Șeful Epic Games Store visează la o platformă de gaming unificată
Cea mai mare ironie pe care am auzit-o recent

Epic Games Store este o platformă de gaming recunoscută pentru două chestii: jocuri gratis și un CEO cu păreri care mai de care mai interesante. Ultima apariție în public a lui Tim Sweeney a fost în cadrul conferinței Coalition for App Fairness din Seul. Acesta a vorbit despre cum ar vrea să vadă o platformă unificată care să găzduiască jocuri de pe PC și console sub o singură umbrelă.
Sweeney susține că Epic Games a început deja să lucreze cu publisheri și alți parteneri pentru a crea viziunea unei platforme unice. În acest fel, clienții ar avea garanția că orice joc cumpără, se vor bucura de el indiferent de sistemul pe care preferă să-l ruleze.
Epic Games Store este parte din problemă
În timp ce Tim Sweeney are o idee bună, compania pe care o conduce este o mare parte din problemă. Atunci când a ieșit la apă, Epic Games Store s-a impus pe piață prin intermediul unor jocuri disponibile exclusiv. Asta a segregat piață destul de mult, iar jocurile lansate exclusiv pe EGS au început să înregistreze vânzări serioase abia când au fost lansate și pe Steam.
Iar când o astfel de propunere vine fix de la o companie care deține o platformă de gaming, nu cred că putem lua totul de bun. Mai ales că Epic Games Store nu este tocmai platforma preferată a gamerilor; ba chiar contrariul. Dacă o idee de genul venea din partea Valve, lucrurile ar fi stat altfel, dar în cazul asta nu văd cum s-ar putea materializa.