ReviewsTECHTelefoaneTelefoane

Samsung Galaxy S25, S25+ și S25 Ultra – Poate la anu’ redesign, momentan doar rafinamente (review)

Cum zice americanul: „If it ain't broke… don't fix it” pare a fi o mantra adoptată de cei 2 mari producători de telefoane în ultimii ani (Apple și Samsung) care par a fi într-un concurs care ține același design cât mai mult.

Samsung a ales, în mod evident, să fie în continuare conservator, apelând la tehnologii tried and true, fără să riște o altă schimbare înafara procesorului, nici măcar la capitolul baterie, unde competiția pare că deja i-a luat-o înainte.

Și da, știu, de la distanță este foarte dificil să distingi între un S23, S24 sau chiar și S25 și înțelegem perfect persoanele care deja cer un telefon nou, nu modelul de anu' trecut cu 3 chestii schimbate înăuntru și majoritatea update-urilor la nivel de software, mai ales când vorbim la cel mai înalt nivel de preț. Hai să trecem în revistă tot ce este nou la S25 ca să vedem dacă se menține impresia inițială.

Samsung Galaxy S25

Ziceți și voi în comentarii ce ați vrea de la noul vostru telefon, care este prima caracteristică verificată pe GSMArena? Ce cântărește în ochii voștri cel mai mult? Camera? Un sistem de operare cât mai intuitiv? Bateria? sau durabilitate? Chiar suntem curioși ca să știm dacă trebuie să acordăm mai multă importanță anumitor capitole în review-urile viitoare.

Design/Construcție

Playing it safe va fi mantra seriei S25, simt că voi repeta această expresie ceva pe parcursul acestui review.

Dimensiunile Ultra-urilor sunt aproape identice, S25 fiind puțin mai îngust și mai subțirel și cu 15 grame mai ușor ceea ce se simte aproape instant. De fapt dacă stăm să analizăm bine, toată seria S25 a slăbit cam 0.5 mm și minim 5 grame, menținând aceleași baterii. Că am fi preferat mărirea acestora sau trecerea la noile tehnologii în materie de baterii… asta e altă treabă. S25/S25+ sunt aproape identice la exterior cu seria precedentă, singurul lucru care le trădează sunt inelele negre în jurul camerelor și noile culori așa că o să ne concentrăm eforturile pe Ultra.

Samsung Galaxy S25

Designul lui S25 Ultra nu s-a schimbat foarte mult de la seria anterioară, dar avem câteva mici modificări care ar trebui să îmbunătățească experiența de utilizare zilnică a acestui telefon: În primul rând colțurile nu mai sunt pătrate, sunt rotunjite și ne bucurăm teribil pentru aceasta, pentru că este chiar durereos să utilizezi S24 Ultra fără husă dacă obișnuiești să rezemi telefonul cu colțul în palmă.

Dar nu numai colțurile au suferit modificări ci și marginile lui S25 Ultra care acum sunt perfect drepte, nu ușor convexe ca în cazul lui S24 Ultra. Gripul este afectat pentru că deși la S25+ Samsung a optat pentru o margine care se îngustează ușor către spate, oferind o tranziție lină și ușor de apucat, ei bine în cazul lui S25 Ultra au zis nu nu, mai bine drepte, unghi de 90 de grade, lucru care practic a mutat problema din colț în laterale, atât frontal, la întâlnirea cu ecranul, cât și dorsal. Nu e la fel de grav și înțepător dar … era acolo, există pe S25+, de ce nu și pe Ultra?

Bineînțeles că toate aceste mici schimbări ale designului sunt și mai inobservabile dacă folosești o husă.

Întotdeauna urmărim cu mare interes cum JerryRigEverything desface cu maximă atenție la detalii, cele mai noi flagshipuri, în numele curiozității, iar S25 Ultra nu a fost nici el cruțat. Printre descoperirile interesante enumerăm faptul că noile inele decorative ale camerelor nu numai că numai sunt montate pe spatele de sticlă, având efectul acela plutitor, dar se și detașează, fiind ținute doar cu lipici. Într-adevăr, situația în care vei ajunge să tragi în acest fel de ele nu este una comună și cel mai probabil utilizatorul de rând oricum are o husă care va preveni 100% acest accident, dar tot este interesant.

