Tech&IT

Sony prezintă un modul cu două camere revoluționar

Poate că Sony a atras atenția cu noile modele Xperia XZ2 și Xperia XZ2 Compact, dar o altă tehnologie a aceluiași producător ne-a mai făcut cu ochiul la MWC.

Compania japoneză a prezentat un prototip de cameră dublă care poate captura imagini în condiții de luminozitate extrem de reduse, cu până la ISO 51200, și poate realiza videoclipuri cu ISO 12800.

Într-o situație foarte întunecată, noul procesor de semnal al imaginii, numit Sony Fusion, declanșează simultan două camere pentru a maximiza aportul de lumină și pentru a procesa semnalul într-o imagine. Din păcate, am văzut această tehnologie doar pe o unitate demo, Sony păstrând tăcerea în ceea ce privește o lansare comercială, dar sperăm că vom vedea dispozitive noi cu acest modul încă din acest an.

Modelul ISO 51200 ar reprezenta o evoluție majoră pentru telefoanele inteligente. În acest moment ochiul uman este comparabil cu ISO 1600, cele mai ieftine aparate foto digitale fac fotografii cu nu mai mult de ISO6400, dar cifrele la care își dorește Sony să ajungă cu senzorul Fusion sunt posibile acum doar prin intermediul unei camere cu lentile interschimbabile.

Sursa

Măriuca Mihăilescu

Nu mă consider un „geek” în materie de tehnologie, dar știu că ceea ce contează la un produs este experiența de utilizare. Plec de la presupunerea ca nu știu nimic despre acel produs și văd cum mă împac cu el. Experiența mea îndelungată ca jurnalist și diversitatea de subiecte și domenii abordate au fost tot atâtea atuu-uri într-un segment publicistic dominat de bărbați. M-am familiarizat suficient de repede cu tehnologia așa încât să prezint Zona IT, emisiunea de pe TVR1 și să pornesc și un proiect personal, dedicat segmentului de home appliances.

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button