
Deși proprietarul ByteDance a respins în primă fază zvonurile cum că este pe cale să vândă rețeaua TikTok miliardarului Elon Musk, subiectul pare departe de a fi închis, în timp ce negocieri „la sânge” sunt purtate în continuare în spatele ușilor închise, implicând inclusiv actori politici de rang înalt.
Confruntați cu perspectiva pierderii celui mai puternic instrument pentru colectarea de informații și manipularea opiniei publice americane, reprezentanții puterii de la Beijing intervin direct în negocierile pentru vânzarea forțată a rețelei TikTok către un cumpărător american, sperând că astfel ar putea obține și o „îndulcire” a relațiilor cu viitoarea administrație Trump.
Potrivit surselor citate de publicația Bloomberg, vânzarea operațiunilor TikTok pe teritoriul SUA este evaluată la cel mai înalt nivel de oficialii chinezi, într-o încercare disperată de a evita interzicerea iminentă a aplicației specializată în clipuri virale. Foarte bine poziționat ca și colaborator al președintelui Donald Trump, beneficiarul direct ar putea fi nimeni altul decât Elon Musk, care din calitatea de proprietar al rețelei X (fost Twitter) a avut cel mai probabil un rol decisiv în campania electorală care a securizat un nou mandat pentru fostul președinte republican.
Având și rețeaua TikTok la „degetul mic”, Elon Musk ar deveni cu siguranță cel mai influent actor politic din SUA și posibil din lume. De altfel, miliardarul american nu face un secret din orientările sale politice, recent stârnind controverse prin inițiativele sale de promovare directă a unor politicienii europeni de extremă dreaptă și chiar încercări de a obține schimbarea unui ministru britanic „incomod” intereselor sale.
Privită în acest context, o eventuală achiziție a platformei TikTok de către Elon Musk ar putea fi de-a dreptul periculoasă pentru stabilitatea politică europeană, tranzacția forțată la presiunile SUA reușind doar să schimbe un grup de interese care deservește interesele regimului de la Beijing cu un altul, deservind interese nu foarte clare ale unei administrații Trump cu influențe extremiste.
Cert este că nu mai e timp pentru a evita „cel mai rău” scenariu pentru fanii TikTok, epuizarea ultimelor opțiuni de atac pe cale judecătorească însemnând că orice decizie anunțată în perioada imediat următoare va fi luată sub presiune imensă, colapsul TikTok pe teritoriul SUA având toate șansele să aibă reverberații la nivel global, pe măsură ce guvernele lumii vor decide că este mai ușor să-și protejeze interesele naționale replicând o decizie luată deja de o mare putere a lumii.
Lesne de înțeles, oficialii de la Beijing doresc cu tărie ca TikTok să rămână sub controlul companiei chineze ByteDance Ltd, nefiind clar dacă cedarea unui „instrument” atât de puternic tocmai unui apropiat al președintelui Donal Trump poate funcționa ca un aranjament cu beneficii de ambele părți.
Cert este că judecătorii implicații în procesul îndreptat înpotriva ByteDance au indicat în ultima comunicare făcută pe 10 ianuarie că este ”probabil să fie respectată legea”, cu aluzie la solicitarea pentru vânzarea platformei TikTok.
Din perspectiva lui Elon Musk, obținerea controlului asupra rețelei TikTok ar rezolva din oficiu mai toate dificultățile avute cu aducerea pe profit a rețelei X, ca să nu mai vorbim de noile ambiții politice ale miliardarului american. Cu peste 170 de milioane de utilizatori în SUA, TikTok ar putea sprijini eforturile lui X de a atrage clienți de publicitate. De asemenea, Elon Musk deține propria companie inteligență artificială, xAI, la care ar putea apela pentru „optimizarea” algoritmilor TikTok, cu scopul de a deservi interesele noului proprietar.
In my opinion, TikTok should not be banned in the USA, even though such a ban may benefit the 𝕏 platform.
Doing so would be contrary to freedom of speech and expression. It is not what America stands for.
— Elon Musk (@elonmusk) April 19, 2024
Potrivit informațiilor obținute pe surse, oficialii chinezi nu au ajuns încă la un consens cu privire la modul de a proceda, iar deliberările lor încă sunt preliminare. Iar din tabăra „câștigătorilor”, Musk și reprezentanții săi se arată surprinzător de tăcuți, refuzând orice solicitare pentru comentarii. Totuși, șeful X și-a făcut cunoscută opinia încă din luna aprilie, cum că ”platforma TikTok nu ar trebui interzisă în SUA, chiar dacă o astfel de interdicție ar putea aduce beneficii platformei X”. „A face acest lucru ar fi contrar libertății de expresie și de exprimare. Nu este ceea ce reprezintă America.”