După București, The International va strânge cei mai buni jucători de Dota 2 în Singapore

The International este un fel de FIFA World Cup pentru Dota 2, iar anul trecut evenimentul a avut loc pe Arena Națională din București. După ce a poposit în Europa de Est, campionatul se va desfășura în premieră în Asia de Sud, mai exact în Singapore. În acest fel, după SUA, Canada, China, Germania și România, organizatorii mai adaugă încă o țară pe lista de destinații.
Locația a fost confirmată de o postare pe pagina de Twitter a jocului. Alături de locație, am aflat și luna în care se va desfășura evenimentul, Octombrie 2022, urmând ca pe măsură ce ne apropiem de finalul anului să aflăm și zilele în care va avea parte competiția de Dota 2 cu premii în valoare de 40 de milioane de dolari, sau chiar și mai mari de atât.
Ca un fun-fact, întreaga sumă este generată prin crowd-funding, sub forma achizițiilor in-game făcute de jucătorii din toată lumea. De la an la an, bugetul pentru premii crește, ceea ce indică interesul în creștere al oamenilor pentru Dota 2.
The International a poposit la București din noroc
Anul trecut am avut norocul ca The International să fie organizat în România. Planurile inițiale aveau ca locație Suedia, mai exact Stockholm, dar organizatorii au avut probleme cu autoritățile locale din cauza restricțiilor COVID-19. În acest fel, Valve a ales Arena Națională ca locație potrivită pentru acest turneu. Din păcate, planurile nu au mers cum și-ar fi dorit nici în România și competiția s-a desfășurat fără fani în tribune. Dar anul acesta norocul organizatorilor pare să se fi schimbat, iar fanii probabil vor avea șansa să-și urmărească jucătorii favoriți pe viu… desigur, dacă au bani de bilet de avion până în Singapore.