ReviewsPCTECH

Noul Samsung Odyssey G8 OLED aproape m-a băgat în vreo doi ani de rate (review)

Folosesc monitoare Samsung de ceva vreme și până în momentul de față nu pot spune că am avut ceva de reproșat. Spre exemplu, de când ne-am mutat în noiembrie 2021 în noul studio, am pe birou un Samsung Odyssey G7 de 27”. Pe lângă ăsta mai avem un Samsung M7 încă de pe la lansare și s-a dovedit a fi unul dintre cele mai versatile monitoare pe care le-am folosit. A fost și ecran de corecție, și secundar pentru urmărit chat-ul pe livestream-uri, ne-am și jucat pe el, a fost și TV pentru filme și seriale, iar acum se odihnește pe un raft, pe la Dan prin birou.

După care a venit Tudor în echipă și trebuia să-i dăm și lui un monitor; adică Odyssey G5-ul de 27” pe care-l mai aveam prin depozit. Și așa am ajuns să folosim cam toți monitoarele producătorului. Așa că pot spune că-s familiarizat cu ele și tocmai din motivul ăsta sunt foarte sigur pe mine când spun că Samsung mi-au depășit așteptările cu noul Samsung Odyssey G8 OLED. Un model ultrawide de 34”, panou OLED alimentat de un procesor Neo Quantum, rezoluție 3440 x 1440 la 175Hz și suport pentru HDR10+, AMD FreeSync Premium șiii… este smart. Adică nu prea există ceva pe care să i-l ceri și să nu-l poată face.

Bine, sun laudativ, însă am găsit și lucruri care mi-au plăcut mai puțin. Și n-au fost doar unul sau două, ci destule cât să mă facă să pun în balanță toată experiența mea cu acest monitor și să vedem cum se raportează la preț. Aici există o oarecare problemă, pentru că noul Samsung Odyssey G8 OLED costă 7.412 LEI pe site-ul producătorului. Adică cât costă un gamebox 1.0 maxed out și Forspoken, jocul pe care l-am folosit ca să testez monitorul ăsta.

Da chiar, se zvonește că în curând o să lansăm un gamebox 2.0 – nu vă faceți griji, nu am uitat de el. Este pe vine și eu zic că o să pună câțiva oameni pe gânduri. Dacă sunteți curioși să aflați mai multe despre sistemele pe care le-am pus la vânzare pe magazinul ZONA, puteți afla câteva dedesubturi din recenzia pe care am publicat-o acum câteva zile. Ups, zice Waze că am greșit destinația, să revenim la subiectul de astăzi.

Ecranul OLED scoate Samsung Odyssey G8-ul în evidență

Samsung Odyssey G8 OLED este un monitor extrem de interesant, dar cel mai important element al acestuia este ecranul. Ce-avem aici? Păi, după cum vă spuneam: un panou OLED cu diagonală de 34” și raport 21:9. Adică un ultrawide, rezoluție mare (3440 x 1440), rată de refresh până la 175Hz, luminozitate de 250cd/m2 și suport pentru tot felul de tehnologii menite să îmbunătățească experiența utilizatorului.

Luminozitatea nu este grozavă, v-o spun de-acum. Monitoarele de gaming pe care le-avem pe aici au peak-ul pe la 400-600cd/m2. Odyssey G8 OLED, deși extrem de satisfăcător și acurat pe culori, nu prea își pune adevăratul potențial în valoare la o luminozitate atât de mică. Dacă panoul ăsta avea vreo 400 nits, cred că ar fi fost unul dintre cele mai tari de pe piață. În schimb, nu pot să-i reproșez absolut nimic atunci când vorbim despre culori. Deși profilul Standard este cam vraiște, am descoperit că modul dedicat filmelor arată foarte bine.

 

Altă chestie care mi-a plăcut aici este faptul că producătorul a ținut cont de faptul că Odyssey este o serie de monitoare de gaming. Ragasim ADN-ul seriei și în Samsung Odyssey G8 OLED care vine cu rata aia de reîmprospătare a ecranului de 175Hz. Adică o grămadă, iar la cât de mult ecran ai în față îmi pare bine că se mișcă totul fluid. În plus ai și tehnologii ajutătoare, iar una foarte importantă este AMD FreeSync Premium. Și regula e că un monitor compatibil cu ăsta se pupă și cu NVIDIA G-Sync-ul ăla software.

