PC&Consoles

Din 2020 am putea vedea console noi

Noua semi-generație de console a fost lansată cu totul, acum că PS4 Pro, Xbox One X și Switch sunt pe piață, dar nu vom avea prea mult de așteptat până la următorul mare salt, conform președintelui companiei Ubisoft.

Yves Guilemot a declarat într-un interviu recent că este foarte mulțumit de faptul că producătorii de console au decis să evolueze tehnologia în loc să lanseze diverse accesorii care să tragă de timp. Industria are astfel mai multe de câștigat, jocurile noi având limite ceva mai relaxate pentru a se putea extinde.

Guilemot a mai declarat că vor mai trece cel puțin doi ani de zile până când vom vedea primele semne ale următoarei generații de console. A ținut să asigure publicul că ceea ce spune se bazează pe propria sa opinie, ca veteran al industriei, nu pe informații concrete pe care le-ar avea de la Sony sau Microsoft. Așa că s-ar putea înșela, dar ceea ce spune nu este tocmai imposibil.

La urma urmei, există acum o diferență notabilă de putere între Playstation și Xbox. Nu pare improbabil ca prin 2020 să vedem primele semne ale unui Playstation 5, cu ceva mai multă putere la partea grafică, mai mult RAM și fără procesorul Jaguar.

Avem norocul ca generația curentă de console să nu fie la fel de îndelungată ca cea anterioară, când Xbox 360 și Playstation 3 au stat pe piață 8 ani de zile. Desigur, unii oameni ar putea vedea asta ca fiind ghinion, pentru că trebuie să treacă la hardware nou mai frecvent. Problema asta se va rezolva și ea cu timpul, când vom trece la console ce există doar în teorie pe un server.

[Gamespot]

Iulian Mocanu

Redactor Știri

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button