GamingPC&ConsolesRSS PaginaDeMedia

Istoria Need for Speed, Capitolul 3 – În căutarea unei direcții

După succesul moderat înregistrat de Need for Speed Carbon, se simțea deja nevoia de ceva nou. EA a riscat și a mers într-o direcție complet diferită, iar de la jocul arcade în care scopul era să-ți faci mașina cât mai colorată și mai excentrică, acum aveai în față un simulator pe circuit, în care tuning-ul nu mai este despre aspect, ci despre performanță. Tot ProStreet marchează și începutul unei perioade de declin pentru franciză, o perioadă care se întinde până in prezent.

Prea mult, prea brusc

Pro Street încerca să lase în urmă elementele arcade, fiind prima variantă a francizei care după mult timp face aceast pas. Traseele de oraș și străduțele lăturalnice au fost înlocuite de circuite profesionale, Pro Street dorindu-se o experiență mai apropiată de realitate. Jocul a fost adus la standardele de calitate pe care fanii le așteptau de la serie. Autosculpt s-a întors aici, putând să îți editezi mașina, o selecție de bolizi impresionantă s-a alăturat, opțiune care acum nu influența doar felul în care funcționa mașină, dar și cum se comportă pe carosabil. Adio mașini cu spoilere cât casa, având in vedere că acum un astfel de add-on putea să îți crească rezistență la înaintare și să-ți micșoreze viteza. Dar atât criticii cât și comunicatea au remarcat faptul că jocul era un experiemnt. EA dorea un hit de talia lui Undergound… și cu toate că Pro Streat arată și se comportă bine, nu a reușit să mai atingă acel status.

Istoria Need for Speed
Need for Speed ProStreet

Și în acest caz a fost introdusă o poveste. Nu una senzațională la drept vorbind, dar îndeajuns cât să țină jucătorul interesat, sistemul de progresie, dar și narațiunea fiind destul de simpliste. Din păcate trecerea de la un stil la altul a fost prea bruscă. Sigur, sistemul de damage era mult mai bun față de Porsche, iar grafica și mecanica de joc se îmbunătățiseră vizibil, dar până la urmă Pro Street reprezintă începutul declinului francizei. Lucru pe care următorul joc NFS avea să-l evidențieze cu vârf și îndesat!

Undercover a fost coaja de banană pe care a alunecat seria

Dacă ProStreet a reprezentat pentru mulți începutul sfârșitului perioadei de glorie a seriei Need for Speed, Undercover a fost confirmarea definitivă. Jocul revenea prea târziu la originile sale arcade, introducând și o poveste … aproape cursivă, nume mari atât pe ecran cât și în spatele microfonului, dar nimic din ceea ce au încercat producătorii în cazul lui Undercover nu l-au scos din oala cu mediocritate.

Jocul revenea la originile unde cursele nebunești împotriva poliției și momentele tensionate din timpul întrecerilor cu restul oponenților erau de bază. Din păcate formula era deja rânceda, iar gamerii doreau ceva nou. Chiar și așa, EA nu s-au încurcat în cazul lui Undercover. Trei serii de mașini au fost adăugate! Americane, europene și japoneze, fiecare prezentând avantaje specifice și îmbogățind palmaresul. Din fericre, cele 80 și ceva de mașini se puteau edita și traumatiza după bunul plac, autosculpt fiind și el inclus în această a 11-a parte a jocului, dar asta nu își punea amprenta pe felul în care mașina se controla așa cum a fost cazul în ProStreet.

Istoria Need for Speed
Need for Speed Undercover

EA au făcut multe greșeli cu Undercover, povestea încercând pentru prima oară să se ia în serios, dar a reușit să fie doar penibilă. Acum, tu erai băiatul care ajută poliția, iar orașul, Tri-City Bay, cu toate că te lasă să îl explorezi, nu prea aducea multe de făcut în free roam. Jocul introducea conceptul de slujbe, JOBS așa cum le numea Undercover și băieți răi pe care trebuia să îi îndepărtezi. Ideile au fost bune, implementarea dezastruoasă! Jocul, cu toate că are o bază de fani foarte mare, grație numărului la fel de mare de mașini, a fost așa cum am spus, începutul sfârșitului. Criticii și gamerii au desființat jocul, rezultatul fiind un scor general de doar 6.5.