Tot în ADN-ul de gaming al acestor monitoare se regăsește și Gaming Hub-ul. Nu e cu nimic diferit aici și ai acces la platforme precum Xbox Game Pass și NVIDIA GeForce Now (RIP Stadia), poți să legi accesorii precum controllere pe Bluetooth, ai control multimedia pentru când vrei doar să asculți muzică și tot felul de îmbunătățiri d-astea tip quality of life. Iar dacă îți conectezi PC-ul capeți acces și la Game Bar. De aici controlezi timpul de răspuns al ecranului, schimbi profilele de culoare, poți să-ți pui un crosshair virtual și să vezi setările actuale ale lui Odyssey G8 OLED.

Deși piciorul este masiv, nu ocupă spațiu inutil

Ecranul în sine este foarte lat, adică cam cât două monitoare de 24” puse unul lângă altul. Și vă dați seama că la atâta ecran, te cam luau durerile de gât dacă te uitai stânga-dreapta des; așa că Samsung l-a luat, la îndoit pe genunchi și l-a pus la loc pe suport. Și implementarea nu este rea deloc. E destul de lat cât să ai spațiu pentru tot ce-ți trebuie, dar destul de curbat încât să nu fie greu de urmărit. Ecranul în sine este atașat pe un suport robust și gândit bine.

Samsung Odyssey G8 OLED Review

Are o talpă metalică grea care îl stabilizează foarte bine și nu ocupă spațiu degeaba pe birou. După care piciorul în sine se subțiază spre vârf, însă este destul de lat cât să oprească balansul monitorului. Poți să-l pivotezi față-spate, poți să-i ajustezi înălțimea și ai și o gaură pentru wire management așezată în dreptul zonei I/O pentru a ascunde cablurile de pe birou.

Că tot am ajuns la zona de conectivitate, dăm și de următoarea mea plângere vis-a-vis de Samsung Odyssey G8 OLED. Oferta de porturi sună cam așa: Mini Display Port, micro HDMI 2.1, două USB-uri Type-C. Deci fără DisplayPort și HDMI full-size. Iar asta este destul de rău din perspectiva cablurilor; deși găsești ce-ți trebuie în pachet, dacă vrei pe viitor să-ți iei alte cabluri vei descoperi că sunt fie scumpe, fie out of stock. Iar pentru unii ca noi, care conectează nșpe chestii pe lună la un monitor, e ceva de luat în considerare.

Samsung Odyssey G8 OLED Review

Tot la conectivitate se încadrează WiFi 5 și Bluetooth 5.2. Acestea servesc sistemului de operare Tizen care face din Odyssey G8 OLED un smart monitor. În schimb poți să legi controllere de PlayStation și Xbox (plus alte modele) prin Bluetooth ca să te joci pe GeForce Now și Game Pass. Merge să-i pui și mouse cu tastatură, deci poți să-ți cumperi un astfel de monitor fără PC, ăla fiind investiția numero dos. Dar încă trebuie să găsesc omu’ care s-o joace așa, deci rămâne doar o fantezie de marketing.

Iluminarea tip Ambilight de pe spate se încadrează tot la construcție, nu? O găsim pe spatele monitorului, la intersecția cu stand-ul. Vine așa, sub formă de colier și cică ar trebui să-ți “crească captivarea” sau ceva de genul. Dacă se întâmplă să ai o cameră fără geamuri, chiar e super tare. Dar cu ceva lumină ambientală suferă de aceeași problemă ca și panoul: idee mișto, execuție slabă datorată luminozității anemice. Și e păcat, că are o funcție numită CoreSync care funcționează similar cu celebrul Ambilight de la Philips. Dacă ar fi vorba de o bandă LED din margine-n margine, cred că ar fi o mișcare de efect care ar avea și-un sens. Așa e doar o gogoașă care beculește după un monitor foarte lat.