Samsung Galaxy S25

Bine, pe noi cel mai tare ne enervează faptul că noul spațiu creat între camera rings și spatele telefonului este un magnet de praf mai puternic decât atracția energizantelor în redacția Zona. Iar cum Bucureștiul este un oraș super ne-poluat și ne-plin de praf, wink wink, am furat suflanta colegilor de la zona.store ca să eliminăm praful de la camerele seriei S25 pentru filmări, pentru că aceste inele nu sunt exclusive pentru Ultra, nu nu nu, toate cele 3 modele le au.

Rama este acum din Titan mai dur și mai rezistent, conform Samsung, dar nu ni se comunică gradul acestuia, deși GSM Arena a aruncat un Grade 5 acolo la specificații. (pentru referință, S24 Ultra are rame Titan Grad 2 și Iphone 15/16 Pro Max au în componența ramei Titan Grad 5).

În rest avem butoanele în același loc, pe dreapta, portul USB-C în partea inferioară flancat de difuzor, locașul pentru S Pen, microfonul inferior și tăvița SIM pe care apreciem că au rotit-o ca să nu fie cu gaura de acces lipită de gaura microfonului. Atât spatele cât și ecranul sunt protejate de noua sticlă Gorilla Armor versiunea 2 care în teorie este mai rezistentă.

Samsung Galaxy S25

De menționat culori noi; Icy Blue, Mint și Coral Red pe S25/S25+ care-mi plac mult și Titanium Jade Green, Titanium Jet Black, Titanium Pink Gold pentru S25 Ultra.

Performanță

De reținut: Samsung acum oferă update-uri majore de Android dar și de securitate timp de 7 ani, o cifră rezervată doar telefoanelor produse de Google în trecut, ceea ce nu poate decât să ne bucure. Bine, rare sunt momentele în care ții un telefon 7 ani de zile, dar dacă ar fi o excepție probabil ar fi acest S25 Ultra.

Snapdragon 8 Elite, chipul regăsit în toate flagshipurile anului 2025 are o versiune specială pentru Galaxy

În mod evident, nu toate telefoanele dotate cu Snapdragon 8 Elite se comportă la fel, contând mult și sistemul de răcire implementat de fiecare producător. Un exemplu pertinent este regăsit chiar în „interiorul” seriei S25, anume S25 simplu, vanilla cum i se mai zice, mezinul familiei, nu are nici pe departe aceleași scoruri obținute în cazul testului de anduranță de aproape 30 de minute Wild Life Extreme Stress Test. Acesta nu reușește să-l țină în frâu la fel de bine ca frații mai mari S25+ și S25 Ultra, laturile și spatele acestuia încălzindu-se considerabil mai mult, iar scorul, atât maxim, cât și cel minim, scăzând cu aproximativ 40%.

Ca să fim siguri de rezultat și că răcirea este factorul diferențiator și nu alte subtactări intenționate sau cine știe ce altceva, le-am scos pe toate 3 pe balcon, la 0 grade, să ruleze aceleași benchmarkuri și am observat cum scorurile maxime au crescut de la 4300-4400 la peste 7000 de puncte, cu o stabilitate termică considerabil mai mare. Deci ai fix același procesor în toate 3 modelele lucru care ne bucură și sperăm ca Samsung să numai revină la Exynos și la procesoare diferite în funcție de regiune.

Revenind la performanța lui Snapdragon 8 Elite și Galaxy S25 Ultra, În 3Dmark Wild Life Extreme te poți bucura de scoruri apropiate de 6800 de puncte cu o stabilitate termică între 50 și 60%, iar în Geekbench 6, acesta a reușit, peste 3000 de puncte Single Core și un halucinant 10 mii de puncte pe Multi-Core, performanță peste OnePlus 13 dar a naibii de aproape de ROG Phone 9 Pro, cu Apple rămas deja în urmă cu ale lui 8000 de puncte obținute de chipul A18 Pro.

