Știri

TikTok exclude folosirea tehnologiilor de criptare pentru protejarea mesajelor private: „Ar putea pune în pericol utilizatorii”

Fie că vorbim de ByteDance (administratorul chinez) sau Oracle (cel american), strategia de securitate TikTok este „fără securitate”, platforma argumentând că folosirea tehnologiilor de criptare end-to-end (E2EE) ar face utilizatorii mai puțin în siguranță.

Folosită fără excepție de platforme precum WhatsApp, Facebook, Instagram, Messenger și X, criptarea integrală a comunicațiilor private între utilizatori este văzută ca un mecanism esențial pentru a garanta confidențialitatea utilizatorilor, zădărnicind orice planuri pentru supraveghere în masă sau interceptare țintită a mesajelor trimise de un utilizator anume.

Totuși, există și o tabără care se opune cu înverșunare folosirii generalizate a tehnologiilor de criptare, în care se regăsesc oficiali guvernamentali cu interese obscure, dar și reprezentanți bine intenționați ai forțelor de ordine, care susțin cu argumente credibile că securizarea platformelor online folosind mijloace de criptare impenetrabile îngreunează desfășurarea investigațiilor criminale și înlesnesc răspândirea conținutului dăunător online. Pur și simplu, companiile de tehnologie și forțele de ordine nu au nicio modalitate de a vizualiza materialele trimise în mesaje directe.

Dar în cazul TikTok situația este mai complicată, platforma specializată în clipuri virale fiind de mult timp sub tirul acuzațiilor pentru legături cu statul chinez, care ar urmări în mod discreționar activitățile utilizatorilor și intercepta schimburile de mesaje. ByteDance a negat în mod constant acest lucru, dar suspiciunile care planau la adresa proprietarului chinez au servit ca justificare pentru a forța vânzarea operațiunilor din SUA către gigantul Oracle, asigurând astfel protejarea datelor colectate de la utilizatorii americani. Însă devine tot mai clar că preocuparea este mai degrabă despre cine deține controlul asupra datelor respective și nu despre împiedicarea accesului la acestea.

Într-o declarație oferită pentru BBC, TikTok susține că refuzul folosirii tehnologiilor de criptare vine din dorința de a proteja utilizatorii, în special tinerii, de orice pericol, implementând mecanisme de siguranță proactive care pot detecta și opri tentativele de hărțuire sau manipulare a utilizatorilor vulnerabili prin schimburi de mesaje directe.

TikTok insistă că toate mesajele directe sunt în continuare securizate folosind criptare standard, similară serviciilor precum Gmail. Ceea ce înseamnă că doar angajații autorizați pot vizualiza mesajele directe și numai în anumite situații, cum ar fi ca răspuns la o solicitare validă din partea forțelor de ordine sau la o sesizare a unui utilizator despre un comportament dăunător.

Back to top button