Need for Speed Shift aducea o rază de speranță

Un pas înapoi, și încă unul care avea să pună seria pe un făgaș complet greșit. Din acest moment, fraciza avea să sufere o criză de personalitate, transformându-se de la titlu la titlu. Așa apare Need for Speed Shift în anul 2009, dorind să ofere jucătorului tot ceea ce avea mai bun NFS până în acel moment. O experiență arcade, combinată cu ceva simulare și spre fericirea multora, absența unei povești. Slightly Mad Studios, creatorii jocului, au dus NFS într-o nouă direcție. Dacă ProStreet a cochetat cu ideea de racing profesionist, Shift făcea trecerea cu totul, combinând pentru prima dată cu succes în istoria francizei simularea cu sentimentul arcade, un lucru pe care și alte jocuri ale vremii îl făceau cu brio, Shift intrând și el în această … cursă! Un efort considerabil din partea celor de la Slightly Mad, Shift te punea să progresezi prin toate cele patru tier-uri de curse, unde cel de-al patrulea îți oferea acces la mașini și opțiuni de editare a bolidului, precum și la alte posibilități de upgrade.

Istoria Need for Speed
Need for Speed SHIFT

Shift este unul dintre cele mai lungi jocuri Need for Speed, reușind într-un final să își găsească un loc pe piață, gamerii îmbrățișând formula. Este simplificat, comparativ cu frații săi mai mari, totuși a reușit să reintroducă în serie un element pe care gamerii nu-l mai văzuseră de mult timp… cockpit view-ul. Alături de acesta au mai fost efectuate și alte schimbări, precum simplificarea sistemului de upgrade și o nouă serie de upgrade-uri individuale numite Body Works. Un pas în direcția cea bună am putea spune, Shift fiind o ciudățenie a seriei pentru mulți fani.

Seria, după succesul răsunător ale primelor două jocuri Undergound s-a străduit destul de mult să își găsească identitatea printre noile generații de console și PC-uri din ce în ce mai performante. Din 2009, până în 2016, jocurile au oscilat între mediocru și acceptabil, franciza dovedind o criză serioasă de identitate. Următorul joc va ajunge într-un final pe consola celor de la Nintendo, urmat la scurt timp de un MMO pe care mulți l-au îndrăgit. Dar seria intră iremediabil în ce-a de-a treia sa era și din păcate, de aici lucrurile se complică.

Istoria Need for Speed
Need for Speed SHIFT readuce perspectiva din cockpit

Pauză de brainstorming

La sfârșitul ultimului deceniu din mileniul al doilea, Need for Speed avea o problemă de identitate. Ce anume trebuia să fie seria? La origini, a fost o continuare spirituală a lui Test Drive, realizată chiar de oamenii care au creat acea serie, dar fiecare alt joc NFS a fost o reflexie a culturii populare a acelui moment. Pe parcursul anilor ’90 avea în centrul său pasiunea tinerilor pentru super-mașini. Seria era de fapt bazată pe visul oricărui puști care avea un poster cu un McLaren F1, Ferrari F50 sau Lamborghini Diablo de-a conduce cumva o astfel de mașină. Need for Speed 5 evoca aceleași sentimente de nostalgie pentru era mașinilor clasice pe care le vedeam în filme ca Gone in 60 Seconds, alături de care jocul chiar era promovat. Primele trei filme din seria Fast and Furious au avut un impact masiv asupra jocurilor Need for Speed. Au scăldat seria în lumina difuză a nopților urbane, în fantezia curselor de stradă ilegale, în pasiunea modificării mașinilor și în cultura japoneză a driftului. Și apoi… s-a rupt filmul.

