ȘtiriTech&IT

Merită să aștepți după iPhone 18e? Specificațiile tehnice oferă răspunsul

Chiar dacă nu este confirmată de Apple, lista preliminară cu specificațiile iPhone 18e conturează o alegere simplă pentru fanii Apple: iPhone nou cu dotări vechi sau… îți asumi riscul achiziționării unui exemplar second-hand cu dotări într-adevăr de nivel premium,

E aproape sigur, iPhone 18e vine în 2027 tot cu ecran de 60 Hz. Sigur, o soluție OLED LTPS de 6.12 inch care nu ar avea niciun motiv să nu suporte măcar 90 Hz (sau 120 Hz), dar Apple face regulile. Știu, pare ciudat, dar cumpărătorii iPhone 18e nu se vor putea bucura nici anul viitor de o caracteristică devenită practic omniprezentă la orice telefon cu Android, oricât de ieftin ar fi.

Dar să trecem mai departe. iPhone 18e va avea o cameră principală de 48MP, asemănătoare celei oferite în echiparea iPhone Duo, plus o cameră de 24MP aparent superioară celei oferită pe modelul pliabil (limitată la 12MP). Prezentat în acest context, și prețul de minim 599 dolari va părea aproape un chilipir.

Potrivit celebrului informator Digital Chat Station, telefonul va fi echipat cu procesorul Apple A20, un cip de 2nm. Putem aștepta ca iPhone 18e să apară în martie 2026, sau în acea perioadă… de după lansarea iPhone 18 „vanilla” și iPhone Air.  Predecesorul avea un preț de 599 USD în echiparea cu 256 GB de stocare, dar cum trendul este „în sus” ne putem aștepta ca Apple să actualizeze prețul iPhone 18e într-un mod consistent.

La fel ca tranziția iPhone 17 Pro –  18 Pro, se așteptă ca designul iPhone 17e să rămână în mare parte neschimbat la exterior, Apple lăsând utilizatorilor doar noile prețuri, drept principal element ce necesită o perioadă de „acomodare” mai îndelungată.

Autor

  • Aurelian Mihai

    Îmi place să fiu la curent cu ultimele inovații și gadgeturi high-tech. Când nu scriu articole pentru Zona IT, îmi ocup timpul cu seriale SF, documentare sau periind internetul după tot felul de știri sau informații care-mi captează atenția. În weekend mă găsești cu bicicleta în parc sau colindând prin țară cu familia.

Back to top button