Samsung și-a câștigat de-a lungul timpului reputația de a fi unul dintre cei mai inovatori și consistenți producători de tehnologie din lume. Fie că vorbim despre telefoane, despre televizoare sau despre tot felul de alte dispozitive care alcătuiesc acum catalogul producătorului, Samsung reușește în fiecare an să vină cu lucruri noi și interesante în piețe saturate de alte companii care se bat pentru un loc în viețile oamenilor. Iar anul acesta nu este diferit, dat fiind faptul că Samsung tocmai a dezvăluit o nouă gamă de televizoare OLED, în cadrul unui eveniment organizat în Germania.
Televizoare 8K, OLED și monitoare de gaming
La Samsung Summit am văzut monitoare de gaming premium, precum Odyssey Neo G7 de 43 inci, Odyssey Ark de 55 inci și cel mai recent televizor de gaming de la Samsung, QD-OLED de 77 inci. Noile modele S95C OLED, disponibile în dimensiuni de 55 inci, 65 inci și 77 inci, dispun de tehnologia Quantum Dot și de procesorul Neuronal Quantum pentru a îmbunătăți simultan luminozitatea și reprezentarea culorilor.
Noile produse și caracteristici din gama televizoarelor Lifestyle Samsung sporesc experiența personalizată de utilizare, atât la interior cu The Frame, The Serif și Sero, cât și în aer liber cu The Terrace. Aspectul popular al Samsung Art Store integrat în pagina de pornire a Art Store-ului The Frame va fi rearanjată la începutul acestui an, pentru a permite utilizatorilor să previzualizeze operele de artă de orice dimensiune dintr-o singură privire, imitând experiența de navigare din timpul vizitelor în galeriile și muzeele de artă din viața reală. Întreaga gamă Samsung 2023 este conectată prin aplicația Samsung SmartThings.
Televizoarele Samsung integrează Dolby Atmos și Samsung Object Tracking Sound (OTS), permițând sunetului din filme, competiții sportive sau jocuri video să treacă prin difuzoare pentru a permite cel mai bun sunet surround atmosferic. Gama de televizoare Smart de la Samsung acceptă Q Symphony atunci când este asociată cu un soundbar Samsung, permițând funcțiilor audio și dispozitivelor să îmbunătățească experiența de vizionare cu ceva cu adevărat cinematografic, precum AI Sound Remastering. Prin asocierea televizoarelor Samsung cu soundbar-urile Samsung, precum noile HW-Q990C și HW-Q610GC (2023), experiența de vizionare este una completă din punct de vedere auditiv.
Acestui portofoliu impresionant de ecrane i se alătură monitoarele pentru gameri. Samsung și-a anunțat noile oferte pentru Odyssey, ViewFinity și Smart Monitor la CES 2023.
Nathan Sheffield, Head of TV & Audio Division la Samsung, ne-a povestit câte ceva despre dispozitive în cadrul unui interviu exclusiv acordat Zona IT. Întrebat de Zonă de ce Samsung a ales, după ani de zile în care au refuzat complet, să înceapă să facă televizoare cu panouri OLED, acesta a răspuns că:
La Samsung, filosofia noastră este să le oferim consumatorilor cât mai multe opțiuni și cea mai bună experiență posibilă. Astfel, gama Samsung OLED este o adiție grozavă pentru un lineup deja solid. Am simțit că acum este momentul să le oferim consumatorilor opțiuni și mai variate. Acum oferim două modele distincte de televizoare OLED, ambele în trei dimensiuni diferite: 55, 65 și 77 de inch.Nathan Sheffield, Head of TV Division Samsung
Dar cei de la Samsung știu că nu este suficient doar să scoată un model de televizor OLED simplu. Astfel, compania a integrat multe dintre tehnologiile dezvoltate in-house pe aceste dispozitive, tocmai pentru a le face unice în peisajul acestui segment de produs.