Realist vorbind, rareori vei folosi procesorul la capabilitățile lui maxime, oricât de rege al multitaskingului ești. Singurele momente când te vei apropia sunt atunci când randezi sau colorizezi video-urile LOG/High Bitrate sau te joci cel mai demanding joc posibil, deși acestea sunt pe cale de dispariție în ultima vreme, majoritatea jocurilor fiind cash grab-uri neobrăzate care pot rula și pe un cartof. Da, într-adevăr, un procesor super puternic va amortiza momentele când un app codat prost mănâncă mult mai multe resurse decât ar trebui și, din păcate, sunt din ce în ce mai mulți programatori leneși.

8 Elite a fost optimizat pentru Galaxy, drept urmare meniurile, înregistrarea video, cum se mișcă telefonul, totul pare să aibă un flow mult mai plăcut. E dificil de explicat dar ușor de înțeles după ce folosești telefonul o zi. Mai mult de atât, optimizarea procesorului pentru acest dispozitiv mai are beneficii ascunse asupra bateriei, care oricum, cu ajutorul AI, îți va învăța obiceiurile pentru a-și maximiza durata de viață.

Ecran

Panoul superb prezent în Galaxy S24 Ultra este regăsit în continuare și în cadrul lui S25 Ultra, dar puțin mai mare, la 6.9 inchi vs 6.8 pentru S24. Combinat cu noi margini puțin mai înguste ai ca rezultat un telefon per total mai subțire de fapt, ceea ce ne bucură.

Ecranul antireflex prezent pe S24 Ultra a primit și el un mic update pentru S25 Ultra. Acesta este disponibil în continuare doar pe modelele Ultra și este demențial. În utilizare normală nu vei observa dar vei fi cel mai fericit în lumină directă sau în cele mai însorite zile, când acest finisaj te va lăsa să urmărești de ce întârzie Boltul pentru că a greșit strada chiar și fără să dai luminozitatea blană.

Samsung Galaxy S25

 

Rezoluția maximă este în continuare aceiași, anume 1440 x 3120 pixeli la 120 cadre pe secundă și o luminozitate maximă de 2600 de nits, identic cu S24 Ultra. Atât rezoluția cât și rata de reîmprospătare pot fi în continuare scăzute pentru conservarea bateriei. Consumarea de conținut multimedia, precum cel mai nou video Zona sau Playground este o adevărată plăcere pe panoul lui S25 Ultra dar și pe toată seria S25 în totalitate.

Tehnici noi de protecție a ochilor precum PWM Dimming nu sunt implementate de Samsung încă, dar ai în continuare Eye Comfort Shield care scade nivelul de lumină albastră adaptiv pentru a-ți obosi ochii mai puțin.

One UI 7

Un update major pentru ecosistemul One UI al lui Samsung este versiunea 7 și vine preinstalată în toată seria Galaxy S25.

Avem parte de noi moduri de customizare a icoanelor, a barei de status superioare plus widgeturi modificate sau regândite, precum cel de baterie sau de la S Health. Ce mi se pare cool este că poți mări diferitele foldere, transformându-le într-un mini widget, din care poți accesa direct aplicațiile, dacă ești suficient de precis. Super util dacă folosești des suita de aplicații Google de exemplu, nu trebuie să mai treci printr-un ecran separat al folderului.

Samsung Galaxy S25

Acest update include de asemenea și multe îmbunătățiri Quality-of-Life, dintre care, poate cele mai utile sunt la aplicația Camera, unde m-am bucurat să văd toate modurile extra de pozat/filmat mutate spre zona inferioară a ecranului/dreapta, în funcție de cum ții telefonul, pentru a fi accesibile și când utilizezi telefonul cu o mână.

Sliderul de zoom din modul Video este acum considerabil mai ușor de găsit și funcționează foarte smooth iar „bolobocul” nou care te ajută să faci poze drepte este mai intuitiv.

