Așteptate pentru lansare oficială pe 22 iulie, Galaxy Z Fold 8 și Z Fold 8 Ultra au primit deja liste cu specificații și pot fi admirate în imagini de prezentare la fel de „oficiale”, probabil scurse pe internet chiar de partenerii Samsung.
Specificații Galaxy Z Fold 8
Publicate de site-ul WinFuture, primele imagini cu Galaxy Z Fold 8 arată un dispozitiv cu dimensiuni mai mari decât telefoanele Galaxy Z Fold anterioare. Se pare că Z Fold 8 are un ecran principal de 7,6 inch cu rezoluție 2448 x 1848 pixeli și rată de aspect de 4:3. Ecranul secundar de 5,5 inch folosește rezoluția 1248 x 1972 pixeli. Ambele sunt panouri Dynamic AMOLED 2X cu rată de refresh adaptiv de până la 120Hz.
La partea de camere foto Galaxy Z Fold 8 va avea o principală de 50MP cu diafragmă F1.8 și o cameră ultrawide de 50MP cu o diafragmă F1.9. De asemenea, are două camere selfie de 10MP, câte una pentru fiecare ecran, ambele cu deschidere F2.2.
Cel puțin pentru utilizatorii din SUA, Z Fold 8 folosește procesorul Qualcomm Snapdragon 8 Elite Gen 5 for Galaxy, ajutat cu 12 GB RAM și 256 GB stocare internă în echiparea de bază. Însă telefonul va fi oferit și în echipare cu 512 GB și 1 TB stocare internă. Ca și la serial S26 Ultra, echiparea de 1 TB vine cu 16 GB de memorie RAM.
La partea de conectivitate avem suport 5G, Wi-Fi 7, Bluetooth 6.0, NFC și un port USB Type-C. Telefonul dispune de un acumulator de 4.800 mAh și acceptă încărcare rapidă de 45 W.
Galaxy Z Fold 8 are dimensiuni 161,4 x 123,9 x 4,5 mm și cântărește 201 g. În continuare, construcția primește doar un rating de IP48, garantând la protecție minimală împotriva stropirii cu apă și contactul cu particule de praf de dimensiuni mari. Galaxy Z Fold 8 este așteptat în 4 versiuni de culoare: Graphite, Cream, Lavender și Pistachio.

Specificații Galaxy Z Fold 8 Ultra
Galaxy Z Fold 8 Ultra va fi înlocuitorul mai bine dotat (și mai scump) pentru actualul model Z Fold 7. Cel mai avansat pliabil Samsung pentru 2026 va avea un ecran de 6,5 inch cu o rezoluție de 2520 x 1080 pixeli și un ecran pliabil interior de 8 inch cu rezoluție de 2504 x 2256 pixeli. Ambele ecrane folosesc panouri Dynamic AMOLED 2X cu rate de reîmprospătare de până la 120Hz.
Mai înalt și îngust, Z Fold 8 Ultra este asemănător cu telefoanele Z Fold din generația anterioară și în ciuda denumirii „Ultra”, a primit același rating IP48 pentru protecție la praf și stropire cu apă.
Galaxy Z Fold 8 Ultra primește însă camere mai bune decât Galaxy Z Fold 8: principală de 200MP cu OIS și o deschidere F1.7, cameră ultrawide de 50MP cu o diafragmă F1.9, respectiv o cameră teleobiectivă cu senzor de 10MP și zoom optic 3x cu stabilizare optică. Cele două camere selfie, câte una pentru fiecare ecran, oferă rezoluție 10MP și lentile cu deschidere F2.2.
Și acesta primește cipul Snapdragon 8 Elite Gen 5 for Galaxy. Se pare că Z Fold 8 Ultra va fi disponibil în trei configurații de memorie: 12 GB RAM cu 256 GB stocare, 12 GB RAM cu 512 GB stocare și 16 GB de RAM 1 TB stocare internă. Și chiar dacă e un „Ultra”, noul dispozitiv folosește tot cip-uri RAM LPDDR5X și stocare UFS 4.0.
Fără surprize, Galaxy Z Fold 8 Ultra primește tot un acumulator de 5000 mAh ca și alternativa S26 Ultra, dar încărcarea rapidă primește un downgrade, de la 60W înapoi la 45 W. Încărcarea wireless este suportată, dar viteza nu este specificată. Zvonuri anterioare susțineau că ambele modele Z Fold 8 vor accepta încărcare wireless de 20 W.
La partea de conectivitate Galaxy Z Fold 8 Ultra suportă 5G, GPS, Wi-Fi 7, Bluetooth 6.0, NFC și vine cu port USB Type-C.
Fără exces de imaginație, Galaxy Z Fold 8 Ultra probabil că va fi oferit în patru versiuni de culoare: Graphite, Cream, Green Shadow și Violet Shadow.
Prețurile Galaxy Z Fold 8 și Galaxy Z Fold 8 Ultra în Europa
Galaxy Z Fold 8 ar avea un preț de pornire începând de la 1.999 €, în timp ce Galaxy Z Fold 8 Ultra ar costa 2.199 € în echiparea de bază. Iar la capitolul „bonusuri”, se pare că precomenzile nu vor include promoția dublării capacității de stocare la prețul echipării inferioare. Dar Samsung ar putea oferi o promoție „diluată”, unde trebuie să plătești 50% din prețul de listă al echipării de memorie imediat următoare.
Potrivit unor zvonuri recente, Galaxy Z Fold 8 și Z Fold 8 Ultra vor ajunge în magazine pe 5 august 2026.