Samsung Odyssey G8 OLED Review

Monitorul cu PC integrat… sort of

Procesorul Samsung Neo Quantum din interiorul lui Odyssey G8 OLED nu ajută doar la procesarea imaginii. Acesta se ocupă și de rularea lui Tizen, sistemul de operare de la bordul monitorului. Pe lângă funcția de Gaming Hub despre care v-am povestit mai sus, mai știe și chestii d-astea, mai de ne-gaming. Adică poți să instalezi toate platformele populare de video streaming pe el și să te uiți la serialele și filmele preferate fără să stai cu PC-ul pornit. Aici intră în joc WiFi 5-ul ăla, pentru că îți conectezi monitorul la rețea și ai pe el tot ce-ți trebuie.

Și când spun tot ce-ți trebuie, I mean it. Ai până și acces la ecosistemul IoT de la Samsung și poți să-ți controlezi aparatura inteligentă din casă cu ajutorul asistentului vocal Bixby. Ori Alexa de la Amazon dacă nu-ți place soluția celor de la Samsung. Deci poți să folosești Odyssey G8 OLED-ul ca și centru de comandă al întregului setup din casă.

Samsung Odyssey G8 OLED Review

Ah, era să și uit. Pentru cei care vor să folosească monitorul stand-alone, acesta are și boxe integrate. Nu sunt rele și își fac treaba destul de bine, numai că nu poți să ai cine știe ce așteptări. De pe la jumătate în sus își cam pierd din acuratețe, dar pentru un serial, o piesă pe Spotify și sunetul dintr-un NFS, eu zic că ajung.

Totul se controlează din telecomanda standard de la Samsung, iar cei care au mai folosit televizoare și monitoare ale producătorului vor fi deja familiari cu formatul. Iar pentru cei noi, telecomanda este destul de rudimentară, dar pentru ce o vei folosi este numai bună. Problema este când ai mai multe ecrane Samsung în aceeași camera și pornești TV-ul din greșeală cu telecomanda monitorului. Ups!

Samsung Odyssey G8 OLED Review

Si acum… prețul.

Am ajuns la ultima mea plângere la adresa lui Samsung Odyssey G8 OLED: prețul de 7.400 LEI. Adică bani de un PC bun; și chiar dacă într-o oarecare măsură monitorul este un sistem destul de capabil cu GeForce Now și Game Pass, nu scuză faptul că mulți oameni dau mai puțin pe un calculator cu tot cu monitor și periferice. Asta plasează monitorul de față într-o poziție dificilă – este un model foarte tare pe care sunt sigur că și l-ar dori majoritatea celor care l-ar testa, însă nu este nici măcar pe-aproape accesibil.

Pe lângă asta are și câteva neajunsuri mai mari sau mai mici, pe care nu prea aș vrea să le văd în categoria asta de preț. Doar că aici trebuie să fac o mică precizare: am primit la test un sample de presă, adică un produs care nu cred că era finisat 100%. Asta poate influența într-o oarecare măsură opinia celui care testează, eu în cazul de față, iar dacă Samsung a mai reparat din micile chestii ale ăstuia, precum carcasa care nu era chiar închisă și ceva probleme software care au necesitat un Factory Reset, well, să zicem că mai câștigă ceva laude.

Cel mai rău mă supără că am înțeles care sunt punctele forte ale lui Samsung Odyssey G8 OLED. Și știu și ce vrea să fie, așa că e un produs care m-a fascinat atât de tare încât mi s-a format un sâmbure de impulse buy. Doar că nici măcar din poziția asta, nu sunt sigur că merită prețul full la care este disponibil acum. Cine știe? Până la urmă și Odyssey G9 era cândva de neatins, iar acum se coboară încet-încet pe tărâmurile oamenilor cu card de cumpărături. Poate în vreun an sau doi, Odyssey G8 va fi o propunere mult mai atractivă, dar momentan este un produs premium pentru oameni cu buzunare adânci.

Marinake

Andrei mă numesc, dar lumea mă cunoaște drept Marinake. Am terminat ceva facultate de publicitate, însă drumurile mele nu au condus niciodată spre acest domeniu... așa că mă aflu aici și acum. După câțiva ani în care am tot migrat de pe o platformă pe alta și mi-am lăsat amprenta, scrisă, peste tot unde am apucat, am poposit la Zona. Scrierile mele includ recenzii de jocuri și hardware, cât și produse lifestyle. Când nu scriu review-uri, mă veți găsi adesea cu o cafea în mână, scriind despre ăle mai noi știri din industria tech și nu numai.

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button