Principalul lucru care ne diferențiază de alte brand-uri este utilizarea tehnologiei Quantum Dot pe televizoarele OLED produse de noi. Asta ne conferă abilitatea de a atinge un volum crescut de culori, o strălucire superioară și un HDR mai bun. În combinație cu sistemul nostru proprietar de procesare a imaginii, toți acești factori ne ajută să obținem un nivel mai mare al detaliilor afișate, fie că vorbim despre scene luminoase sau întunecate. Nici sunetul nu este un capitol la care am făcut rabat, iar multe tehnologii dezvoltate de noi și-au făcut deja locul în noile televizoare OLED. Nathan Sheffield, Head of TV Division Samsung
Absența standardului Dolby Vision de pe televizoarele Samsung a dus la multe întrebări venite de la consumatorii iubitori de filme și seriale. În timp ce Dolby Vision încă nu este prezent pe modelele companiei, oficialul ne-a dat câteva explicații legate de acest subiect.
Motivul pentru care încă nu am inclus Dolby Vision pe televizoarele noastre este unul relativ simplu: ținta noastră este să dezvoltăm cât de mult putem capabilitățile televizoarelor noastre din componentele pe care le folosim atunci când proiectăm și asamblăm un televizor. Astfel, am implementat standardele HDR 10 și HDR 10+ pe care le și dezvoltăm în paralel, pentru a atinge acea calitate a imaginii uimitoare și pentru a ridica ștacheta și mai sus în această industrie.Nathan Sheffield, Head of TV Division Samsung
Reglementările impuse de Uniunea Europeană legate de consumul televizoarelor este un subiect arzător pe buzele multora. Astfel, toți producătorii de televizoare trebuie să se adapteze regulilor mai stricte în ceea ce privește consumul, iar Samsung nu a stat degeaba.
În primul rând, noi luăm foarte în serios problema protejării mediului înconjurător și a sustenabilității. Mai mult, lucrăm constant pentru a îmbunătăți eficiența energetică pe care produsele noastre o au. Legat de reglementările Uniunii Europene, calea pe care am ales să mergem este aceea de a optimiza setările televizoarelor noastre Neo QLED 8K în așa fel încât, atunci când ele sunt scoase din cutie, să ofere o imagine foarte bună, totul cu un consum redus de energie cu ajutorul unui mod ECO. Acesta va fi modul implicit cu care televizoarele noastre vor veni din fabrică. Desigur, oricine vrea să schimbe aceste setări cu unele care consumă mai multă energie o pot face cu ușurință din meniul televizoarelor.Nathan Sheffield, Head of TV Division Samsung
Samsung a anunțat că noile sale game de televizoare Samsung 2023 vor fi disponibile pentru precomandă începând cu 13 martie. Gama are la bază colecția de anul trecut, câștigătoare a mai multor premii, cu progrese notabile la nivel de funcții și performanță.
Electrocasnice conectate, personalizabile și mai inteligente
Tot în cadrul aceluiași eveniment, Samsung a mai prezentat și o suită de produse IoT gândite să interacționeze cu sistemele de Smart Home și care sunt mai eficiente ca până acum. Serviciile precum SmartThings Energy stabilesc noi standarde pentru eficiența produselor. SmartThings Energy detectează automat cantitatea de energie pe care o consumă dispozitivele Samsung conectate, în timp ce activarea modului AI Energy poate facilita scăderea costului la energie prin monitorizarea constantă a consumului.
Această funcție poate reduce consumul de energie la electrocasnicele compatibile cu până la 15% pentru frigidere și până la 70% pentru mașinile de spălat. În plus, Less Microfiber Cycle de la Samsung este un ciclu de spălare care reduce semnificativ eliberarea de microplastic cu până la 54%. Aceste ultime progrese facilitează reducerea impactului de către consumatori asupra mediului.
Îmbinând funcția de economisire a energiei cu inteligența artificială puternică, conectivitatea perfectă și design-ul personalizat, dar premium, gama extinsă Samsung Bespoke va deschide calea utilizatorilor către un stil de viață mai personalizat și mai conștient de mediul înconjurător. Gama Samsung 2023 Series 7 Bespoke AI™ Oven oferă consumatorilor șansa de a-și vizualiza preparatele direct în cuptor printr-o cameră web încorporată disponibilă în aplicația SmartThings, transformând verificarea preparatelor în ceva mai distractiv și ușor.
Iar atunci când vine vorba de menținerea curățeniei în casă, Bespoke Jet™ de la Samsung face ca aspirarea să fie mai plăcută, cu performanțe puternice de la început până la sfârșit. Cel mai puternic și cel mai ușor aspirator din portofoliul Samsung vine cu All-in-One Clean Station™, care golește coșul de gunoi și încarcă aspiratorul pentru un confort maxim.