A venit o vreme in care Need For Speed nu mai avea de unde să se inspire. Nu mai erau filme noi despre mașini care să umple vidul, nu mai erau tendințe noi în cultura populară de care sa se poata lega. Desigur, existau Top Gear și Gymkhana lui Ken Block, dar acestea erau licențiate de Codemasters și de Polyphony Digital, pentru DiRT și Gran Turismo. Așa că tot ce a rămas de facut pentru Electronic Arts a fost să reevalueze poziția seriei. Această decizie a fost benefică, deoarece până în acel moment am avut parte de un joc Need for Speed în fiecare an, produs de același studio, fără încetare. Black Box a fost la un moment rupt în două, EA dorind ca astfel să dea fiecărei echipe formate mai mult timp să lucreze la joc, dar ignorând faptul că o făceau cu doar jumătate din numărul de oameni. Rezultatele acestei decizii s-au văzut în Undercover și în Pro Street, jocuri care au contribuit mult in a duce seria mai departe. Shift a fost un experiment pentru a vedea ce s-ar întâmpla dacă seria ar fi dată unui studio care nu suferea de oboseală terminală, ia rezultatele s-au văzut. Era un joc proaspăt care bătea spre nișa ocupată până atunci de jocurile produse de Simbin, era un tărâm neexplorat pentru serie. Așa că experimentul a continuat.

Istoria Need for Speed
Need for Speed Nitro

Deși Need for Speed este un joc orientat către mase, exista un public pe care Electronic Arts a încercat să îl curteze în anul 2009: baza de instalare masivă a consolei Wii. Oameni care au cumpărat consola pentru Wii Sports și n-au vădit prea mare interes pentru alte jocuri. Astfel a fost creat Nitro, probabil cel mai arcade exemplar al seriei, care se mula de minune pe tendința mai „casual” a jocurilor de pe acea platformă. Dar nu se poate spune că a întors prea multe capete, motiv pentru care Electronic Arts nici nu a mai încercat să facă de la zero un titlu NFS complet nou doar pentru a acapara un public teoretic. În schimb, a făcut un titlu NFS bazat pe resurse reciclate, ca să acapareze un public foarte real, fanii MMO-urilor de curse.

Chiar dacă Motor City Online a avut picioare scurte, asta nu însemna că ideea unui MMO de curse era greșită. Jocuri precum Project Torque în cele trei încarnări ale sale au dovedit asta. Și ce loc este mai bun pentru a experimenta cu un MMO gratuit, cu micro-tranzacții, decât China? Iar de producție s-a ocupat studioul din Singapore al companiei, nu sărmanul Black Box. Jocul se plia pe tendința din cadrul Electronic Arts de la acea vreme de-a realiza astfel de jocuri bazate pe francizele sale. Battlefield avea două jocuri similare, până și FIFA a intrat in acest trend; toate au avut aceeași soartă.

Testele publice pentru Need for Speed World au început în octombrie 2009, oferind jucătorilor o combinație intre lumile lui Carbon și Most Wanted, cu o varietate de vehicule, urmăriri palpitate cu poliția și o serie de puteri speciale pe care jucătorii le puteau folosi atât în curse cât și în afara lor. Varianta internațională a fost lansată un an mai târziu, cu numeroase probleme de conectivitate, trișori, promisiuni încălcate și o reducere drastică a recompenselor primite de jucători după încheierea testului beta. Totuși, în următorii ani Need for Speed World a devenit un joc ceva mai bun, iar pentru 5 ani de zile a fost unul din puținele exemplare ale acestui gen de pe piață, cam toată opoziția dispărând peste noapte. În 2015 jocul a fost scos din funcțiune, titlurile Need for Speed din ultimii ani având componente de multiplayer care în esență îl făceau inutil.

