Stiti cum se zice despre o anumita categorie de bancuri (nu spui care, ca nu vreau sa raman fara permis :), „nu e banc, e realitate”. Sunt destule si in tech, printre care una celebra, care se leaga de… suportul de cafea, si care circula cu multi, multi ani in urma. Ei bine, eu am trait-o pe pielea mea (si nu sunt singurul). Nu stam sa facem o analiza sociologica de ce se intampla uneori povestea asta… poate pentru ca unii faceau glume proaste si o transmiteau mai departe unor useri nu tocmai… tehnici, poate pentru ca tehnologia era „la inceputuri”. Asadar, cu toate ca povestea este istorisita de multi, a mea este un pic mai diferita, asta pentru ca este traita „first hand”, si pentru ca personajul cu care am avut norocul sa impart patania era o tipa dichisita. Dar astea sunt chestii pasagere… ce a ramas cu mine de-a lungul anilor nu a fost nimc din ce am mentionat mai sus, ci… un suport de cafea si o criza de nervi.
Pe vremuri, de mult de tot, lucram la un magazin care vindea produse refurbished cumparate din Germania, printre care si componente, dar si PC-uri gata asamblate. Dream Job as putea spune la vremea respectiva, avand in vedere ca aveam de toate. Salariu bun, carte de munca, chestii destul de anormale pentru un pusti de 18 ani. Dar, pe langa salariul bun, aveam si clienti destul de… interesanti. Unii cunosteau tehnologia, altii erau pur si simplu tufa de Venetia. Ca si in ziua de astazi. Doar ca la magazinul cu pricina am avut parte de una dintre cele mai haioase scenete posibile.
Hai sa incep cu povestea. Intr-o buna zi imi suna telefonul, raspund linistit, de la capatul celalat se aude o voce iritata:
– Domnule, am o problema cu PC-ul cumparat de la dvs. S-a rupt suportul de cafea cu care a venit calculatorul!
– Doamna imi pare rau sa va informez, dar magazinul nostru nu comercializeaza asa ceva. Sunteti sigura ca este vorba despre un suport de cafea? (io banuind oarecum la ce se refera-dar credeam ca… e doar un banc prost).
– Da domnule, de la dumneavoastra am cumparat PC-ul, iar acum suportul este rupt!
Apoi doamna mi-a comunicat scurt ca a luat decizia sa vina cu PC-ul la magazin sa ne uitam la el. Zis si facut.
Dupa doua ore, apare cu pacientul, un PC destul de bun pentru vremea aceea. Intra pe usa, ma cantareste din ochi, vede ca sunt doar un pusti, si cere sa discute cu un supraveghetor. Ii explic frumos ca eu ma ocup de IT in magazin, se uita iar lung la mine, se resemneaza si incepe sa imi toarne despre suportul de cafea.
Cred ca a repetat de cel putin 5 ori suport de cafea, pana mi-am pierdut cumpatul si i-am cerut sa imi arate, pentru ca eu unul nu vedeam nicio bucata de plastic in plus pe sistem. La care doamna imi cere sa leg PC-ul la un monitor si sa „ii dau drumul”. Zis si facut. Am bagat toate cablurile in spate, am dat drumul la PC… totul mergea bine!
Doamna ma da de langa calculator, pune mana pe mouse, iar pe desktop se duce pe o iconita pe care face un dublu click. Moment in care se deschide tavita de la CD-Rom, aceasta fiind… crapata.
-Poftim!
Urmatoarele zece secunde au fost critice. M-am scuzat, cu un un ranjet de hiena pe bot, si am purces in a-i explica doamnei ca acela este un CD Rom si nu un suport de cafea. Moment in care doamna a explodat:
-Adica ma faci proasta? Asta este CD-Rom! si-mi arata… unitatea Floppy!
A durat cam un sfert de ora sa ii explic ce si cum, sa o trimit acasa, luminata, si cu o unitate noua in calculator 🙂
