Serialul Alien va fi un prequel al francizei cu niște adiții interesante
Serialul Alien se lasă așteptat cu mare interes de către fanii francizei. Până la debutul acestuia pe micile ecrane, showrunner-ul Noah Hawley ne spune că vom avea de-a face cu un prequel încărcat de surprize interesante. Serialul ridică mari așteptări tocmai pentru că a fost alocat un buget foarte mare în producția sa, iar Hawley este deja cunoscut pentru adaptări populare precum Fargo.
Universul în care xenomorfii fac legea este pe cale să primească o poveste unică, în sensul că nu vom vedea niciun personaj din cele cu care ne-am obișnuit pe parcursul filmelor din franciză. Tocmai de aceea, serialul va veni ca o gură de aer proaspăt și va extinde lore-ul început de capodopera lui Ridley Scott.
Detaliile au fost oferite de John Landgraf de la FX, în cadrul unei prezentări Television Critics Association. Acesta menționează că setting-ul serialului este ceva nemaivăzut în universul Alien. Practic, acest serial este prima poveste din franciză care are loc pe Pământ, spre sfârșitul secolului al XXI-lea. Iar partea interesantă este că nici măcar personaje principale ca Ripley nu vor face parte din acțiunea serialului.
Asta le-a dat ocazia creatorilor să experimenteze cu elemente noi, păstrând în același timp și look-ul și esența filmului lui Ridley Scott și a continuării regizate de James Cameron. În cuvintele lui Landgraf, serialul este „o extensie dar și o reinventare a francizei[…]iar spectatorii vor avea parte de multe surprize.”
Să plasăm acțiunea pe Terra este foarte interesant. Pentru asta, trebuie să ne gândim la viitorul planetei în ceea ce privește mediul, formele de guvernare, techologia și să venim cu idei despre cum ar arăta Pământul în viitor. John Landgraf
Serialul Alien va debuta cândva în decursul anului viitor, și pot spune că-l aștept cu interes. N-aș vrea ca Disney să-și bage nasul în universul Alien mai mult decât a făcut-o cu seria Star Wars. Din moment ce compania a achiziționat FX, producția serialului se află oarecum la mila șoarecelui, însă am încredere în implicarea lui Ridley Scott, care, apropo, a făcut o treabă excepțională cu Raised By Wolves. Oricum ar fi, este refreshing să urmărești o poveste unică, a cărei acțiune se distanțează de tradiția claustrofobică a clasicilor seriei.
Poveștile filmelor Alien au fost mereu despre captivitate. A fi captiv într-o închisoare sau într-o navă spațială. M-am gândit că ar fi interesant să trecem la un spațiu deschis, astfel încât să putem lucra pe ideea de „ce s-ar întâmpla dacă situația ar scăpa de sub control?” Noah Hawley