MORE

Microsoft face baterii inteligente

Autonomia bateriei unui laptop este în mod constant un impediment pentru cei care visează să nu fie nevoiți în viitor să își tot reîncarce sistemul, sau să se joace Crysis 3  pe drum pentru mai mult de jumătate de oră. Microsoft pare să fi găsit o soluție, cel puțin una intermediară, până când se vor inventa laptopurile suficient de groase încât să includă baterii de capacitate mai mare.

Compania anunță un nou proiect prin care vor să dezvolte baterii inteligente, care vor învăța obiceiurile utilizatorului, și se vor adapta la cerințele sale. Cum exact ar putea o singură baterie să facă asta? Momentan nu poate, așa că Microsoft a implementat un sistem de baterii multiple.

Fiecare acumulator este construit pentru funcții diferite, fie pentru consum intens de energie, precum editare video sau jocuri, fie pentru consum redus, cum ar fi lucrul cu fișiere de text.

Comutarea se realizează printr-un software specializat, care se va ocupa și de partea cu învățarea rutinei utilizatorului. Dacă este detectată în mod frecvent o perioadă de uz constant, la anumite ore, software-ul va deduce că atunci utilizatorul are nevoie de cât mai multă energie, și va încerca să facă economii prin comutarea bateriei în afara acelei perioade.

Microsoft afirmă că acest sistem ar putea fi implementat și în telefoane, dar momentan este încă departe de a fi un produs gata pentru lansare publică.

[Softpedia]

Iulian Mocanu

Redactor Știri

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Te-ar mai putea interesa si
Close
Back to top button