În plină criză a cip-urilor de memorie, Samsung abandonează folosirea cip-ului Exynos pentru una dintre cele mai populare serii de telefoane Galaxy A, în favoarea alternativelor Snapdragon și MediaTek mai costisitoare.
După ce predecesorul Galaxy 17 a dezamăgit cu performanțele soluției Exynos 1330 pe 5 nm, Samsung a abandonat cu totul planul de a echipa succesorul Galaxy A18 tot cu o versiune de Exynos, producătorul sud-coreean confirmând că ambele versiuni Galaxy A18 4G și A18 5G vor primi chipseturi MediaTek, respectiv Qualcomm. Așa cum te-ai aștepta, cip-ul Snapdragon ajunge la versiunea cu 5G a telefonului.
Nu ar fi prima dată când Samsung aplică strategia folosirii unor chipseturi diferite pentru aceeași serie de telefoane, însă abandonarea soluției Exynos în favoarea unor alternative mai costisitoare este cu siguranță surpronzătoare, mișcarea arătând că Samsung a ajuns cu adevărat într-o fundătură cu actuala ofertă Exynos pentru telefoane accesibile.
Merită precizat că actualul model Galaxy A17 se vinde în magazinele din România cu prețuri începând de la 750 RON, acesta fiind unul dintre cele mai accesibile telefoane Galaxy A, poziționat imediat după seria Galaxy A0x încadrată la gama low-cost. Din păcate, procesorul Exynos 1330 care îl echipează și-a construit o nedorită reputație pentru performanțele slabe, problema cu resimțită în aplicații și jocuri de Android mai solicitante. Cu toate acestea, A17 a fost cel mai bine vândut telefon Android din lume în mai multe trimestre ale anului trecut, depășind nu doar modelele mai scumpe din seria A, ci și seria emblematică Galaxy S. Chiar și în primul trimestru al anului 2026, telefonul s-a clasat pe locul 5 în clasamentul general, chiar lângă alternativa mai ieftină și recent lansată Galaxy A07.
Vestea unui Galaxy A18 fără chipset Exynos ar putea fi bine primită atât de fanii Samsung care au amânat până acum upgrade-ul de la un model mai vechi, dar și de către posesorii Galaxy A17 nemulțumiți de performanțele obținute cu telefonul actual.