Jocurile Need for Speed moderne au reaprins flacăra seriei…

Momentul de răscruce pentru seria Need for Speed s-a produs în anul 2010. Confruntați cu întrebarea „Despre ce este Need for Speed?”, cei de la Electronic Arts au găsit răspunsul perfect: ”Este despre… Need for Speed!”. Așa că următorul joc din serie a fost o revenire la clasici, un nou Hot Pursuit, fără un număr în coadă și fără Black Box. De producție s-a ocupat studioul Criterion, responsabil anterior pentru jocurile de curse din Burnout, o serie foarte arcade care punea mai mult accent pe explozia propriei mașini într-un mare spectacol vizual decât pe terminarea curselor. Dar cu Hot Pursuit, Criterion a reușit să facă un joc în stare să revigoreze Need for Speed. Cu o lume deschisă masivă, abilitatea de-a juca fie ca polițist, fie ca un pilot de curse ilegale, jocul avea multe de oferit celor care doreau să joace de unii singuri. Numai că nu erau niciodata singuri, pentru că Electronic Arts avea alte idei acum. De ce să faci MMO-uri când poți îngrămădi opțiuni de socializare într-un joc normal? Astfel s-a născut Autolog, un soi de extensie a lui Battlelog, folosit pentru seria Battlefield. Acest sistem vă permitea să vă întreceți în mod constant cu prietenii, primind provocări bazate pe reușitele acestora din joc. Era un soi de multiplayer asimetric, sau așa cum a fost descris mai bine: „Facebook pentru Need for Speed”. Hot Pursuit a fost succesul de care seria avea nevoie. Recepția din partea presei și a publicului a fost pozitivă, iar vânzările au fost si ele peste așteptări. Această poveste s-a repetat pentru următorul joc din serie, Shift 2 Unlimited.

Dezvoltat tot de studioul Slightly Mad, Shift 2 a fost lansat în 2011 cu intenția de-a fi un rival pentru jocuri cu pedigree în domeniul simulărilor. Un concurent pe o piață unde Gran Turismo și Forza dominau autoritar. Electronic Arts chiar avea speranțe mari de la acest titlu, exista intenția de-al transforma într-o sub-serie, motiv pentru care nici măcar nu purta numele Need for Speed, deși făcea parte din această franciză. S-a mers pe ideea că din moment ce este atât de diferit de tot ce a fusese seria până atunci, concentrându-se pe o experiență de circuit, nu pe străzile vreunui oraș, merită să fie recunoscut ca o specie diferită. Una dedicată celor care au crescut cu seria Need for Speed, care pentru aproape două decenii s-au bucurat de jocurile de curse nerealiste și acum ar prefera ceva mai mult, o simulare. Chiar dacă Shift 2: Unleashed a fost considerat o îmbunătățire față de predecesorul său direct, acea speranță de-a clădi pe seama sa o franciză nouă nu s-a materializat. Ca urmare, Electronic Arts a abandonat ideea și legătura cu studioul Slightly Mad. Pierderea a cam fost a lor, din moment ce Project Cars, un joc pe care studioul abandonat l-a finanțat cu ajutorul publicului, este acum printre numele cele mai mari în ceea ce privește simulatoarele de curse.

…dar nu a durat mult până aceasta s-a stins iarăși

Tot în anul 2011, Electronic Arts a mai lansat un joc Need for Speed. Dar nu unul făcut doar pentru Wii, nu unul de mobil, ci un joc de buget mare, cu nume la fel de mari de la Hollywood atașate de proiect și produs de Black Box. Jocul a venit cu o idee total nouă pentru serie. În loc să fie o lume masivă deschisă sau o succesiune de curse, The Run urma să fie o cursă foarte lungă, între San Francisco și New York, piperată cu tot soiul de provocări și peripeții. Părea ca Black Box va reuși să revină la gloria sa de altă dată, acum că a avut timp de odihnă și idei proaspete. Electronic Arts avea în mâinile sale ceva ce putea redefini Need for Speed. Sigur, de-a lungul anilor seria a tot cochetat cu ideea de-a avea o poveste, adesea cu rezultate groaznice, dar aici poveste definea structura jocului, era o parte integrală din experiență. Aceasta putea fi următoarea formă a seriei, una nouă, care să nu fie legată de trendurile curente, o idee originală. Proiectul suna promițător, însă rezultatul final a fost doar încă o notă de subsol pe pagina de istorie recenta nefericită a seriei. Iar pentru studioul care a preluat seria din 2002, era ultimul hop înainte de final. După eșecul lui The Run, studioul Black Box a continuat să întrețină MMO-ul NFS World sub numele de Quicklime Games, iar în 2013 a fost închis cu totul.