De asemenea, toate setările extra care erau poziționate în partea superioară a ecranului, foarte ne-la-ndemână, sunt acum mutate în jos, din nou, accesibile cu o mână. Mă unge pe suflet acest update, enorm, acum experiența de review este mult mai plăcută și sunt sigur că vloggerii din voi sau cei care fac multe selfies vor aprecia enorm această regândire a meniurilor pentru utilizarea cu o mână.

Un update One UI 7 care s-a strecurat pe sub radar este noua posibilitate de a grupa alarme. Astfel îți poți crea un grup pentru zilele de muncă și un grup pentru zilele libere sau poți face alarme pentru fiecare tură, dacă ai nevoie. Avantajul clar al acestei grupări este faptul că poți activa/dezactiva toate alarmele simultan, fără să dai 10 clickuri de fiecare dată când schimbi grupul/tura.

Samsung Galaxy S25

Game Booster acum poate salva setări individuale pentru fiecare joc instalat pe telefonul tău, ceea ce în trecut era imposibil, având setări globale pentru toate jocurile. Astfel dacă ai chef de un Sudoku nu va porni blană pe toate nucleele și chiar poți economisi baterie pe durata chinului, versus dacă ai chef de un CoD Mobile unde ai nevoie de cât mai multă putere și luminozitate a ecranului.

Camera

Diferențele la capitolul Cameră sunt în general mici și se datorează post-procesării, 3 din 4 camere prezente pe Ultra fiind absolut identice, cea principală este în continuare de 200MP, cu  f/1.7, 24mm, 1/1.3″, 0.6µm și stabilizare optică, ajutată de un 3x telefoto de 10MP, f/2.4, 67mm, 1/3.52″, 1.12µm, PDAF, OIS, care putea și el să primească dragoste la fel ca obiectivul ultrawide, și 5X telephoto periscop 50 MP, f/3.4, 111mm. În cazul mezinilor S25/S25+ vorbim de fix aceleași camere ca anul trecut.

Chiar și așa vă lăsăm exemple să vă decideți singuri care vă place mai mult. Ambele telefoane sunt capabile să tragă poze foarte reușite, chiar și noaptea pe obiectivul principal dar și pe cel 5X zoom.

 

Mai jos, pentru curioși, câteva cadre trase cu S25/S25+ vs S24/S24+.

 

Se pot observa însă mici diferențe la colorizarea pozelor. Dacă S24 Ultra avea momente când parcă exploda prea rău anumite culori S25 Ultra vine puțin mai conservator cu scopul de a fi cât mai fidel, mai aproape de realitate. Trebuie să subliniem din nou, S24 Ultra nu trage cadre slabe, suntem foarte atenți la detalii doar.

În general se observă o îmbunătățire la Skin Tones, pielea este colorată mult mai aproape de realitate, valabil pentru toată seria S25, nu numai la modelul Ultra, semn că Samsung a umblat puțin la post procesare.

 

O parte din setările avansate pentru cameră au fost pur și simplu scoase de Samsung din aplicația nativă acum mai multe generații, fiind regăsite doar în interiorul Camera Assistant, o aplicație pe care trebuie să o descarci din Galaxy Store. Aceasta adaugă un meniu extra plin de aceste opțiuni pentru scenarii de utilizare mai rare, cel puțin așa consideră Samsung.

 

Probabil cea mai vizibilă îmbunătățire este noul obiectiv Ultrawide care a sărit de la 12 la 50MP, f/1.9, cu deschidere de 120˚, 0.7µm, dual pixel PDAF. Acesta nu numai că redă cadre ceva mai detaliate în timpul zilei dar și pe lumină redusă, noaptea. Poți observa liniștit bonusul de detalii și nivelul ceva mai redus de noise între S24 Ultra și S25 Ultra, inclusiv în exemplele de mai jos.

Sau pe timpul nopții:

Zoom peste 10X rareori recomandăm, obiectivul de 5X optic fiind cam dus la limită oricum în zona 10X, chiar și cu îmbunătățirile AI care intră în acțiune în intervalul 5-10X. Obiectivul 5X telefoto rămâne la nivel foarte bun în continuare, capabil de cadre reușite atât ziua, în lumină bună, cât și noaptea.

