BusinessMobileȘtiri

YouTube Premium a ajuns la 100 de milioane de abonați și Google jubilează

A funcționat blocarea reclamelor?

În urma succesului Google One, care a atins 100 de milioane de utilizatori, platforma YouTube atinge și ea același număr, cu 100 de milioane de abonați care plătesc pentru YouTube Premium și YouTube Music, scrie Ars Tehnica citând blogul oficial al Youtube.

Este dificil să-ți dai seama cu exactitate ce a determinat creșterea numărului de abonamente YouTube. Varianta Premium îți oferă atât videoclipuri YouTube fără reclame, cât și acces la YouTube Music și este ușor să-ți imaginezi că majoritatea oamenilor alege una dintre aceste două opțiuni.

Ce a făcut Google pentru promovarea YouTube Premium

S-a discutat enorm despre videoclipurile fără reclame în ultima perioadă, despre măsurile luate de Google împotriva utilizatorilor care folosesc aplicații sau extensii de browser de tip ad-block. Gigantul american a blocat redarea videoclipurilor și a afișat pop-up-uri intercalate avertizând utilizatorii că ad-blockerele încalcă Terms of Service ai YouTube. Varianta oferită, tot prin pop-up, a fost un mare buton „Încearcă YouTube Premium”. În varianta Premium a fost adăugată și o setare exclusivă „bitrate îmbunătățit” la 1080p, deși opțiunile 2K, 4K și 8K au fost întotdeauna gratuite.

Nu există prea multe noutăți în ceea ce privește partea muzicală a abonamentelor. Varianta gratuită a YouTube Music conține reclame și un set de funcții mai limitat, iar abonarea îți oferă redarea fără reclame, redarea în fundal pe telefoane și alte funcții.

În statele Unite, oferta Google este formată din două abonamente diferite. Există abonamentul YouTube Premium de 13,99 dolari pe lună, care îți oferă YouTube și YouTube Music fără reclame, și un abonament „YouTube Music Premium” dedicat muzicii, care costă 10,99 dolari pe lună. Google a majorat prețurile anul trecut. În România YouTube Premium individual costă 26 lei / lună, abonamentul YouTube Premium pentru familie costă 39 lei / lună, iar abonamentul YouTube Premium student costă 15 lei / lună.

Într-o teleconferință de săptămâna aceasta, CEO-ul Alphabet, Sundar Pichai, a declarat că ”abonamentele Google au generat împreună venituri de 15 miliarde de dolari” anul trecut. Aceasta include ”YouTube Premium și Music, YouTube TV (o alternativă la cablu care oferă acces la transmisii de fotbal, inclusiv un pachet NFL), precum și Google One (un plan de abonament pentru spațiu suplimentar de stocare pentru aplicațiile Google, cum ar fi Gmail și Drive). „YouTube este principalul motor al veniturilor noastre din abonamente,” a afirmat Pichai în cadrul videoconferinței.

 

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button