Istoria Need for Speed
Need for Speed The Run

Era evident că o direcție nouă nu era tocmai indicată, așa că Electronic Arts a revenit din nou la un vechi șlagăr, Most Wanted. Iarăși fără număr în coadă și iarăși produs de studioul Criterion. Lansat în 2012, jocul s-a dovedit a fi încă un succes, dar unul care nu încerca pur și simplu să refacă ceea ce crease Black Box cu 7 ani în urmă. Noul Most Wanted împrumuta idei de la o mare creație a studioului Criterion, adică Burnout Paradise. Nu mai trebuia să te chinui să deblochezi mașini sau să le cumperi, ci doar să le găsești pe stradă. Iar modul de multiplayer era o lume deschisă în care jucătorii se întreceau pentru a vedea care face prăpăd mai eficient și în evenimente ad-hoc.

Most Wanted avea să fie ultimul joc produs în totalitate de studioul Criterion. Unii ar spune că Need for Speed era blestemat, ducând la închiderea lui Black Box și la concedieri numeroase la Criterion. Până și fondatorii studioului au plecat, sperând să găsească un loc unde să facă jocuri, nu doar să contribuie la produs DLC-uri. Ce a mai rămas din echipa care lucra la Need for Speed a fost contopit cu EA Gothenburg și studioul din România al Electronic Arts într-o formă nouă, numita Ghost Games. Noua entitate urma să devină forța principală din spatele seriei. Iar la un an după Most Wanted, studioul a lansat primul său titlu din seria Need for Speed, unul numit Rivals.

Un fel de două feluri

Din moment ce s-a stabilit că Need for Speed putea avea ca subiect doar Need for Speed pentru a mai avea o șansă pe piață, jocul cel nou tocmai asta a făcut. Dar în loc să fie un reboot al unui titlu anterior, era un fel de contopire intre două. Mai exact, între Hot Pursuit și Most Wanted, având două povești cu două stiluri diferite de joc, fie ca polițist, fie ca infractor. Jocul a mai inclus și AllDrive, o variantă amplificată a lui Autolog, menita să elimine granițele dintre singleplayer și multiplayer. Rivals a fost un succes pentru serie, în ciuda problemelor de ordin tehnic. Una în special era foarte greu de trecut cu vederea, numărul de cadre pe secundă fiind blocat peste tot la 30, iar eforturile de a face jocul mai fluid stricau complet fizica.

Istoria Need for Speed
Need for Speed Rivals

Rămași cu un singur studio care să se ocupe de Need for Speed, Electronic Arts a luat decizia de a nu mai repeta greșelile trecutului, de a nu transforma Ghost Games într-un al doilea Black Box. Așa că în loc să fie lansat un nou joc in 2014, studioul a primit răgaz doi ani de zile. Dar până atunci, Need for Speed a poposit și pe mobile, cu No Limits, un joc ok, dar neremarcabil pentru un joc de curse pe o platformă fără control fin al direcției sau al accelerației.

Ultimele cuie în sicriu

În 2015 am primit Need for Speed, fără subtitlu, fără număr, fără nici un fel de recunoaștere a faptului că acesta este jocul cu numărul 22, în funcție de ce clasificați ca fiind parte din seria oficială. Dar departe de a fi o revenire la rădăcinile sale, la Test Drive, jocul a fost o revizitare a perioadei de renaștere a seriei. Un Underground nou construit cu pasiune pentru tuning, modificări și curse prin locuri unde nu este prea legal sa alergi. Noul Need for Speed a încercat să aduca și câteva noutăți pentru serie, cum ar fi o integrare completă între cinematice și gameplay, alături de o structură liberă, la care jucătorul se poate concentra pe a deveni un maestru in una din mai multe discipline. Nu doar in câștigarea de curse, ci si in modificarea mașinilor și sâcâitul poliției. Recepția jocului a fost mixtă, dar nu se poate nega că s-a vândut destul de bine. Dar valoarea sa culturală nu se ridică nici la nivelul primului Need for Speed, al cărui nume îl folosește, nici la nivelul lui Underground, al cărui stil îl împrumută.