 

 

La capitolul Video înregistrăm progrese mari față de S24 Ultra, chiar dacă sistemul de camere este în mare parte același. Pare că focusul a fost în principal pe îmbunătățirea calității video dar și diversificarea tipului de conținut pe care-l poți înregistra cu Galaxy S25 Ultra. Suspectez că toate aceste eforturi sunt pentru a micșora diferența față de Apple care întotdeauna a fost net superior pe înregistrare video.

Primul avantaj constatat este faptul că poți filma 8K@30 cadre pe secundă chiar și pe camera UltraWide, lucru imposibil în trecut cu S24 Ultra. Acest lucru este facilitat de upgrade-ul acestuia de la 12 la 50MP.

Dar nu ne oprim aici: Acum poți înregistra direct video format Logarithmic (sau LOG) și mai mult de atât, poți coloriza și salva separat acel video direct în telefon, un bonus fenomenal pentru cei care țin la calitatea video-urilor produse. De asemenea, formatul LOG nu este restricționat la modul Pro Video, poți filma și în modul Video normal, cu ajutorul unei setări din meniul aplicației Camera.

 

Mai mult de atât, tot la capitolul capabilități video, menționăm și faptul că poți filma în 120 cadre pe secundă la rezoluția 4K sau 8K@30FPS în modul Pro Video, fie el LOG sau filmare normală. De asemenea, dacă ai la îndemână niște stocare externă, fie ea sub forma unui SSD extern sau a unui adaptor, ca acesta din imagini, care citește carduri microSD, S25 Ultra are opțiunea de a filma direct pe stocarea externă.

Ca să ajungi la această opțiune, însă, trebuie parcurși câțiva pași: Deschizi Samsung Store și descarci Camera Assistant, dacă nu o ai deja, (aplicația de care am vorbit mai sus) și bifezi opțiunea Save videos to external storage din noul submeniu Camera Assistant al opțiunilor din Camera App. După conectezi stocarea externă și, în funcție de model, e posibil să ai nevoie de restart al telefonului după care orice video filmezi va fi salvat direct pe stocarea externă, un avantaj mare pentru că-ți economisește enorm de mult timp căutând, transferând fișierele enorme.

De asemenea, dacă ai bifat și High Bitrate, pe lângă rezoluția 8K și formatul LOG, cei maxim 1TB disponibili (dacă ai versiunea cea mai scumpă a lui S25 Ultra) devin insuficienți după o oră de filmare, soluția de salvat direct pe stocare externă fiind și mai importantă.

S Pen nu se mai conectează prin Bluetooth

Poate cea mai scandaloasă schimbare observată la S25 Ultra este faptul că S Pen-ul inclus în pachet/telefon nu se mai conectează la acesta prin Bluetooth. De ce este atât de tragic? De ce plânge lumea pe Internet și toți sunt la fel de confuzi ca mine? Pentru că înafară de desenat pe ecran, cel mai întâlnit use-case pentru S Pen era controlul de la distanță al Camerei. Era unealta perfectă pentru pozat solo.

Samsung Galaxy S25

Not all hope is lost, există totuși câteva alternative sub forma controlului de la distanță prin Galaxy Ring sau Galaxy Watch, dacă le ai, desigur.

AI – Nici nu știu ce titlu să mai dau capitolului de AI

Noua variantă Dynamic Island a lui Samsung se intitulează Now Bar și este poziționat în partea inferioară a Lock Screenului sau poate fi accesat trăgând . Aceasta poate cicla prin mai multe băruțe sau mini widgeturi precum Now Brief, alarma, cronometru, Muzica pe care o asculți și altele. Now Brief poate include rezumatul zilei și se poate schimba în funcție de momentul zilei, având un Brief pentru dimineață, prânz, seara etc iar din meniu poți activa/dezactiva diferitele elemente care pot face parte din acest rezumat. (Vremea, Travel, Calendar, Stories din Galerie, Routine, Rezumat S Health, Știri etc)

Poate cel mai interesant feature AI introdus odată cu noile S25 este faptul că poți folosi comenzi sau interogări cât mai naturale și faptul că poate interacționa cu una sau mai multe aplicații. Butonul de Bixby a devenit acum modul tău prin care poți interacționa direct cu Gemini și-i poți cere cele mai complexe lucruri, precum să-ți găsească un restaurant specific în zonă și să trimită prietenilor invitația pentru diseară sau poți să-i instruiești să caute cel mai nou review de pe ZonaIT și să-ți facă un rezumat pe care să-l salveze în Notes.

