Subiect de controverse pentru utilizatorii de PC-uri Windows, serviciul de asistență Copilot AI dezvoltat de Microsoft a ajuns deja să echipeze monitoare și Smart TV-uri Samsung. Nu pentru că ai avea neapărat nevoie, dar așa e moda, iar Bixby nu prea mai ține pasul cu noile tendințe.
Cu ar fi, nu e de ajuns să ai Microsoft Copilot supraveghind tot ce faci în fața PC-ului. De acum vei fi „urmărit” și în timpul liber, butonând telecomanda televizorului în căutarea unui film sau serial interesant de urmărit.
Bine de știut, poți „fenta” serviciile Copilot AI dacă achiziționezi un televizor Samsung din gama de anul trecut. Dar nu și dacă alegi un TV Samsung in gama 2025, sau un smart-monitor pentru PC.
Oficial, integrarea Copilot AI cu ecosistemul Samsung aduce doar beneficii. Spre exemplu, poți solicita asistentul Copilot pentru sugestii de filme, rezumate ad-hoc pentru acțiunea din episodul serialului preferat pe care nu ai apucat să îl urmărești, sau alte lucruri care au legătură cu achiziția unui serviciu, sau altul.

Pe ecran, Copilot AI este anunțat cu simbolul „microfon” de culoare mov, apărut ori de câte ori folosești cuvântul declanșator, sau butonul dedicat pe telecomandă identificat cu simbolul microfon. Nu că ar fi cerut cineva, dar ai putea vedea și fața unui avatar generic, amintindu-ți că vorbești cu un robot prietenos.
Noul asistent Copilot va apărea în mod automat pe TV-uri Samsung compatibile, perfect integrat cu platforma Tizen OS și înlocuind vechia experiență Bixby. De asemenea, sunt incluse ecranele Samsung Daily Plus și Click to Search.
Microsoft precizează că te poți autentifica în aplicație pentru o experiență Copilot mai „personalizată”, care permite asistentului AI să consulte conversațiile și preferințele tale anterioare. Copilot este lansat acum pe televizoarele Samsung 2025, inclusiv modelele Micro RGB, Neo QLED, OLED, The Frame Pro și The Frame, precum și pe monitoarele inteligente M7, M8 și M9. Microsoft a anunțat anterior planuri de a aduce Copilot și pe televizoarele LG .

