AutoRSS PaginaDeMedia

Iată cum arată, în toată splendoarea, Tesla Roadster înainte de producție

Știm cu toții că extravaganța lui Elon Musk sare de la o Tesla plutitoare la o Tesla îmbogățită cu propulsoare SpaceX. Dar ceea ce primează este, de fapt, o dovadă concretă a faptului că Tesla Roadster își va face apariția pe drumuri.

Pentru asta, iată că Muzeul Petersen din Los Angeles este gazda unui exponat foarte interesant, adică fix o Tesla Roadster. Ca fapt divers. această expunere este oarecum o noutate, pentru că magnatului nu îi stă în fire să-și etaleze creațiile înainte de începerea propriu-zisă a producției.

De altfel, Elon Musk nu a adus foarte des în discuție noul model de mașină electrică, mai ales pentru că atâtea amânări și reprogramări au făcut ca linia de asamblare a variantei finale să se cam prăfuiască, deci cu atât mai specială această expunere în cadrul muzeului.

Tesla Roadster este o minunăție

Pe YouTube avem ocazia să vedem noua Tesla Roadster în toată splendoarea sa, probabil singurul prototip pe care fanii vor avea ocazia să-l examineze înainte de evenimentul mult așteptat al startului producției. Roadster a fost anunțată în 2017, dar pe parcurs, comapnia s-a concentrat mai mult pe dezvoltarea lui Model 3 și Model Y, ca să nu mai punem la socoteală și redesign-ul lui Cybertruck, slăbiciunea mea.

A sosit timpul ca Elon Musk să nu ne mai țină în suspans. Ne-a oferit un sneak peek la Tesla Roadster, iar mașina va ajunge pe linia de asamblare anul viitor.

Carol Zafiriadi

"Am crescut inconjurat de pop culture, muzica si jocuri video..." Da, cunoastem explicatia pe care o poate oferi cineva care scrie despre gaming si tehnologie. Evident, nici eu nu sunt o exceptie. Cunoscutii ar putea spune ca in scrierile mele se pot regasi convingerile si esteticile care il fac pe Carol sa fie...Uhh...Carol. Scriu cu drag, alaturi de colegii mei, si disec filosofic si estetic jocurile video si smecheriile aduse de tehnologie.

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button