ȘtiriTech&IT

Microsoft este pe cale să îndrepte cele mai mari nemulțumiri Windows 11, legat de funcționarea Taskbar și Start Menu

Microsoft este pe cale să readucă setările apreciate de utilizatorii Windows 10, restabilind mare parte din funcționalitatea Taskbar și Start Menu pentru care utilizatorii Windows 11 ai ajuns să regrete upgrade-ul, fie el și forțat prin achiziționarea unui nou PC.

Ce e aia Live Tiles, casetă de căutare și buton Copilot inamovibil în Taskbar. Da, Microsoft a ajuns (din nou) la concluzia că… dragostea cu forța, nu se poate. Nu că n-ar fi încercat și în trecut să impună o experiență Windows 8 complet lipsită de Start Menu, Taskbar și chiar desktop-ul în care sălășluiau toate acestea. Știți voi, Windows 8 și a sa interfață care în esență era doar o listă de cartonașe cu scurtăturile aplicațiilor. Exceptând selecțiile preinstalate de Microsoft, aplicațiile de care aveai nevoie de fapt erau tot pentru PC-uri cu mouse și tastatură, iar experiența Windows 8 părea scoasă cu totul din context, Microsoft imaginând un viitor utopic unde orice PC este de fapt o tabletă gigant cu ecran tactil.

Dar nu a fost așa, iar Microsoft a fost nevoit să-și spele păcatele actualizând Windows 10. Așa e, nu am avut înapoi un Start Menu funcțional decât după ce Windows 10 era deja lansat și detestat pentru că nu era… Windows 7.

Ajungând la momentul prezent, Microsoft nu lansează Windows 12… încă, dar pregătește terenul pentru acesta în cadrul unei inițiative mai ample de modernizare Windows 11, referită sub numele de cod „Windows K2„. Pe românește, Microsoft repară Windows 11 și urmărește reacția publicului înainte de a anunța lansarea unei noi versiuni majore de Windows.

Primul pas: eliminarea modificărilor Taskbar care i-au frustrat pe veteranii Windows încă de la debutul Windows 11. Curând, vei putea ajusta înălțimea Taskbar și alege latura ecranului pe care vrei să apară. Iar în Start Menu vei putea personaliza aproape tot: cartonașe cu aplicații sau listă clasică, să-ți apară sau nu activitățile și fișierele accesate recent. Noul design a eliminat Live Tiles și panoul secundar cu scurtături în favoarea unei experiențe Start Menu simplificată, care în varianta standard va afișa doar un meniu pe centrul ecranului, care conține doar pictogramele tradiționale ale aplicațiilor. Sigur, vei putea să îl extinzi si modifici după bunul plac, dar modul acela de afișare expansiv nu mai e o prioritate.

Până acum, meniul Start își ajusta automat dimensiunile în funcție de dimensiunea și rezoluția ecranului, lăsând practic niciun control asupra aspectului perceput de utilizator. Dacă aveai un ecran mare dar cu rezoluție mică, ghinion, te alegeai cu un Start Menu gigantic și ineficient. Și acest neajuns va fi rezolvat în mod elegant, prin includerea unei setări din care poți alege dimensiunea folosită.

Tot legat de experiența Start Menu și meniul Settings, Microsoft va permite utilizatorilor să-și ascundă poza de profil de la afișare în interfața Windows 11. Spre exemplu, dacă dacă aceeași configurație de OS este aplicată mai multor PC-uri folosită de angajații unei companii.

Pe subiectul Windows Taskbar, Microsoft confirmă că vei putea în sfârșit să setezi lățimea Taskbar și să îl muți pe oricare dintre laturile ecranului, la fel ca în vremurile bune.

Pentru a schimba poziția Taskbar, utilizatorii trebuie să acceseze meniul Settings > Personalization > Taskbar > Taskbar behaviours, unde vor găsi setările relevante alături de opțiunea pentru alinierea pictogramelor din bara de activități.

Adevărul este că nu ai nevoie de prea multă imaginație pentru a-ți da seama că așa zisa modernizare Windows Taskbar nu a fost motivată de îmbunătățirea experienței oferită utilizatorilor de Windows 11. Pur și simplu, Microsoft a dorit ca noile funcții Search și Copilot să fie permanent la vedere pe desktop și imposibil de ignorat. Iar dacă asta presupunea exasperarea acelor utilizatori obișnuiți să-și personalizeze după bunul plac desktop-ul Windows, acesta era doar un preț mic pentru reușita Microsoft de a-și impune propriul serviciu Copilot ca și alternativă ChatGPT sau Gemini. Evident, planul nu a funcționat iar acum Microsoft se vede nevoit să treacă la planul B, dacă a existat vreodată așa ceva. Și anume recâștigarea fanilor Windows tot mai alienați și pe cale să fie pierduți din ecosistem, înainte de a fi prea târziu.

Back to top button