
După ce, în mod inexplicabil, dispozitivele actualizate la One UI 6.0 au rămas fără o protecție esențială menită să asigure longevitatea ecranelor AMOLED, Samsung readuce protecția anti-Burn-In în firmware-ul One UI.
La scurt timp după aplicarea firmware-ului One UI 6.0, un număr tot mai mare de posesori de tablete și telefoane Galaxy au început să reclame simptome îngrijorătoare, anumite elemente grafice din interfața Android apărând ca și umbre permanent fixate pe suprafața ecranului. Utilizatorii cu ceva mai multă experiență au identificat imediat problema ca fiind temutul efect de Burn-in, rezultat al îmbătrânirii premature a ecranului OLED.
Problemă specifică a tehnologiei OLED, efectul de burn-in se manifestă prin imprimarea permanentă pe ecran a imaginilor statice afișate prea mult timp (ex. logo-ul postului TV preferat, icon-urile aplicațiilor de pe homescreen). Apariția defectului manifestat sub forma unor umbre permanente pe ecran poate fi grăbită dacă setezi ecranul la un nivel de luminozitate foarte ridicat (ex. folosești deseori telefonul în spații însorite). Din fericire producătorii de ecrane au dezvoltat tot felul de soluții pentru evitarea acestei probleme și la nevoie, vindecarea ecranelor afectate de acest efect.
Dar în mod inexplicabil firmware-ul One UI 6.0 a venit cu protecția anti-Burn-In dezactivată, Samsung remediind acest presupus bug abia odată cu actualizarea la One UI 6.1. În continuare, nu este clar dacă dispozitivele actualizate la versiunea 6.0 și lăsate fără acces la revizia 6.1 ramân fără acest mecanism important de protecție a ecranului.
Actualizarea One UI 6.1 a ajuns deja la dispozitivele din seria Galaxy S23, Galaxy Z Flip 5, Galaxy Z Fold 5, și Galaxy Tab S9, însă destule telefoane și tablete din seria Galaxy A vor rămâne probabil permanent cu versiunea anterioară de firmware.
Testată deja în mod experimental, protecția anti-Burn-In pare să funcționeze din nou cu firmware-ul One UI 6.1, elemente de interfață precum bara de informații de la partea de sus a ecranului, bara de navigație din josul ecranului și chiar scurtăturile aplicațiilor din home screen deviind la intervale de timp prestabilite cu câteva zeci de pixeli pe axa stânga-dreapta.
În ce privește problema dispozitivelor la care efectul de Burn-in ar putea să fi apărut deja în cele peste 4 luni în care protecția ecranului a fost dezactivată, există mijloace software prin care ecranele OLED pot fi „întinerite”. Cel mai probabil, lipsa unui număr mai mare de reclamații pe acest subiect arată că Samsung a aplicat deja corecțiile necesare, problema fiind în mare parte rezolvată.