În timp ce CEO-ul SK Hynix prezice că actuala criză de memorii va dura până cel puțin în anul 2030, Samsung pune paie pe foc acceptând în avans comenzi care rezervă întreaga capacitate de producție în fabricile de memorii, tocmai până la finalul anului 2027. Altfel spus, după Micron acum putem trece și Samsung pe lista furnizorilor de memorii inaccesibili pentru consumatorii retail.
Cine se gândea că poate mai sunt șanse în perioada următoare pentru o răcorire a prețurilor la soluții de stocare și memorii RAM se înșeală amarnic. Într-un moment în care stocul de soluții DRAM este la minime istorice, CEO-ul SK Hynix declară că oferta de waffere pentru fabricarea cipurilor de memorie este cu cel puțin 20% în urma cererii existentă acum la nivelul industriei, iar deficitul global de cipuri de memorie va persista probabil încă patru, până la cinci ani. Amplificând problema, producători de memorii precum Micron, Samsung și alții preferă să rezerve în avans întreaga capacitate de producție pentru clienții din industria centrelor de procesare Cloud, dispuși să plătească sume exorbitante pentru a-și securiza proviziile necesare de cipuri.
Iar cu o cerere atât de mare pentru aprovizionarea centrelor de procesare din domeniul inteligenței artificiale rămâne puțin loc, spre deloc, pentru nevoile celorlalte industrii, antrenând scumpiri în lanț și chiar falimente. Chiar dacă giganți precum Apple și Samsung nu rămân fără cipuri pentru fabricarea de telefoane mobile tablete, PC-uri și laptopuri, creșterile de costuri ajung în mod inevitabil să fie transferate consumatorilor.
Iar în toată această penurie de memorii, pentru Samsung, SK Hynix și alți jucători din industria semiconductoarelor afacerile merg incredibil de mine, marii furnizori rezervând în avans și la suprapreț întreaga capacitate de producție disponibilă. Deoarece cererea este mare, iar oferta este mică, că așa e în „criză”.

Iar memoriile RAM și cip-urile de stocare Flash nu sunt singurele componente de PC pe care producătorii nu reușesc să le aibă pe stoc. Western Digital a raportat în februarie că a vândut deja întregul stoc de hard-disk-uri pentru 2026.
Chey Tae-won, CEO-ul SK Hynix, a declarat că principalii producători de memorii își extind capacitatea, dar este puțin probabil să satisfacă pe deplin cererea până în jurul anului 2030, deoarece producerea unor wafere suplimentare (discurile de siliciu pe care sunt gravate microprocesoarele) presupune un proces complicat de instalare și punere în funcțiune a unor echipamente extrem de costisitoare, trecând patru-cinci ani până la darea efectivă în folosință. Chey a mai avertizat și că tendința de concentrare excesivă pe soluțiile de memorie cu lățime de bandă mare (HBM) ar putea duce la penurii de soluții DRAM convenționale, afectând smartphone-urile și PC-urile. SK Hynix, Samsung și Micron și-au mutat producția în ultimii ani către HBM pentru acceleratoarele de inteligență artificială, iar deficitul rezultat în producția de DRAM convenționale a dus la creșteri abrupte ale prețurilor la electronicele de larg consum.