Istoria Need for Speed
Need for Speed

După Need for Speed din 2015, seria părea într-un derapaj continu. Ceva trebuia făcut, iar Ghost Games a pus cap la cap un joc diferit: Payback. Doar că lansarea acestuia urma să fie pătată de câteva probleme majore. Dar să vedem despre ce este vorba, nu? Păi, în primul rând s-a revenit la stilul clasic de poveste, cu personaje generate în engine-ul jocului, comparativ cu NFS din 2015 în care am avut parte de actori de mâna a treia filmați foarte stângaci în baza unui script de-a dreptul stupid. Bine, să nu credeți că avem cine știe ce mare poveste aici, dar măcar fețele actorilor sunt mai suportabile. Cât despre momente interesante și puncte culminante? Avem și din astea, doar că toate sunt perfect scriptate iar tu nu ai nici cea mai mică urmă de control asupra lor pentru că Payback are prostul obicei de a-ți lua mereu controlul pentru a-ți bagă încă un cinematic pe gât.

Lumea lui Need for Speed Payback ar fi trebuit să fie una dintre cele mai puternice puncte ale jocului și într-o oarecare măsură, este. Ai cea mai mare suprafață de până acum într-un joc al seriei, iar peisajul este foarte interesant. De la un oraș brăzdat de zgârie nori până la suburbiile acestuia cu căsuțe ale clasei muncitoare și un câmp deșertic care îmi aduce aminte de… cam orice oraș din California?! Dar pe cât de frumos și divers este cadrul, din păcate acesta este complet gol și de cele mai multe ori te vei simți singur pe hartă. Treaba asta nu ajută absolut deloc la imersiune și strică experiența de joc.

Istoria Need for Speed
Need for Speed Payback

Cu toate astea, Payback ar fi putut fi bun, dar Electronic Arts a îngropat tot potențialul cu cea mai proastă adiție posibilă: microtranzac ț iile. Și unde să le implementeze mai nepotrivit decât în sistemul de tuning? ADICĂ CUM?! Păi, ca să îți poți îmbunătăți căruța, acum ai nevoie de Speed Cards. Le poți debloca la finalul curselor și primești câte un upgrade la întâmplare, dar ce se întâmplă dacă vrei ceva specific? Păi îl poți cumpăra sub forma unor loot box-uri numite „deliveries” în joc. Adică cel mai inutil lucru pe care EA îl putea adăuga în Need for Speed și poate cel mai eficient mod de a-și pierde și mai mulți fani.

Need for Speed Heat este maxim călduț

Ce-am primit după dezastrul numit Payback? Păi fix ce avea seria nevoie mai mult: încă un Payback. Ăsta nu are micro-tranzacții, povestea este ceva mai bună și personajele, pentru prima dată, sunt suportabile. Ba chiar unele sunt ușor de îndrăgit. Harta este și ea interesantă și aduce un cadru predominant urban dar și câteva zone mai lăturalnice. Însă marele atu a lui Need for Speed Heat este sistemul zi/noapte și oportunitățile pe care le deschide. Așadar, poți să te intreci fie în evenimente organizate în mod legal pe timp de zi, fie să încerci să devii următorul mare șofer underground din Palm City. Ah, iar faptul că harta este inspirată de Miami îmi place, mai ales că îmi amintește de GTA Vice City.

