul angajat trebuie să fie pasionat de crearea și de înțelegerea jocurilor, pentru ca contribui la un titlu care se pare că denotă un grad ridicat de explorare și rejucabilitate, transpus în metafore și hiperbole tipic strategiilor de marketing și recrutare.
Looking for an exciting new opportunity? New Respawn project, super exciting stuff. Get in early! https://t.co/48UOhXhq7e
— Vince Zampella (@VinceZampella) April 23, 2021
Despre ce va fi vorba în noul joc? Nimeni nu știe cu exactitate, dar cert este că Respawn nu intenționează să o lase mai moale cu lucrul la Apex Legends. În vreme ce echipa viitorului IP este pe cale de a fi completată, studioul continuă să ofere regulat conținut pentru vedeta sa battle-ryoale, în care și-a făcut apariția încă un erou, Valkyrie, în pragul sosirii celui de-al nouălea sezon. Dacă la acestea se adaugă și dezvoltarea versiunii mobile pentru Apex, atunci fanii ar trebui să înceteze să mai spere la un Titanfall 3 în viitorul apropiat.