Nu toate cererile sunt înțelese din prima, mai ales nume de site-uri, este în continuare un mare work in progress dar ne bucurăm că înțelege limba română.

Funcțiile de editare text, rezumare și reformulare atât din Notes cât și direct din Browser, sunt prezente deja pe majoritatea telefoanelor Galaxy S din trecut și funcționează câteodată bine, câteodată cam dau fail la rezumate sau la reformulări dar în anumite scenarii sunt chiar utile. Trecem peste pentru că sunt cele mai comune funcții AI, prezente deja pe absolut toate telefoanele, la toți concurenții.

Cu ajutorul lui Snapdragon 8 Elite for Samsung, S25 Ultra poate crește calitatea imaginilor redate pe ecran cu ajutorul tehnicii de upscaling AI ProScaler. Acesta poate ridica rezoluția până la QHD+ pentru o experiență vizuală cât mai calitativă. Mă uit la tine (HBO) Max cu calitatea ta absolut atroce în streaming și 0 control asupra bitrate-ului.

Apreciem foarte mult că multe din funcționalitățile AI au fost mutate în sertarul din lateral dreapta denumit Panels. Acesta este super intuitiv și poate fi configurat în mai multe moduri, de la afișarea Clipboardului, diferite taskuri sau doar Vremea, până la o listă modificabilă de shortcut-uri. Acest sistem ne aduce aminte de cel implementat de grupul OPPO/1+ pe care l-am apreciat în trecut pentru simplitate.

Continuăm capitolul AI cu AI Drawing Assist, Generative Edit, Sketch to Image și Portrait Studio. Toate acestea fac parte din pachetul AI de editare foto cu care te poți distra copios reinterpretând portretele tale în mod Watercolor, precum exemplul de mai jos sau, desigur, ștergând obiecte sau imagini din cadre, mutând persoane cu totul sau desenând peste și dând frâu liber AI-ului să genereze opera desenată de tine.

Nu puteau scăpa rațele din parc de puterea AI-ului Drawing Assist prezent și în S25 Ultra, mai ales când știi că unele din ele chiar au nevoie de ochelari de soare/vedere. Cu plăcere.

O funcție nouă AI prezentă în exclusivitate pe seria S25 este AI Audio Eraser prin care elimini din zgomotele de fundal precum voci extra, vânt etc din înregistrările video, super util pentru când înregistrezi pe stradă sau în piețe publice. Aceasta a funcționat chiar decent, cu mici gafe pe ici pe colo, dar aproape întotdeauna rezultatul final e mai bun.

Pentru cei uituci ca mine, utilă va fi funcția AI Transcript assist care poate transforma în text diferite înregistrări audio, fie ele apeluri sau meetinguri, VĂ ROG EU MULT, whatsapp sau email sunt sfinte pentru că dacă mă suni și am multe pe cap fii sigur că voi uita. În cazul în care dorești să înregistrezi/transcrii sau chiar rezumi apeluri audio, cel de pe partea cealaltă a conversației va fi notificat că intenționezi să înregistrezi apelul.

De menționat faptul că limba română este suportată deja. AI-ul poate interveni și în apeluri cu traduceri în timp real, în cazul în care nu reușiți să vă înțelegeți. Chiar sunt curios cât de chinuit este acest AI Transcript și Live Translate în Scoția/Irlanda :).

Desigur că nu putea lipsi nici Circle-to-Search, posibil cea mai utilizată funcție alături de cele de editare foto.