Istoria Need for Speed
Need for Speed Heat

Per total, Heat chiar este un titlu demn de numele Need for Speed… bine, într-o oarecare măsură. Cred că dacă am fi primit jocul ăsta acum vreo șapte ani, ar fi avut sens. Doar că a venit într-o perioadă în care Forza Horizon 4 domină scena de arcade racing, iar Gran Turismo și-a consolidat și mai mult poziția de simulator. Pur și simplu nu mai este nevoie de Need for Speed Heat, sau orice alt joc din serie dacă punem problema așa. Iar asta este mare păcat, pentru că sistemul de tuning este implementat foarte bine, ba chiar urmând cumva direcția impusă de Underground 1 și 2, nivelul de detaliu mergând atât de departe încât poți edita și sunetul produs de motorul mașinii.

Gameplay-ul lasă însă de dorit pe alocuri. Chiar dacă adversarii sunt mai buni acum, skill-ul acestora este foarte artificial în sensul în care nu te întrec pentru că ești tu slab, ci pentru că jocul este făcut astfel încât să fie aproape imposibil de bătuți cu o mașină din aceeași categorie de performanță. Iar dacă scazi dificultatea, vei alerga singur cu câte un minut avans față de poziția următoare. Iar pe timp de noapte când poliția intră în joc povestea se repetă, iar de la Heat Level 3 încolo deja o să simți nevoia de upgrade la mașină când vei realiza că nici cei mai puternici bolizi din joc nu pot face mare lucru in fața mașinilor de poliție.

NFS Hot Pursuit Remastered
Need for Speed Hot Pursuit Remastered

Per total, Need for Speed Heat ar fi putut fi mult mai bun, dar măcar a repus seria într-un punct de plutire în care atât criticii, cât și fanii au văzut din nou potențialul. Dar într-o turnură de situație tipică EA, în loc să se folosească de momentumul acesta pentru a crea ceva și mai bun, compania a scos la înaintare Need for Speed Hot Pursuit Remastered: adică o relansare a aceluiași joc din 2010, dar cu un sistem AutoLog reinventat și… păi cam atât. Nu am înțeles nici acum de ce și cum s-a întâmplat lansarea asta, dar nu a ajutat deloc cauza.

Va urma: ¯\_(ツ)_/¯

Nu am nici cea mai mică idee încotro se îndreaptă seria Need for Speed pentru că pe de-o parte EA este o companie imprevizibilă, iar în egală măsură, nu prea mai îmi pasă atât de mult de seria asta. Zilele ei de glorie au apus de mult, iar ultimele iterații nu au fost nici măcar decente mai ales în comparație cu alți jucători de pe piață. Îmi pare rău s-o zic, dar nu mai pot aprecia ceva făcut în bătaie de joc. Deci haideți să vorbim mai repede despre ce a însemnat seria asta și să facem un mic TL;DR al întregului material.

Need for Speed va rămâne în inimile pasionaților de jocuri, de mașini și a combinației dintre astea două, drept seria care a pornit isteria. Deși acum ai o ofertă bogată din care să alegi, NFS a fost și va rămâne seria spre care te vei uita prima oară, fie că este din pură curiozitate. Și pe bună dreptate, pentru că timp un deceniu nu exista altceva mai bun. Vorbesc despre Hot Pursuit 1 și 2, vorbesc despre Porsche și despre Underground, adică jocuri care au crescut mai multe generații de pasionați de jocuri și au reușit să se plieze foarte bine pe nevoile gameristice ale vremurilor. Și acum că am ajuns la finalul articolului, care este Need for Speed-ul vostru preferat? Cât răspundeți, eu o să ma apuc să-mi instalez Underground 2 că tare m-a lovit nostalgia și culmea, urmează weekend-ul. Drumuri bune colegii!

Marinake

Andrei mă numesc, dar lumea mă cunoaște drept Marinake. Am terminat ceva facultate de publicitate, însă drumurile mele nu au condus niciodată spre acest domeniu... așa că mă aflu aici și acum. După câțiva ani în care am tot migrat de pe o platformă pe alta și mi-am lăsat amprenta, scrisă, peste tot unde am apucat, am poposit la Zona. Scrierile mele includ recenzii de jocuri și hardware, cât și produse lifestyle. Când nu scriu review-uri, mă veți găsi adesea cu o cafea în mână, scriind despre ăle mai noi știri din industria tech și nu numai.

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button