ȘtiriTech&IT

SpaceX anunță Starlink V2, prima rețea 5G de internet prin satelit accesibilă cu un smartphone obișnuit

Dacă prima versiune Starlink a adus accesul la internet de bandă largă în locații izolate, cum ar fi la bordul avioanelor de pasageri zburând deasupra oceanului și.. în teatrele de război, sateliții Starlink V2 ar urma să conecteze smartphone-urile obișnuite la internet 5G accesibil de oriunde, fără nevoia unor echipamente suplimentare. Vitezele maxime ar putea ajunge la 150 Mbps, stabilitatea rețelei fiind asigurată cu o nouă constelație de până la 15.000 de sateliți V2.

Dacă în actuala etapă, serviciile Starlink de acces la internet prin satelit s-au concentrat pe maximizarea acoperirii și obținerea unor performanțe rezonabile prin folosirea unor echipamente speciale, următoarea etapă vizează interoperabilitatea cu rețelele terestre de comunicații mobile.

Potrivit companiei lui Elon Musk, sateliții  Starlink V2 de generație următoare vor oferi „viteze 5G din spațiu” cu „densitate de date de 100 de ori mai mare decât sateliții actuali din generația V1”.

Chiar dacă a fost testată cu succes folosind telefoane mobile, actuala versiune Starlink pentru smartphone se limitează la mesagerie text de bază și transmiterea de imagini puternic comprimate, bună funcționalitate disponibilă doar în circumstanțe de urgență majoră. Dar actualizarea V2 urmărește nimic mai puțin decât aducerea conectivității la internet prin satelit în domeniul mainstream, deblocabilă prin activarea unei extraopțiuni, sau abonare directă la rețeaua Starlink.

Viitorii sateliți V2 sunt proiectați să fie compatibili cu sute de telefoane LTE existente, permițând smartphone-urilor obișnuite să se conecteze direct la rețea fără a necesita hardware specializat. Totuși, de la teorie și până la practică este cale lungă, SpaceX având de lansat alte mii de sateliți care vor „polua” orbita Pământului, deja aglomerată cu mii de alți micro-sateliți aflați în exploatare pe orbite joase.

SpaceX intenționează să lanseze până la 15.000 dintre acești sateliți pentru a extinde acoperirea și a crește capacitatea, în timp ce testarea timpurie a serviciului îmbunătățit este așteptată în jurul anului 2027.

Unii sateliți V2 Mini sunt deja instalați, servind ca o interfață temporară pentru tranziția între generațiile Starlink, compatibili atât cu echipamente din actuala generație, dar și din cele viitoare.

Back to top button