Dezvoltat de Google și testat împreună cu cercetători din Germania pe durata mai multor ani, sistemul Android Earthquake Alerts (AEA) este activ acum în majoritatea regiunilor lumii, oferind posesorilor de telefoane cu Android alerte în timp real despre cutremure de pământ cu efecte potențial distructive.
Afișată de pe telefon cu câteva secunde (chiar și zeci de secunde în cazul seismelor cu zonă epicentrală mai îndepărtată) alertele declanșate în mod automat conțin informații despre magnitudinea estimativă a seismului și recomandări pentru punerea imediată la adăpost.
Implementate mai întâi în Mexic și Japonia, sistemele de avertizare timpurie în caz de cutremure (EEW) și-au demonstrat utilitatea în ce privește protejarea obiectivelor vulnerabile (ex. a centralelor nucleare, a rețelei feroviare și de metrou prin frânarea automată a trenurilor) și punerea la adăpost a persoanelor aflate în zone expuse, astfel reducând numărul de victime. Fără a înlocui sistemele dedicate de avertizare în caz de cutremur, alternativa AEA dezvoltată de Google a demonstrat că poate obține rezultate la fel de bune folosind un dispozitiv pe care milioane de oameni îl dețin deja asupra lor, chiar și în țările mai puțin dezvoltat. Prevăzute cu accelerometru și senzori de mișcare, telefoanele cu Android pot îndeplini cu succes rolul de seismometre, conexiunea la internet permițând Google să realizeze detecția seismelor, calculând magnitudinea și zona vizată, respectiv trimițând alerte în timp real către populația direct afectată.
Conform studiului publicat în revista Science, eficacitatea sistemului Android Earthquake Alerts (AEA) a rivalizat cu rețelele seismice tradiționale în capacitatea sa de a detecta activitatea seismică și de a emite alerte:
„Adoptarea globală a tehnologiei smartphone-urilor pune la dispoziția oamenilor capacități sofisticate de detectare și alertare, atât în zonele bogate, cât și în cele mai puțin bogate ale planetei”, au scris cercetătorii, inclusiv Richard Allen de la Laboratorul Seismologic al Universității din California, Berkeley, în studiu. „Deși accelerometrele din aceste telefoane sunt mai puțin sensibile decât instrumentele permanente utilizate în rețelele seismice tradiționale, acestea pot totuși detecta mișcările solului și răspunsul clădirilor în cazul cutremurelor periculoase.”
Conform studiului, 70% dintre smartphone-urile aflate în circulație la nivel global sunt telefoane cu Android. Și mulțumită inițiativei asumată de Google, toate vin acum pre-echipate cu funcția de detectare și alertare în caz de cutremur.
Între anii 2021 și 2024 sistemul AEA a detectat o medie de 312 cutremure pe lună în 98 de țări. Cutremurele au avut o magnitudine între 1,9 și 7,8, iar sistemul a alertat utilizatorii cu privire la cutremure cu magnitudinea de 4,5 sau mai mare, înregistrând o medie de aproximativ 60 de evenimente și 18 milioane de alerte pe lună.
Sistemul AEA a colectat de asemenea și impresii lăsate de utilizatorii care au primit aceste alerte, reieșind că 85% dintre cei alertați au simțit cutremurul respectiv, 36% mărturisind că au primit alerta înainte, 28% în timpul și 23% după producerea cutremurului.