 

O mare parte din noile tehnici AI prezente pe S25 Ultra vor fi introduse pe viitor și la alte modele precum S24 Ultra, ceea ce va scădea din diferențele existente între cele 2 modele. De fapt acesta este un punct mare de interes pentru noi dar și pentru utilizatori în general. Dacă multe feature-uri, exclusive momentan seriei S25, își vor face simțită prezența și pe generații mai vechi ulterior (Cum a fost cazul Circle-to-Search care a ajuns inclusiv pe vechiul S22) mai poate fi numit un feature exclusiv S25? Sau poate fi catalogat ca un atu al acestui model dacă este rezervat doar momentan pentru el? Desigur că va găsi Samsung o metodă să păstreze ceva extra pentru telefoanele noi, suntem siguri de asta, dar chiar și procesoarele mai vechi sunt capabile să proceseze toate cererile tale AI, chiar dacă mai încet.

Mai mult de atât, unele funcții precum Generative Edit, prin care ștergi obiecte, nu funcționează fără conexiune la Internet, deci … E un subiect interesant de dezbătut, chiar suntem curioși ce păreri aveți, mai jos în comentarii. Face Samsung gate-keeping ca să vândă mai multe S25-uri sau nu?

Serviciile AI oferite de Samsung vor fi contra cost începând cu 2026 dar care din ele, cât va costa, cum și sub ce formă se va face acest lucru sunt toate necunoscute momentan. Nu ne pronunțăm asupra acestei mișcări până nu vedem forma ei finale. Vă ținem la curent, fiți siguri de asta.

Bateria

Trecând la capitolul baterie suntem puțin curioși de ce Samsung nu a trecut toată seria S25 pe noile baterii bazate pe tehnologia Siliciu – Carbon, baterii deja întâlnite la competiția Honor, OPPO, OnePlus, toate testate de noi cu rezultate foarte bune.

Chiar și așa, în ciuda faptului că bateria a rămas la aceiași capacitate, m-am bucurat de o utilizare zilnică similară cu cea a lui S24 Ultra, care era oricum rege al bateriei între flagshipuri anul trecut. Diferențele sunt atât de mici că nu-mi pot da seama care Ultra câștigă.

Samsung Galaxy S25

Iar dacă sperai la o încărcare mai rapidă, well… și aici, încă o dată, deja m-am plictisit să spun asta, Samsung played it safe. Ai parte de fix aceleași viteze de încărcare ca la S24 Ultra, anume: 45W pe fir, 15W Wireless și 4.5W reverse Wireless. În medie cam 30 de minute de încărcare îți asigură între 50 și 60% baterie, slab, pentru 2025.

Concluzii

Care este lecția pe care o putem învăța din toate cele enumerate mai sus? Uneori este bine să fii conservator dar trebuie să jonglezi cu limitele în care te poți desfășura, iar Samsung pare că riscă puțin cu seria S25 deși modelul Ultra este fără îndoială o evoluție în bine a lui S24 Ultra.

Apreciem mult procesorul Snapdragon 8 Elite care este o bestie, avansurile la nivel de înregistrare video care ar trebui să micșoreze distanța între Ultra și Pro Maxul de la Apple, iar toate funcțiile AI noi/îmbunătățite pot fi considerate diferențe până sunt preluate și de Samsungurile mai vechi.

Samsung Galaxy S25

Competiția căștigă teren tot mai mult, pe mai multe fronturi iar utilizatorii sunt din ce în ce mai atenți. Dacă în trecut lumea Android era împărțită în Samsung și restu', acum pare că dinamica este din ce în ce mai în defavoarea gigantului coreean.

Galaxy S25 Ultra nu este un telefon rău, nicidecum, ba chiar un flagship în toată regula, dar oare poate concura la telefonul anului cum a făcut-o S24 Ultra? Rămâne de văzut dar suntem sceptici, pentru că trebuie mai mult de atât într-un an în care au ieșit destui competitori cu baterii noi, cu ecrane bune și mai atente cu ochii tăi, cu designuri interesante și camere capabile.

Competiția cât mai înverșunată la capitolul flagshipuri nu are cum să nu fie bună pentru noi, clienții, iar în 2025, cel puțin momentan, pare că avem de unde alege, iar asta întotdeauna ne bucură.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Back to top button