PC&Consoles

Sea of Thieves va putea fi jucat la o rezoluție de 540p cu un framerate blocat la 15 fps

Așa cum vă povesteam săptămâna trecută, în timpul prezentării de la Gamescom, Rare a anunțat că jocul lor Sea of Thieves va avea un cross-play „fără note de subsol”. Am presupus atunci că Rare s-a referit la paritatea completă între varianta de PC și cea de Xbox One în ceea ce privește caracteristicile jocului, oferind jucătorilor de pe cele două platforme acces la aceleași servere și ediții.

Într-un interviu acordat redacției PC Gamer, Ted Timmins, designer-ul șef pentru versiunea de PC a lui Sea of Thieves, a explicat mai bine acest termen. Nu numai că implică paritate între cele două platforme, dar presupune că oricine se va putea bucura de joc atât pe console cât și pe PC, indiferent de specificațiile pe care va fi acesta va fi rulat.

La lansare Sea of Thieves va avea un câmp vizual foarte larg și va suporta 3K și 60 fps, a declarat producătorul executiv Joe Neat, dar vor fi luați în considerare și cei care se joacă pe calculatoare care nu sunt foarte puternice.

Încercăm să coborâm pe cât de mult posibil. Avem o idee despre care sunt specificațiile minime necesare pentru a rula jocul, dar nu suntem încă pregătiți pentru a le dezvălui. Chiar am invitat într-un test alfa jucători cu configurații mai slabe decât specificațiile la care ne-am gândit noi pentru cele minime, astfel încât vom putea testa unele lucruri legate de performanță. Acest joc arată bine indiferent de dispozitivul pe care este jucat. Bineînțeles că va arăta bine în 4K 60 fps, dar va arăta grozav și la cerințele minime de sistem deoarece stilul artistic este intenționat fără vârstă.

Timmins adaugă:

Noi chiar am adăugat un mod 540p, ca să puteți merge sub limita HD. De asemenea am adăugat o blocare a framerate-ului la 15 cadre pe secundă, pentru că atunci când am discutat cu comunitatea, unii dintre ei ziceau ceva gen „sunt chiar mulțumit să joc la 15 cadre pe secunde”. Noi am răspuns la modul: asta chiar e foarte tare, ar trebui să sprijinim treaba asta. Și să mergem la ei și să le spunem, a, am adăugat modul acela de joc pentru voi – este sub specificațiile minime recomandate de Rare, dar dacă vă bucurați de joc astfel, de ce ar trebui noi ca producători să vă criticăm?

Sea of Thieves încă nu are o dată de lansare exactă, dar este de așteptat să se lanseze cândva pe parcursul anului viitor.

Sursa

Măriuca Mihăilescu

Nu mă consider un „geek” în materie de tehnologie, dar știu că ceea ce contează la un produs este experiența de utilizare. Plec de la presupunerea ca nu știu nimic despre acel produs și văd cum mă împac cu el. Experiența mea îndelungată ca jurnalist și diversitatea de subiecte și domenii abordate au fost tot atâtea atuu-uri într-un segment publicistic dominat de bărbați. M-am familiarizat suficient de repede cu tehnologia așa încât să prezint Zona IT, emisiunea de pe TVR1 și să pornesc și un proiect personal, dedicat segmentului de home appliances.

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button