ȘtiriTech&IT

Galaxy Z Fold 6 și Z Flip 6 apar în imagini de prezentare oficiale

Chiar dacă mai e ceva timp până la evenimentul Samsung Unpacked programat pentru data de 10 iulie, Galaxy Z Fold 6 și Z Flip 6 apar in imagini de prezentare oficiale, ajunse pe internet prin entuziasmul magazinelor retail care s-au grăbit să publice paginile de produs înaintea anunțului de lansare.

Cu două săptămâni rămase până la prezentarea oficială, magazinele retail încep să primească detalii esențiale pentru pregătirea campaniei de precomandă, ocazie să vedem și noi cum arată noile dispozitive.

Potrivit listărilor de produse apărute pe diverse site-uri, Galaxy Z Fold 6 va fi oferit în variantele de culoare argintiu, bleumarin și roz. Cu variantele de stocare situația este puțin incertă, dar avem o listă cu prețuri în dolari australieni după care putem aproxima și prețul US:

  • ?GB + 256 GB: 2.749 USD (~1.820 USD)
  • 8 GB + 512 GB: 2.949 USD (~1.955 USD)
  • 8GB + 1TB: 3.299 USD (~2.185 USD)

Este puțin probabil ca echiparea Galaxy Z Fold 6 „vanilla” să vină altfel decât cu 8GB RAM. În plus, zvonurile despre existența unei variante cu 2TB stocare internă rămân deocamdată neconfirmate, deși, nu poate fi exclus ca Samsung să ofere această versiune în ediție limitată, doar în anumite regiuni și eventual din propriul magazin Samsung Store.

Chiar dacă lista cu specificații detaliate se lasă așteptată, aflăm totuși că telefonul vine cu protecție Gorilla Glass Victus 2 pe ecranul frontal și Armor Aluminium pe cadru și capacul balamalei. Telefonul cântărește 239 g, puțin mai mult decât indicau unele zvonuri.

Cât despre Galaxy Z Flip 6, acesta apare în ofertele magazinelor australiene doar în două variante, cantitatea de memorie RAM rămânând în mod ciudat, neprecizată:

  • ?GB + 256 GB: 1.799 USD (~1.190 USD)
  • ?GB + 512 GB: 1.999 USD (~1.325 USD)

Vestea bună ar fi că varianta de stocare cu 128GB pare că a fost abandonată. În schimb, lipsește echiparea de 1TB. Este posibil ca aceste variante să nu existe sau pur și simplu să nu fie disponibile pe piața australiană.

Din păcate nici aici nu avem specificații detaliate, descrierea sumară oferită de Samsung confirmând doar că telefonul vine cu protecție Gorilla Glass Victus 2 pe ecranul frontal și Armor Aluminium pe cadru și capacul balamalei.

Aurelian Mihai

Îmi place să fiu la curent cu ultimele inovații și gadgeturi high-tech. Când nu scriu articole pentru Zona IT, îmi ocup timpul cu seriale SF, documentare sau periind internetul după tot felul de știri sau informații care-mi captează atenția. În week-end mă găsești cu bicicleta în parc sau colindând prin țară cu familia.

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button