Tech&ITPCRSS PaginaDeMediaTECH

Singura fabrică de chip-uri DRAM și NAND din Europa se extinde

Anul trecut a fost benefic pentru industria de semiconductori, întrucât vânzările la nivel global au crescut cu peste 25 de procente și au trecut de pragul de 500 de miliarde de dolari pentru prima dată în istorie. Printre cele mai bine vândute componente, regăsim chip-urile DRAM, iar singura mare fabrică din Europa se va extinde pentru a face față cererii.

Fabricile din toată lumea au avut probleme în fața unei cereri atât de mari, iar construcția de la zero a unora noi nu este chiar atât de ușoară. În primul rând ai nevoie de materia primă care e greu de obținut, iar în al doilea rând ai nevoie de aparatură specială, precum mașinăriile achiziționate de Intel pentru fabricile sale.

În toată nebunia asta, vestea bună este că majoritatea companiilor au început să investească mai mulți bani în infrastructură. Această tendință s-a extins la nivel global, astfel singura fabrică de chip-uri DRAM și NAND din Europa va fi extinsă masiv. Este vorba despre fabrica celor de la Will Elektronic SA, compania din spatele brandului Goodram. Aceasta își va extinde campusul cu 1.140 de metri pătrați și zona de depozitare și logistică cu 1.200 de metri pătrați. Dacă totul merge bine, proiectul va fi gata până la finele acestui an.

În același timp, din ce în ce mai multe companii vor să construiască fabrici în Europa. Printre acestea îi regăsim și pe cei de la Intel care vor investi până la 80 de miliarde de dolari pentru a-și construi fabrici în Germania, Franța și Italia cu scopul de a fi mai puțin dependenți de capacitatea de producție din Asia.

Marinake

Andrei mă numesc, dar lumea mă cunoaște drept Marinake. Am terminat ceva facultate de publicitate, dar drumurile mele nu au condus niciodată spre acest domeniu așa că mă aflu aici și acum. După câțiva ani în care am tot migrat de pe o platformă pe alta și mi-am lăsat amprenta, scrisă, peste tot unde am apucat, am poposit la Zona. Scrierile mele includ recenzii de jocuri și hardware, cât și produse lifestyle. Când nu scriu review-uri, mă veți găsi adesea cu o cafea în mână, scriind despre ăle mai noi știri din industria tech și nu numai.

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button